Comoară ascunsă e bogăția săracilor
La vreme de toamnă, când roadele se adună în hambare, citirile din Evangheliile duminicale ne îndeamnă să cugetăm, mai mult decât în alte perioade ale anului, la sărăcie și la bogăție. Nu doar ca lipsuri cronice sau abundență materială, ci mai degrabă ca expresii existențiale ale relațiilor dintre persoanele umane, dintre acestea și lumea materială și, mai ales, dintre om și Creatorul a toate.
Tema inegalităților dintre oameni rămâne de actualitate și în societățile moderne, chiar dacă au trecut două milenii peste filele în care bogatul nemilostiv se întâlnește cu săracul Lazăr. Un om prosper convorbește cu propriul suflet despre belșugul țarinii, iar un dregător bogat intră în dialogul despre avuție cu Învățătorul cel bun, Mântuitorul lumii. Nici despoții înțelepți, nici revoluțiile proletare sau regimurile de tip comunist n-au reușit să egalizeze economic pe toți oamenii. Bogați și săraci vor exista mereu, chiar dacă pragul sărăciei e asistat și limita îmbogățirii controlată și aceasta pentru simplul fapt că talanții cu care vine în lume fiecare dintre noi sunt diferiți. Există diferențe mari între țări în înțelegerea a ceea ce înseamnă să fii bogat sau sărac, chiar și între regiuni din aceeași țară. Statisticile organizațiilor umanitare internaționale atrag atenția asupra situațiilor disperate, în care este nevoie de ajutoare de urgență și solidaritate cu semeni aflați în criză prelungită.
Părinții Bisericii, inspirați de cuvintele Scripturii și de viața contemplativă, au cultivat o viziune asupra bogăției și sărăciei din perspectiva stării sufletești a persoanei umane. Poți fi bogat în cele ale lumii și nefericit pentru că îți dorești mereu mai mult. Poți fi sărac și mulțumitor, chiar generos cu cei mai lipsiți decât tine. Sfântul Ioan Gură de Aur insistă în omiliile sale asupra dimensiunii spirituale a vieții oamenilor. Avuțiile materiale sunt înșelătoare și trecătoare, dar bogăția duhovnicească a virtuților este comoară netrecătoare. Și în educația copiilor, idealul recomandat nu este acela de a-i face pe copii îndestulați în bani, în aur și haine scumpe, ci bogați în credință, înțelepciune și fapte bune. Modelul veșnic este Domnul nostru Iisus Hristos, „că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogățiți” (2 Co 8, 9).
Pe scena lumii, bogații și săracii se comportă diferit. Virtuți și patimi se confruntă în viața fiecăruia. Sunt miliardari zgârciți, care adună numai pentru ei, alții fac binefaceri la biserici și susțin campanii de întrajutorare pentru cei lipsiți. Într-o zi am văzut la ușa bisericii doi cerșetori certându-se: unul primise 10 lei de la un creștin generos, cu condiția să împartă darul cu celălalt nevoiaș, pentru că dăruitorul nu avea alți bani la el. Deci se poate ca, sărac fiind, să suferi de nepăsare și de învârtoșarea inimii...
Postul Nașterii Domnului vine iarăși, și pentru bogații și pentru săracii lumii de azi, ca o poartă deschisă spre cer, pentru că Dumnezeu iubește pe toți oamenii și de aceea Fiul cel din veșnicie S-a făcut Om. El iubește pe bogații milostivi, dar privește cu o bucurie aparte către săracii ce se aseamănă văduvei care dăruiește cu credință cei doi bani ai ei (Marcu 2, 42-44). Pe calea spre Betleem, păstrăm în minte cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur despre adevărata bogăție: „În cele trecătoare nu poți deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovnicești, nu poți deveni bogat decât îmbogățind pe altul”.