Ciudatul caz al cumpărării unei ţarini

În Ieremia 32 se menţionează cum în timpul asediului Ierusalimului de către caldei (babilonieni) profetul cumpără o ţarină. Dacă, aşa cum am învăţat foarte bine în ultima vreme, pe timp de criză economică piaţa imobiliară scade vertiginos, cu atât mai mult ne-am aştepta să scadă pe timp de război. De ce a avut Ieremia curajul să achiziţioneze terenuri, în condiţiile în care ştia prin descoperire divină că urmează cucerirea întregii ţări de către străini?

În anul al nouălea al domniei regelui Sedechia, regele babilonian Nabucodonosor (Nebucadneţar) 2 începe asediul Ierusalimului, care se va finaliza prin cucerirea cetăţii în 586 î.Hr., trei ani mai târziu, deci în anul al unsprezecelea al lui Sedechia (cf. Ieremia 52:4-5). În capitolul 32 al cărţii lui Ieremia se relatează că în anul al zecelea al lui Sedechia (587 î.Hr.), deci în plin asediu al Ierusalimului ("Atunci oştirea regelui Babilonului înconjurase Ierusalimul" - v. 2), profetul Ieremia, care era închis în curtea temniţei, primeşte o vizită neaşteptată. Mai întâi vizitatorul este anunţat de Dumnezeu: "Atunci Ieremia a zis: Aşa a fost cuvântul Domnului către mine: Iată vine Hanameel, fiul lui Şalum, unchiul tău, vine la tine ca să-ţi zică: "Cumpără pentru tine ţarina mea cea din Anatot, pentru că după dreptul de înrudire se cuvine să o cumperi tu"" (Ieremia 32:6-7). În v. 8 lucrurile se petrec întocmai, atât că finalul vorbelor lui Hanameel se schimbă puţin: "al tău este dreptul de moştenire şi al tău este dreptul de răscumpărare. Cumpăr-o pentru tine!". Din păcate, aici Biblia Sinodală este inconsecventă. Termenul ebraic ge'ulla "răscumpărare" este tradus în v. 7 "înrudire", iar abia în v. 8 în mod corect "răscumpărare". Incongruenţe în text Totuşi, analizate în context, faptele relatate devin foarte stranii. În primul rând, cumpărarea propriu-zisă, descrisă în Ieremia 32:6-15, este improbabilă din punct de vedere istoric în condiţiile descrise. Sunt cu totul de acord cu observaţiile lui Robert P. Carroll, pe care le rezum în continuare ("Textual Strategies and Ideology in the Second Temple Period", în: Philip R. Davies (ed.), Second Temple Studies, vol. 1: Persian Period, JSOT Press, Sheffield, 1991, JSOTSupp 117, p. 111). Cum se poate ca Ieremia să se implice într-o activitate comercială ca o persoană liberă în timp ce se afla însă "închis în curtea temniţei" (v. 2)? Cum de îi adună "pe toţi iudeii" ca martori "în curtea gărzii" (cf. v. 12 "în faţa martorilor care iscăliseră acest zapis de cumpărare, şi în faţa tuturor Iudeilor care se aflau în curtea gărzii")? Este foarte puţin probabil (chiar imposibil) ca un om aflat în situaţia lui Ieremia, întemniţat, să dispună de întregul proces necesar vinderii: aducerea vânzătorului, întocmirea actelor de către scribi, citirea acestora şi semnarea de către martori, şi toate acestea chiar în curtea gărzii. Doar un om liber îşi permitea să desfăşoare o asemenea activitate. Concluzia lui Carroll este că în acest episod Ieremia, deşi "întemniţat ca trădător de neam, se comportă ca un veritabil conducător de clan, poruncind şi făcând tranzacţii". Dar cel mai stupefiant rămâne faptul că vărul lui Ieremia ("fiul unchiului" cum îi spune Sinodala), Hanameel ben Şalum, este un adevărat Houdini sau David Copperfield. În ciuda asediului babilonian al Ierusalimului care dura de un an, Hanameel vine din Anatot, din pământul lui Veniamin, reuşeşte să se strecoare în cetatea asediată, apoi se întoarce la fel de tiptil acasă după încheierea vânzării ţarinii. Răscumpărarea Miza episodului poate deveni mai transparentă dacă discutăm întâi ce înseamnă dreptul de răscumpărare (ge'ulla). Ge'ulla presupune reîntoarcerea la starea iniţială, acţiune care îi revenea unei rude apropiate de cel aflat în cauză. Ruda se numea "răscumpărătorul" (go'el). Jacob Milgrom, în cunoscutul său comentariu la Levitic, enumeră cazurile în care go'el-ul trebuie să acţioneze: în calitate de levir asigura rudei decedate urmaşi având copii cu văduva rămasă (cf. Rut 3:13); primeşte în locul celui decedat plata reparatorie (obiectul furat şi a cincea parte) (cf. Numeri 5:8 - în Sinodală go'el e tradus eronat prin "moştenitor"); în calitate de "răscumpărător al sângelui" (go'el haddam) trebuie să-l ucidă pe ucigaşul rudei sale (Numeri 35:9-34); răscumpără ţarina rudei scăpătate (Levitic 25:25-28) şi o eliberează din sclavia cauzată de datorii (vv. 47-55) (cf. Jacob Milgrom, Leviticus 23-27, Yale University Press, New Haven / London, 2008 (retip. din 2000), AB 3B, p. 2189). În cazul ţarinii, care ne interesează pentru că seamănă cu cel al lui Ieremia, ge'ulla este răscumpărarea obişnuită de către membrii clanului în favoarea rudei sărăcite. Dacă nu se găsea nimeni să o "răscumpere", atunci funcţiona (teoretic cel puţin) instituţia anului jubileu: odată la 50 de ani toate proprietăţile reveneau la posesorul iniţial, producându-se aşadar o răscumpărare automată generală, fără nici o plată (Levitic 25:10). În special Levitic 25:26-27 prezintă o situaţie care lămureşte acţiunea lui Ieremia: "Dacă însă nu va avea cineva rudenie, ci îi va da lui mâna şi va găsi cât îi trebuie pentru răscumpărare, atunci să numere anii vânzării sale, şi ce trece să întoarcă aceluia căruia i-a vândut şi se va întoarce la moşia sa". Ar rezulta deci că Ieremia joacă tocmai rolul go'el-ului: Hanameel a sărăcit într-atât încât este nevoit să-şi vândă ţarina. Fiind din Anatot, Ieremia trebuie să fie go'el-ul: el cumpără de la Hanameel ţarina. Jack R. Lundbom consideră că o cumpără pentru el (Jeremiah 21-36, Yale University Press, New Haven / London, 2008 (retip. din 2004), AB 21B, p. 505), pe când Milgrom crede că preţul mic (doar 17 sicli) demonstrează că ţarina este vândută lui Ieremia subevaluat, pentru ca Hanameel să o poată lejer răscumpăra ulterior (pp. 2.189-2.190). Ca o mică paranteză, Biblia Sinodală traduce aici foarte greoi, calchiind "şapte sicli de argint şi zece arginţi" (v. 9), când de fapt trebuia să traducă elegant "17 sicli de argint" (pe vremea aceea nu existau monede, deci nici "arginţi", siclul fiind de fapt o măsură de greutate). Carroll înţelege oarecum diferit motivul tranzacţionării. Plecând de la expresia "drept de moştenire" din v. 8, el crede că Ieremia fusese de fapt posesorul de drept al ţarinii, care acum se întoarce la vechiul proprietar. Ieremia ar fi deci propriul său go'el, nu al lui Hanameel. Nu sunt convins de această afirmaţie, pentru că importantul detaliu nu este deloc menţionat, iar "moştenirea" apare aici în sens de "răscumpărare", aflându-se în paralel. Dar Carroll are dreptate cu privire la miza evenimentului descris: "Ieremia prefigurează activitatea comunităţii din viitor" (p. 112). Program pentru cei reîntorşi Redactarea neistorică din cap. 32 datează de fapt din perioada postexilică, funcţionând nu ca o descriere exactă a unui eveniment din viaţa lui Ieremia. Ieremia cumpărase probabil o ţarină în Anatot, dar plasarea tranzacţiei chiar în timpul asediului are valoare simbolică. În Ieremia 32:43 întâlnim ideea foarte interesantă a "pustiirii ţării" ("aceasta este pustietate fără oameni şi fără vite şi este dată în mâna Caldeilor"). Potrivit acestei idei, întregul popor a fost dus în exil, iar ţara a rămas complet pustie, recuperându-şi anii sabatici de odihnă pe care fiii lui Israel nu i-au respectat (2 Paralipomena 36:22, unde chiar este invocată profeţia lui Ieremia - Rainer Albertz, Israel in Exile: The History and Literature of the Sixth Century B.C.E., trad. David Green, SBL, Atlanta, 2003, p. 13). Purificaţi prin experienţa exilului de 70 de ani (ideea a fost iniţiată tot de Ieremia - 29:10), fiii lui Israel reîntorşi în patrie vor putea să-şi răscumpere ţarinile deţinute înainte, curăţate şi ele prin anii sabatici recuperaţi. "Vor cumpăra ţarini pe argint şi le vor scrie în zapis şi-l vor pecetlui şi vor chema martori; cumpăra-vor ţarine în pământul lui Veniamin şi în împrejurimile Ierusalimului, prin cetăţile lui Iuda şi prin cetăţile din munţi, prin cetăţile din câmp, prin cetăţile de la miazăzi, că voi întoarce pe robii lor, zice Domnul" (Ieremia 32:44). De fapt, istoric vorbind, conceptul după care ţara a fost pustie în perioada exilului este un mit, ca şi cel după care restaurarea a însemnat o întoarcere în masă a fiilor lui Israel din exil (cf. Bob Becking, ""We All Returned as One!": Critical Notes on the Myth of the Mass Return", în: Oded Lipschits / Manfred Oeming (ed.), Judah and the Judeans in the Persian Period, Eisenbrauns, Winona Lake, 2006, pp. 3-18). De altfel, chiar în Ieremia 39:10 se arată că babilonienii i-au lăsat în ţară pe cei săraci şi că, mai mult, i-au împroprietărit: "tot atunci (un responsabil babilonian) le-a dat viile şi ţarinile". Este uşor de înţeles că cei reîntorşi din exil nu au găsit deloc o ţară goală, fără nici un proprietar, pe care să o poată lua iarăşi în stăpânire cu uşurinţă. De fapt, reîntoarcerea din exil a provocat cu siguranţă un conflict între cei întorşi şi cei rămaşi. Care este atunci rolul cap. 32? Trebuie să subliniem că nu este vorba de falsificarea realităţii, ci dimpotrivă de o interpretare pozitivă. Cap. 32 funcţionează ca un program pentru cei întorşi din exil, iar cumpărarea ţarinii prin "dreptul de moştenire şi de răscumpărare" de către Ieremia reprezintă un act simbolic, un model pe care cei reîntorşi îl vor urma (cf. versetul final, 44). Moralul celor reveniţi este astfel întărit, sunt îndemnaţi să răscumpere vechile proprietăţi, imitându-l pe profetul care le explicase atât de bine rolul pozitiv al exilului (cf. Ieremia 29), iar cei rămaşi în ţară sunt determinaţi să recunoască dreptul celor exilaţi de răscumpărare. Chiar şi pentru noi, cititorii Sfintei Scripturi, un asemenea exemplu ne ajută să înţelegem mai bine că în multe cazuri textul biblic nu oferă o descriere pur obiectivă, istorică, ci întâlnim, în termenii lui Carroll, adevărate "stratageme textuale" care răspund mai degrabă unei idei importante.