Cine „se descurcă“ mai bine?

Există cuvinte care, întrucât se referă la practici des întâlnite într-o societate, sunt foarte uşor de înţeles pentru cei ce le utilizează şi aproape imposibil de explicat pentru ceilalţi. Pentru un străin care doreşte să înveţe limba română, verbul „a se descurca“ va părea inevitabil legat de o „încurcătură“. Când intri într-o dificultate, se spune că „te încurci“ iar cine „se descurcă“ înseamnă că încearcă să caute o soluţie de a ieşi din această situaţie.

Numai că, în limbajul nostru cotidian, „descurcarea“ nu se referă strict la unele situaţii excepţionale, dificile, din care te străduieşti să ieşi pentru a reintra în viaţa aşa-zis „normală“. Pe lângă sensul de inteligenţă practică sau de capacitate de a face faţă momentelor critice, „descurcarea“ pare a implica şi o serie de aspecte ce ţin mai mult de eludarea unor reguli sau norme general acceptate şi interpretarea acestora în folos propriu. În nici un caz nu va fi catalogat drept „descurcăreţ“ cineva care se înscrie cuminte pe o listă de aşteptare, pentru a beneficia de un oarecare serviciu public şi care îşi aşteaptă cuviincios rândul, fără a „grăbi“ termenul printr-o „atenţie“ bine plasată. Pe de altă parte, nici un funcţionar, indiferent de obiectul activităţii sale nu se va putea mândri cu apelativul „descurcăreţ“ dacă ratează, din considerente morale, „atenţiile“ sau „intervenţiile“ de genul celor mai sus menţionate. Aşa se face că percepţia generală asupra „corupţiei“ sau „mitei“ nu contribuie întotdeauna la scăderea în amploare a acestor fenomene ci, dimpotrivă, recompensează pe cei care le practică prin sintagme admirative. Un studiu realizat în urmă cu câţiva ani de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, din cadrul Academiei Române relevă câteva aspecte importante cu privire la semnificaţia corupţiei şi la nivelul de acceptare a acesteia, în rândul românilor. Conform acestei cercetări, 61% dintre români cred că majoritatea salariaţilor sunt corupţi, 52% consideră mita un element ce face parte din viaţa de zi cu zi, iar 80% cunosc cel puţin o persoană care a dat mită, în timp ce 6% declară că au primit mită (procentul de 6% fiind extrem de ridicat în condiţiile stereotipului cultural asupra imoralităţii corupţiei). Motivele invocate cel mai des ca declanşatoare ale oferirii de mită sunt localizate deja în zona normativităţii. Astfel, 70% dintre cei care au dat mită invocă drept motiv norma de a da mită (definită fie prin „altfel nu se putea“, „aşa se obişnuieşte“, fie prin „pentru a mulţumi că mi s-a rezolvat problema“). Cu toate acestea, conform studiului amintit, cel puţin la nivel principial, suportul social pentru corupţie este foarte scăzut în România. Deşi se recunoaşte faptul că în societatea românească faptele de corupţie sunt foarte răspândite şi că, în foarte multe situaţii, este necesar să apelezi la astfel de soluţii, totuşi, majoritatea populaţiei consideră că actele de corupţie nu sunt niciodată justificate. În plus, din perspectivă comparativă, la nivel european, România se află printre ţările cu un suport social foarte scăzut pentru actele de corupţie. În ceea ce priveşte remediile întrevăzute cu privire la problema corupţiei, acestea sunt localizate aproape exclusiv în zona măsurilor instituţionalizate şi mult mai puţin, ca iniţiative private ale populaţiei. Cu alte cuvinte, cei mai mulţi dintre cei intervievaţi consideră că simpla abţinere de la a primi sau da mită este insignifiantă în raport cu amploarea fenomenului corupţiei, la nivel macrosocial. În consecinţă, recomandările studiului vizează transformarea percepţiei generale şi a practicilor curente cu privire la corupţie, dar, mai ales, atrag atenţia asupra implicării instituţiilor statului în stoparea acestui fenomen. Dacă originea corupţiei stă, undeva, la întretăierea dintre iniţiativa privată a populaţiei care caută să „se descurce“ într-un mediu social alambicat şi permisivitatea instituţiilor publice, care nu numai că nu descurajează, dar, uneori, chiar impun astfel de practici, probabil că şi soluţia vine tot din această zonă. Simpla abţinere de la a te „descurca“ într-o situaţie limită poate părea un eroism inutil şi tragic în contextul lipsei unor măsuri legislative concertate care să combată corupţia efectiv şi transparent. În acelaşi timp, nici cel mai performant sistem sau departament anti-corupţie nu poate funcţiona în condiţii optime fără adeziunea şi suportul populaţiei şi, mai ales, al conştiinţei fiecărei persoane. Corupţia sau, în expresie eufemistică, „abilitatea de a te descurca“ se va diminua doar în măsura în care cele două direcţii de acţiune se vor manifesta sinergic. Abia atunci, probabil, cine va încerca să se „descurce“ mai mult se va încurca în rigoarea legii şi în dezaprobarea celorlalţi.