Cinstirea profesorilor, datorie a discipolilor
Ucenici apropiați ai părintelui profesor dr. Viorel Ioniță au hotărât o zi de cinstire a magistrului lor care a trecut, prin voia lui Dumnezeu, de patriarhala vârstă a înțelepților.
În ziua de 29 noiembrie, la Facultatea de Teologie îJustinian PatriarhulÎ din București, în Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman”, recent restaurat, am participat la un moment de sărbătoare dedicat Profesorului care a onorat mulți ani Catedra de Istorie Bisericească Universală.
Îmi exprim părerea de rău că nu am reușit să scriu câteva cuvinte care să fie așezate între paginile cărții care a fost dedicată preacucernicului părinte profesor dr. Viorel Ioniță la împlinirea vârstei de 70 de ani: Teologia Ortodoxă în dialog - evocări, analize, perspective.
Pentru a‑mi ispăși, măcar în parte, vina de a nu fi reușit să scriu aceste rânduri până la încheierea redactării lucrării, îmi voi exprima în cele ce urmează câteva din gândurile ce ar fi trebuit să se regăsească în cartea amintită.
Au trecut mulți ani de când l‑am întâlnit pentru prima dată. Era în toamna anului zbuciumat 1989, când l‑am auzit conferențiind la Catedra de Istorie Bisericească Universală a Institutului Teologic de Grad Universitar din București, în primul an al studenției mele.
Erudiția teologică și multitudinea de date oferite ne‑au făcut ușor să înțelegem prin câte încercări a trecut Biserica în perioada ei de început și am descoperit în cuvintele pe care le spunea pregătirea unui profesor pasionat, dar și atenția față de studenți, chiar dacă era păstrată distanța cuvenită între Dascălul de la catedră și ucenicii aflați în sala de curs.
Primul examen pe care l‑am susținut ca student a fost cel de la disciplina Istoria Bisericii Universale. Mărturisesc acum, la distanța celor 26 de ani care ne despart de momentul respectiv, că m‑am prezentat cu emoții la examinare și pentru faptul că auzisem despre profesorul titular al catedrei că ar avea o fire rece, iar întâlnirile cu studenții nu erau întotdeauna confortabile. Pentru mine nu a fost așa. În ziua de 7 februarie 1990 m‑am bucurat în același timp de atitudinea deschisă, obiectivă și binevoitoare a examinatorului. În aceeași zi, după examen, am făcut o vizită Patriarhului Teoctist, care se afla internat la Spitalul Universitar de Urgență Elias.
Din anul al doilea de studii teologice am fost transferat, din oficiu, la nou‑înființatul Institut Teologic din Iași, devenit apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din capitala Moldovei.
După un scurt mandat de rector, pe care l‑a deținut Episcopul‑vicar de atunci al Arhiepiscopiei Iașilor, Pimen Zainea Suceveanul, părintele profesor Viorel Ioniță a devenit rectorul și apoi decanul acestei instituții de cultură teologică a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, reînființată după o sută și vreo 30 de ani prin grija Mitropolitului Daniel Ciobotea.
Exigența profesorului și a rectorului s‑a împletit cu zâmbetele oferite uneori studenților și chiar cu generozitatea arătată înainte de colocvii și examene, când discipolii erau evaluați doar din temele principale ale programei anului universitar.
În vremea slujirii mele ca arhidiacon la Catedrala Mitropolitană din Iași, am fost împreună adeseori împrejurul Prestolului Sfântului Altar, dorind să ne împărtășim din Izvorul sfințeniei și al bunătăților desăvârșite, Hristos Domnul, iar într‑o zi de sărbătoare a facultății pe care o conducea la acea vreme (la prăznuirea Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan), am fost martor la momentul în care Mitropolitul Daniel al Moldovei și Bucovinei i‑a oferit rangul de iconom stavrofor. Este nedrept, spunea atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ca mulți preoți din Muntenia și din Moldova să poarte cruce pectorală, iar profesorul de istorie a Bisericii Universale și conducătorul unei Facultăți de Teologie să nu se numere printre aceștia.
La încheierea studiilor teologice, am susținut, sub coordonarea preacucernicului părinte Viorel Ioniță, lucrarea de licență intitulată Schitul Vovidenia – Tradiție și actualitate.
Manuscrisul pe care l‑am depus cu puțin timp înainte de absolvirea facultății s‑a încadrat în liniile generale exigențelor temutului profesor de atunci, fiind corectat doar în câteva locuri, și apoi recomandat spre tipărire. În acest sens, a sugerat Mitropolitului Moldovei și Bucovinei că ar fi o lucrare de referință și că publicarea sa ar acoperi un gol din istoria Schitului Vovidenia, care nu beneficiase până atunci de o lucrare monografică închinată majestuosului schit din vecinătatea Mănăstirii Neamț, așa cum a menționat și în referatul tezei.
Întâlnirile care au urmat, la Iași și la București, au generat frumoase aduceri aminte, dar și recunoștința studentului de odinioară față de un profesor și îndrumător de vocație.
După mai mulți ani de slujire la Catedrala Patriarhală din București, într‑o zi de sâmbătă‑ dimineață, la începutul lunii februarie 2014, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel mi‑a comunicat că a doua zi, duminică, 2 februarie, voi pleca la Ierusalim pentru a fi prezentat Patriarhului Teofil al III‑lea al Ierusalimului și al întregii Palestine, ca Reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului și Superior al Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon. Am călătorit împreună cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Nifon al Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, cu preacucernicul părinte profesor Viorel Ioniţă și cu părintele consilier patriarhal Michael Tița, participând la momentul istoric al semnării unui document care reconfirma legătura veche, de comuniune și iubire sfântă a Patriarhiei Ierusalimului cu (Mitropoliile Ungrovlahiei și Moldovei și apoi cu) Patriarhia Română.
De asemenea, în aceeaşi zi, câteva ceasuri mai târziu, părintele Ioniță a luat parte, în biserica Reprezentanţei Patriarhiei Române din Ierusalim, la instalarea mea de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon în noua ascultare.
Mai multe zile am călătorit împreună la Ierusalim, Betleem, Ierihon și în alte locuri importante ale Țării Sfinte, unde ne‑a împărtășit aspecte din istoria acestora și a legăturilor puțin cunoscute cu pământul românesc. Același subiect l‑a amintit și cu prilejul susținerii lucrării mele de doctorat, în calitate de referent al comisiei, pentru care îi mulțumesc din toată inima.
La acest moment aniversar care punctează, pe de o parte, lucrarea îndelungată a Sfinției Sale ca profesor de teologie la universități din România și din străinătate, dar și ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe (în general) și al Bisericii noastre (în special), în mai multe Comisii de Dialog Teologic interconfesional, se bucură de prețuirea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, a multor ierarhi, a slujitorilor Sfintelor Altare și a Școlilor de Teologie.
Activitatea desfășurată la Geneva și contribuția personală din ultimii 20 de ani pentru dezvoltarea dialogului amintit i‑au adus o vastă recunoaștere internațională.
Împreună cu această recunoaștere și cu prietenii numeroși pe care îi are dincolo de granițele țării, acolo unde Dumnezeu a rânduit să ostenească o lungă perioadă de timp, a păstrat și cultivat legături de suflet cu slujitori ai Bisericii din România, ierarhi, preoți și monahi, cu profesori de teologie, mulți dintre aceștia fiindu‑i ucenicii și studenții de odinioară.
Adaug și eu la urările celor care îl prețuiesc o rugăciune smerită către Dumnezeu, Izvorul înțelepciunii și Dătătorul a tot binele.
Doresc ca Hristos Domnul să îi dăruiască sănătate și puteri sporite, înnoind ca ale vulturului tinerețile preacucerniciei sale.
Să aibă întotdeauna bucuria apropierii de Domnul, a prieteniei și ocrotirii sfinților bineplăcuți Lui și a prieteniei cu oamenii.
Întru mulți și binecuvântați ani!