Ciur şi dârbor!

Vechea expresie românească „a trece prin ciur şi prin dârmon“ a fost nu demult deformată de o „vedetă“ TV (G.V.F.) într-un pamflet publicat în „Săptămâna financiară“. Semnatara, într-o perioadă de factură retorică, a unui registru de fabulă, filosofează: „Când Vulpea pleca, creditul se relaxa, ministrul de interne venea, ordonanţa salariu versus pensie neconstituţională era, iar constituţia prin ciur şi prin dârbor trecea, înseamnă că guvernarea XX demara“.

Lăudabilă atracţia pentru o formulă rafinată de exprimare, dar o asemenea tentaţie ar fi presupus, fără îndoială, şi grija pentru acurateţea ansamblului, mai ales când, ironic, vrei să apelezi la o expresie populară. Or, în cazul celei în discuţie, operaţia insistentă de selecţie, în urma căreia se obţinea rezultatul optim, a fost numită cândva, metaforic, cu referire la aceea de cernere, prin mai multe unelte, ale unei vechi epoci, ciurul şi dârmonul (numit şi dârmoi), ambele fiind folosite pentru curăţarea de pleavă a boabelor de cereale. Aceste instrumente erau făcute din piele, găurită la distanţe egale, întinsă pe un cadru circular de lemn („veşca“), şi, de regulă, erau suspendate pe trei pari fixaţi în formă de piramidă. Cerealele treierate cu caii erau aruncate deasupra cu lopata; boabele cădeau pe pământ, iar pleava şi alte impurităţi rămâneau pe suprafaţa de piele. De observat că folosirea mai multor „filtre“ se explică prin faptul că orificiile de la ciur erau mai mici, iar cele de la dârmon erau mai mari (aşadar, ordinea normală era alta, dar exprimarea figurată nu este o descriere pur tehnică!). Aşadar, când se spunea (şi se mai spune) că cineva este trecut „prin ciur şi prin dârmon“ (mai apoi „prin ciur şi prin sită“, acest instrument evocând o selecţie mai fină), referirea este la noţiunile de „experienţă, rafinament“. În numeroase texte de pe internet am găsit expresia utilizată cu această semnificaţie, dar, lăudabil, şi în forma corectă. Prezentăm câteva exemple: „Dacă n-aţi ştiut-o până acum, aflaţi-o de la mine, că-s om trecut prin ciur şi prin dârmon“ sau în alt text se vorbeşte despre un bătrân „trecut prin ciurul şi prin dârmonul secolului trecut“. Iată şi sublinierea insistenţei: „Coordonată de inspectorul de management D. Z., echipa de control a trecut prin ciur şi prin dârmon activitatea, mai nouă şi mai veche, a…“. Nu este mai puţin adevărat că, şi în acest caz, şi-a făcut apariţia extensia spre derizoriu; August Scriban, în dicţionarul său (1939), nota folosirea expresiei şi cu valorile de „şiret“, „om foarte stricat“; ca enunţ sinonim, în alte dicţionare găsim chiar corespondentul „uns cu toate alifiile“. Dar, revenind la punctul de plecare, şi alte realităţi pot suferi operaţia de selectare; în această optică, expresia a fost utilizată încă de Dimitrie Cantemir: „După ce multe cuvinte, şi în ciur şi în dârmoi cernute şi zbătute, la mijloc puseră, (ca) trupurile şi viaţa să-şi agonisească aleseră“ (Istoria hieroglifică). Peste toate, atrage atenţia posibilitatea echivalării cu verbul (a) cerne, având preponderent semnificaţia figurată de „a analiza“, „a discerne“, prezentă şi la marele orator bisericesc Antim Ivireanu, într-una dintre Predicele sale: „Sfinţii Părinţii noştri… au cernut cu ciurul chibzuielii toată Sfânta Scriptură şi au ales ca nişte grâu curat, din toate bunătăţile care ar putea fi, aceste trei bunătăţi mari: credinţa, nădejdea şi dragostea, şi le-au semănat în holda Sfintei Biserici“. Şi, astfel, ne putem referi la locul important pe care îl ocupă în exprimarea figurată românească enunţurile privitoare la una dintre ocupaţiile noastre principale, agricultura; să ne reamintim doar câteva: a pune în plug cu cineva, a se da la brazdă, ce semeni aceea răsare, a alege grâul de neghină...