Ciuperci „legale“, comă, moarte

Dacă în urmă cu o săptămână am trecut în revistă câteva plante care conţin principii halucinogene, astăzi voi prezenta unele ciuperci cu aceleaşi proprietăţi.

Una dintre ciupercile foarte răspândite, atât în emisfera nordică, cât şi în Africa de Sud, America de Sud şi Australia este Amanita. Se cunosc cel puţin două varietăţi: Amanita muscaria (cunoscută la noi sub numele de „pălăria şarpelui“) şi Amanita pantherina. Există informaţii că aceste ciuperci erau folosite atât în ritualurile şamanice, cât şi de către populaţia din Siberia. Consumul acestei ciuperci (aproximativ un gram în stare uscată) determină simptome care apar în 20 până la 120 de minute, efectele putând dura până la câteva zile. Iniţial, se instalează o stare de somnolenţă şi ameţeală, urmate de bună dispoziţie, creşterea activităţii motorii, agitaţie şi halucinaţii. Aceste efecte apar în urma consumului prelungit de cantităţi mici din aceste ciuperci. De remarcat, însă, că dozele mai mari pot determina o intoxicaţie acută, în care apar fenomene neurologice care pot merge de la agitaţie până la comă şi moarte. Fenomenele sunt cauzate de unele principii active din ciupercă, numite muscimol, muscarină şi acid ibotenic. Deşi s-a crezut, la început, că cea mai importantă toxină este muscarina (descoperită în 1869), s-a observat ulterior că ceilalţi doi agenţi sunt incriminaţi în declanşarea simptomelor sus-amintite. Tratamentul intoxicaţiei este dificil, deoarece pentru muscimol nu există antidot specific. De aceea, se încearcă mai întâi spălătura gastrică, pentru eliminarea conţinutului, diazepam pentru calmarea agitaţiei şi a convulsiilor şi susţinerea funcţiilor vitale. La doze mici, pacienţii se recuperează complet în 6-8 ore, uneori fiind necesară şi o evaluare psihiatrică, dacă simptomele psihice persistă. Se menţionează în literatură şi un grad de toxicitate cardiacă. Speciile de ciuperci Psylocibe, cu varietăţile Psylociba mexicană, Psylociba aeruginosa, Psylociba cubensis (toate prezente în America Centrală) şi Psylociba semilancelata (Europa, Australia, Noua Zeelandă), cuprind, în total, peste 140 de varietăţi, dintre care 80 conţin principii psihotrope. De altfel, Psylociba mexicană este cunoscută şi sub denumirea de „ciuperca sfântă, ciuperca divină, carnea zeilor“ şi a fost utilizată de azteci în ritualuri semireligioase încă înainte de anul 1500 î.e.n. După cucerirea aztecilor de către spanioli, a fost interzisă utilizarea ciupercilor sacre, dar consumul a continuat pe ascuns. În anumite cantităţi, aceste ciuperci produc halucinaţii auditive şi vizuale şi perturbări profunde în perceperea spaţiului şi timpului. Agenţii activi prezenţi în aceste ciuperci sunt psilocibina şi psilocina (denumită „Rolls-Royce-ul psihodislepticelor“). Cei aflaţi sub efectul acestor substanţe au impresia că îşi amintesc şi conştientizează trăiri uitate din vremuri trecute. Se observă o schimbare profundă a perceperii timpului şi spaţiului. Atenţia este extrem de focalizată, iar, uneori, subiectul îşi percepe propriul corp distorsionat în mod bizar. Doze de câteva miligrame determină o relaxare psihică şi fizică percepută de subiect ca fiind plăcută. Dozele mari, însă, dau tulburări mult mai pronunţate, în care apar iluzii, activări afective, hipotensiune, greaţă, tremor, creşterea reflexelor osteotendinoase, fenomene care necesită o medicaţie simptomatică. De remarcat că dependenţa fizică şi psihică apar şi dispar repede, iar dacă subiectul ia drogul mai mult de 3-4 ori pe săptămână efectele scad vizibil. După această trecere în revistă a fenomenelor cauzate de consumul plantelor şi ciupercilor halucinogene, se poate observa că nu există droguri vegetale total lipsite de riscuri. Pe de altă parte, să nu fim ipocriţi şi să ne prefacem că uităm faptul că societatea plăteşte scump şi consumul altor droguri „legale“, cum sunt alcoolul sau tutunul.