Cine pe cine caută
Toată viața noastră este o căutare. La început de direcții, de drumuri, de cunoștințe, de acumulări. Apoi de sensuri, de răspunsuri, de confirmări. Spre final de împliniri, de rost ultim, de izbăvire, de mântuire. Totuși, cred că în principiu, de la început până la sfârșit, căutarea noastră una este. Împlinirea - mântuirea. Ce înțeleg prin mântuire? Aflarea împlinirii, a rostului în datele pe care le-a pus Dumnezeu în noi. Suntem împliniți? Oare mai am eu căutări? Sau îmi sunt suficiente toate cele ale vieții cotidiene?
Aceste gânduri sunt prilejuite de lectura pericopei evanghelice de la Luca capitolul 19, versetele 1–10, a lui Zaheu vameșul. Citind Evanghelia, mă opresc la două fraze. Întru început Zaheu căuta să vadă pe Iisus (v. 3). Iar în final Mântuitorul spune că a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut (v. 10). Deși dispunerea lor cronologică în text este cea de mai sus, propun să ne întrebăm: Cine caută pe cine? Sau cine caută mai întâi? Zaheu sau Mântuitorul, gazda sau oaspetele, omul sau Dumnezeu? Căutarea presupune o ieșire înainte. O oarecare ofensivă. Care din cei doi are inițiativa primă? Care are căutarea mai mare? Care depune efortul mai consistent?
Luăm ca ipoteză de lucru logica pericopei. Mergem pe mâna textului. Inițial ne este prezentat cadrul: Hristos intră și trece prin Ierihon. Imediat Evanghelistul pune în prim-plan un personaj pitoresc. Un bogat. Zaheu mai-marele vameșilor. Primul căutător. Acesta căuta să vadă pe Iisus. Se pare că nu era singurul. Nu putea să-L vadă din pricina mulțimii care-l îmbulzea. Deci și mulțimea Îl căuta. Altfel nu L-ar fi urmat. Din textul evanghelic vedem că nu era o căutare superficială. Era ceva mai adânc. Nu cred că era doar curiozitate la Zaheu. O astfel de atitudine ar fi fost potolită la primul obstacol. Totuși căutătorul nu renunță. E tenace. Mic de statură fiind, este nevoit să se urce într-un sicomor pe unde trecea Cel căutat.
Dar ce motive avea Zaheu să caute? Omenește vorbind, ar fi trebuit să fie împlinit. Era mai-marele vameșilor. Probabil de aici i se trăgea și bogăția. Avea un confort financiar lejer și un statut social de invidiat. Mulți dintre noi, lipsiți fiind de bogăția lui Zaheu, nădăjduim, și de multe ori ne rugăm fierbinte pentru mult mai puțin decât beneficia Zaheu. Ce mai căuta acesta? Ce-i mai trebuia? Tot nu era mulțumit? Avem de multe ori senzația că orice bogat vrea mai mult. Cu cât este mai bogat, cu atât vrea mai mult. Omul nu este mulțumit niciodată. Vrea să-și sporească bogăția. Dar în cazul nostru, Zaheu nu asta căuta. Cel căutat nu avea semnele unuia care-l putea îmbogăți. Era lipsit de bogăție materială. Cel puțin nu-i putea spori bogăția pe care o avea deja. Zaheu avea metoda prin care acumulase și traiectoria pe care era așezat îl putea menține și-i putea spori bogăția. Dar el caută. Cred că cele pe care le avea nu-l împlineau.
Mulți dintre noi ne punem anumite hotare în căutările noastre. Să ajung la un anumit standard. Când îl bifez, nu mă mai satisface. Vreau mai mult. Caut ca și Zaheu. Dar ce căuta de fapt Zaheu? Căuta să vadă cine este Iisus. Deci căutarea lui era legată de vedere. Și pentru că de obicei căutarea întâmpină obstacole, se pare că și în cazul nostru mulțimea obturează vederea. Dar căutarea fiind stăruitoare, biruie obstacolele. Se urcă într-un sicomor. A făcut tot ce putea ca să vadă cine este Iisus. Dar este suficient? Efortul omului ajunge? S-ar fi stins căutarea dacă Iisus ar fi trecut fără reacție. Zaheu l-ar fi văzut și și-ar fi continuat existența ca și până acum.
Dar Dumnezeu nu se dezminte: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8). Zaheu Îl vede pe Iisus, dar nu asta este important. Răspunsul căutării vine când căutătorul este văzut. „Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân” (Luca 19, 5). Aici se schimbă sensul căutării. Cred că Mântuitorul îl căuta de fapt pe Zaheu. Căuta prilej să-l elibereze de robia bogăției în care zăcea. A prins prilejul căutării omului și Dumnezeu a exploatat momentul. Deși vameșii erau asociați cu păcătoșii și desfrânatele, îi vedem adesea în preajma lui Hristos. Este smintitor pentru cei drepți. Iisus le răspunde: „N-au trebuință cei sănătoși de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” (Luca 5, 31-32). În alt context caută prin pildă oaia pierdută (Matei 18, 12; Luca 15, 4), caută drahma pierdută (Luca 15, 8-9), și ca un Tată iubitor se bucură de aflarea fiului pierdut (Luca 15, 24). De fiecare dată cel pierdut este căutat. Tocmai pentru că este pierdut.
Neîmplinit fiind, caută împlinire. Cel drept are o suficiență în care Dumnezeu nu are loc. De aceea caută pe cel pierdut: „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 10).