Comoara sfinţeniei - frumuseţea cea netrecătoare

De ziua serbării sale, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitorul Bucureştilor, îi adună la un loc pe toţi cei care Îl iubesc şi Îl caută pe Dumnezeu. Tineri şi vârstnici, oameni din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare, vin să-l întâlnească pe Sfântul Dimitrie cel Nou, renunţă la viaţa lor obişnuită pentru a deveni, preţ de câteva zile, pelerini.

Pelerinajul - mijloc de întărire a credinţei Marile sărbători religioase, cum sunt şi cele din 26 şi 27 octombrie de la Bucureşti, au darul sfânt de a-L face mai aproape şi mai iubit pe Dumnezeu. Mulţi oameni simt ce caută când îşi îndreaptă paşii, an de an, către racla Cuviosului, depăşind lipsurile materiale şi înfruntând cu speranţă greutăţile călătoriei. Ei cred cu tărie că Dumnezeu le va răsplăti nevoinţa, după dragostea pe care ei înşişi I-o arată. Este poate adevărat că sunt şi semeni de-ai noştri atraşi doar de strălucirea sărbătorii, de mulţimile de oameni care se adună, înţelegând, poate, mai puţin din semnificaţia spirituală profundă a evenimentului. Totuşi, văzând credinţa celorlalţi, răbdarea cu care înfruntă oboseala, uneori vremea rea, dar mai ales, văzând lumina de pe chipurile celor ce se roagă, unii încep să devină şi ei mai interesaţi de sfinţenie, de mântuire şi de viaţa veşnică. Pelerinii sunt ca nişte prieteni ai Mântuitorului Iisus Hristos care, de-a lungul veacurilor, Îl iubesc şi-L mărturisesc pe Unul Sfânt, pe Cel ce este „Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6). Sunt oameni care, văzând dragostea pelerinilor faţă de Dumnezeu şi de sfinţii Lui, reaprind în ei înşişi harul pe care Dumnezeu l-a sădit în ei la Sfântul Botez şi, astfel, dobândesc puterea de a căuta mai intens frumuseţile duhovniceşti netrecătoare ale rugăciunii şi ale faptelor bune. Pelerinajul poartă în el căutarea sfinţeniei şi fiorul rugăciunii Pelerinajul este, pe lângă o şcoală a credinţei - aşa cum am arătat mai sus - şi o expresie a vieţii îndreptate către Dumnezeu. Toată viaţa Îl căutăm pe Dumnezeu - chiar dacă uneori, poate, nu ne dăm seama de acest lucru - însă în timpul unui pelerinaj, această căutare devine călătorie cu Dumnezeu şi întâlnire cu El. Există, în această călătorie, o lucrare sfântă a luminării sufletului şi o sfinţire a vieţii. De pildă, pentru a ajunge la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou, la Bucureşti, ne facem planuri cu multă vreme înainte, ne sfătuim cu cei care au mai venit în alţi ani, ne punem rânduială în treburile casei, cumpărăm bilet pentru transport, ne îngrijim de pachetul cu hrană pe care trebuie să-l luăm cu noi şi multe alte pregătiri. Vedem, aşadar, că pelerinajul cuprinde multe acţiuni obişnuite. Însă, toate aceste gesturi practice au ceva din fiorul sfânt al rugăciunii. De fapt, totul, de la gândul de a porni în pelerinaj şi până la revenirea acasă devine o sfântă rugăciune, nu doar a buzelor, ci a întregii noastre fiinţe. În mod minunat, pelerinul învaţă că orice faptă, orice clipă a vieţii poate fi oferită lui Dumnezeu, Care sfinţeşte darurile noastre (cf. I Corinteni 10, 31). Dacă învăţăm să trăim ca pelerini, călători în această lume, nu mai contăm în primul rând pe noi înşine, pe avere sau putere, ci trăim din iubirea lui Dumnezeu. Cu cât înţelegem mai mult că suntem trecători, cu atât căutăm şi iubim mai mult pe Cel netrecător, pe Dumnezeu Cel veşnic şi nemărginit, Izvorul vieţii veşnice. Sfântul Cuvios Părintele nostru Dimitrie cel Nou a trăit în veacul al XIII-lea. S-a născut în localitatea Basarabi, de pe malul Dunării, făcând parte, cel mai probabil, din neamul Basarabilor. După ce, o vreme, a fost păstor al turmelor satului natal, întraripându-se cu dumnezeiescul dor s-a retras într-o peşteră în sihăstrie. Acolo s-a nevoit mulţi ani în post şi rugăciune, urcând treptele înalte ale sfinţeniei. Domnul Iisus Hristos, pe Care L-a iubit din tinereţe, l-a învrednicit ca şi după moarte trupul său să-i fie preaslăvit prin neputrezire, până în zilele noastre, ca mângâiere pentru noi şi mărturie de netăgăduit a Învierii. Din anul 1774 moaştele sale sunt cinstite în Catedrala patriarhală, Cuviosul fiind socotit, pe drept cuvânt, ocrotitorul Bucureştilor. Cu mijlocirile Sfântului, nenumărate minuni s-au făcut şi se fac, spre folosul sufletesc şi trupesc al celor ce i se roagă cu evlavie. Fie ca Hristos-Domnul, pentru rugăciunile Sfântului Dimitrie cel Nou, să ne lumineze viaţa, întărindu-ne în credinţă şi sporind în fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră!