Colindaţi în tot pământul Naşterea lui Hristos!
Întreaga creaţie se bucură de Naşterea lui Hristos, pe care noi creştinii o sărbătorim la 25 decembrie. Această zi binecuvântată este întâmpinată în toată lumea cu cântări care ne anunţă Naşterea Domnului şi bucuria pe care o aduce în fiecare casă de creştin. Noi românii am ales în decursul veacurilor de credinţă să alcătuim minunatele colinde prin care mărturisim că de Crăciun prăznuim Naşterea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Prin colinde Îi adresăm cuvinte de laudă Fiului lui Dumnezeu şi-I spunem: „Iisus, bine ai venit!”, după cum ne-a obişnuit să ne încânte cu acest colind Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale. Ei ne spun că Mesia „S-a născut pe pământ”, „în staul de dobitoace” unde Maica Sfântă „pe paie” Îl naşte pe Cel ce „ne-a izbăvit” din blestemul neascultării lui Adam; de aceea cântăm şi-L slăvim spunând: „Iisus, bine ai venit!”
Suntem îndemnaţi să „colindăm în tot pământul” că de Crăciun „Se naşte Cuvântul” şi să mergem cu toţii în Betleem ca să vedem pe „Hristos Prunc înfăşat în staul pe fân uscat”, unde doarme „Marele Împărat de arhangheli legănat”. Iar la Naşterea lui Hristos „cerul arde de lumină” şi „păstorii vin să I se închine”. De aceea colindătorii îi întreabă: „Ce-aţi văzut, păstori?”; şi ei răspund: „Prunc Iisus din cer venitu, Fiu Dumnezeiesc”.
Dacă vine Împăratul ceresc la noi, este logic ca să stea într-un palat, lucru pe care-l întreabă şi colindătorii: „Ce palat avea, unde Domnul sta?”, şi păstorii, primitori de bună vestire îngerească, răspund: „Peşteră străină rece, peşteră de dobitoace, palatul era”, iar fânul şi paiele, „aşternutul Micului Iisus”.
„Păstori cu har, pe culmi apar” şi primesc vestea Naşterii lui Hristos „din cer senin” de unde vine „un cor divin” şi care „se-aude lin cântând”. Acest cor este unul îngeresc care vesteşte „S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 11).
Colindătorii vorbesc şi despre „o stea din zări” care „veghind cărări, spre depărtări arzând, conduce magi, cu daruri dragi, în albi desăgi ducând” pentru „un Prunc plăpând, cu chipul blând” ce „stă surâzând, tăcând, iar Maica Sa Îl legăna şi toți se bucura’”, atât „cerul sfânt și-acest pământ” care „s-a luminat prin Prunc şi s-au sfințit și s-au slăvit acei ce L-au primit”.
Această stea „sus răsare ca o taină mare” strălucind şi lumii vestind „că astăzi Curata, Preanevinovata, Fecioara Maria naște pe Mesia”. Iar „magii cum zăriră steaua și porniră mergând după rază pe Hristos să-L vază”. „Dacă porniră, îndată-L găsiră” şi „la Dânsul intrară şi se închinară cu daruri gătite lui Hristos menite luând fiecare bucurie mare”. Această „bucurie mare” ne-o doresc colindătorii şi nouă „de la tinerețe pân-la bătrânețe”.
Maramureşenii mărturisesc că de Crăciun Se naşte „Împăratul luminat” pe care Dumnezeu Tatăl ni-L dăruieşte, „Mesia Cel dorit”, Care vine în lume şi aduce mare bucurie, iar toţi credincioşii cântă: „Astăzi S-a născut Iisus Împărat din cer adus”, iar „îngeri și păstori cântă până-n zori”, mărturisind că „Hristos S-a născut” şi de aceea „la creştini e sărbătoare”.
Frumoasele noastre colinde surprind toate momentele legate de Naşterea Domnului, chiar merg mai departe cu naraţiunea lor şi imaginează cum vine Hristos din cer în lume: „Coborât-o coborât în sara de Crăciun Domnu’ Iisus pă pământ”. Ele caută să ofere şi explicaţii legate de întruparea Fiului lui Dumnezeu: „Dumnezeu Preasfântul colindând pământul a vrut să nu mai fie potop şi urgie. El făcu lumina blândă şi senină şi Îşi trimise Fiul s-alunge pustiul. Fiul Se-ntrupează, lumea luminează. Fecioara Maria naşte pe Mesia. Dumnezeu Prea Bunul ne-a trimis Crăciunul”. Deci în mentalul ancestral românesc, Crăciunul este trimis de „Dumnezeu Prea Bunul”, în care suntem chemaţi să sărbătorim Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care S-a întrupat pentru a izbăvi neamul omenesc de păcatul lui Adam.
Despre căderea lui Adam, din colinde aflăm că „Dumnezeu de la-nceput toată lumea o făcut” şi „pe Adam cel frumos”, căruia i-a dăruit Grădina Raiului şi i-a dat ca poruncă să nu mănânce din pom înflorit.
Apoi avem o prezentare transpusă popular a relatării biblice din prima carte a Bibliei, Facerea: „Dar şarpele cel viclean s-a suit pe-un măr, pe-un ram şi-o plecat crenguţa-n jos, Eva o rupt un măr frumos şi i-a dat şi lui Adam din mărul rupt de pe ram. Adam numai ce-a muşcat, Dumnezeu l-a şi întrebat: Vai, Adame, ce-ai lucrat? Doamne, Eva m-a-ndemnat! Dumnezeu i-a blestemat, din Rai afară i-a dat. La portiţa Raiului şade Adam cu Eva lui şi plâng ei cu tânguire de-a Raiului despărţire: Raiule, grădină dulce, de la tine nu m-aş duce, de mireasma florilor, de zborul îngerilor”.
Dacă neascultarea lui Adam şi a Evei ne-a dus la pierderea Raiului, prin ascultarea lui Hristos, Care Se naşte de Crăciun, am redobândit Raiul.
Colindele noastre subliniază orbirea duhovnicească în care se afla umanitatea căzută, ca urmare a păcatului strămoşesc, la venirea în lume a Domnului: „Din Raiul cel luminos a plecat astăzi Hristos înconjurat de îngeraşi ca să-Și cate lăcaş. Soare, luna, mii de stele strălucesc mai cu putere, toate-n lume au săltat de Domnul când au aflat. Numai omul păcătos le-a făcut toate pe dos. El uşa a încuiat, sălaş Domnului n-a dat”.
Câţi oameni şi astăzi procedează la fel ca cei de acum două mii de ani şi nu-L primesc pe Hristos, Care vine în lume de Crăciun, petrecând fără să le pese de nimeni şi nimic şi nesărbătorindu-L de ziua Lui pe Domnul în casa Lui - biserica. Pentru aceştia este inspirat finalul colindei Din Raiul cel luminos: „Iară noi astăzi venim, oameni buni, să vă vestim că astăzi ni S-a născut Domnul nost’ pe-acest pământ”.
Şi eu, alături de colindătorii care în aceste zile vă aduc bucuria îngerească a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, vă îndemn ca Naşterea Domnului să fie cea mai sfântă bucurie pentru toţi.