Comportamente obsesive în lumea virtuală

Noile media permit omului modern să fie conectat permanent la internet, rețele de socializare, canale de televiziune, radio etc. Folosirea obsesivă a acestora, adică în același timp frecventă, repetată, impulsivă și ireprimabilă, reprezintă o modalitate de a alunga temerile și de a ascunde sentimentul de angoasă și singurătatea. Noile media creează falsa impresie că scapă utilizatorul de plictiseală, propunându-i o lume virtuală în care, uneori, se poate „rătăci” din cauza amestecului de imaginar și real. În virtual nu mai contează ce suntem cu adevărat, ci doar cum apărem în ochii celorlalți. Nu este important sinele, ci aparența sinelui, construcția mediatică de sine fiind un artificiu și o iluzie.

Ampla dezvoltare a tehnologiei și a noilor media din ultimii ani ne permite să fim conectați la tot ceea ce se întâmplă în lume, să fim activi pe rețelele sociale, chiar dacă ne aflăm în drum către serviciu sau spre casă, permițându-ne să răspundem imediat oricărui apel, sms sau e-mail. Dar această hiperconectivitate are consecințe pentru viața noastră psihică și duhovnicească după cum arată în lucrarea sa, „Captivi în internet”, Jean-Claude Larchet: „Unul dintre comportamentele patologice cel mai vizibile este folosirea obsesivă și compulsivă (adică în același timp frecventă, repetată, impulsivă și ireprimabilă) a anumitor media, în special calculatorul și telefonul inteligent - în general pentru a verifica mesajele primite sau contul personal de pe rețelele de socializare, pentru a trimite mesaje sau minimesaje pe Twitter, pentru încărcarea contului de Facebook, pentru jocuri de pe diverse aplicații, pentru a căuta în permanență ceva pe internet, ori de câte ori îți vine o idee în minte, pentru a vorbi la telefon fără a avea ceva cu adevărat de spus, pentru a face fotografii cu tot ceea ce se vede, orice ar fi, oriunde, în orice împrejurare, pentru a face cumpărături online fără a avea cu adevărat nevoie de ceva (noile media servesc în acest sens și alte comportamente compulsive) sau pentru a schimba tot timpul canalele de televiziune, telecomanda fiind stră­moașa claviaturilor de uz permanent, iar zappingul, prima formă de folosire compulsivă a acestora”.

Hiperconectivitatea ascunde angoasa

Această hiperconectivitate este o modalitate de a alunga temerile și de a ascunde sentimentul de angoasă legat de lipsa de comuniune și de empatie din societatea în care trăim și de a minimaliza singurătatea pe care o resimțim în anumite momente, deși suntem înconjurați de oameni. Chiar dacă există camere de supraveghere, polițiști și gardieni aproape în toate locurile, multe persoane au sentimentul inse­curității, din această cauză părinții oferă un telefon copiilor lor de la vârste fragede, pentru a-i putea suna și asigura că sunt în siguranță. Mai mult chiar, unii activează pe telefonul copilului un GPS pentru a ști în fiecare clipă unde se află, alții își urmăresc copiii cu ajutorul camerelor de supraveghere sau a unor softuri prin care leagă telefoanele între ele, cunoscând în fiecare clipă ceea ce face micuțul.

Astfel, noile media alungă frica de a ne pierde într-o societate aflată în continuă mișcare și schimbare. Dar în acest fel i se anulează libertatea copilului, inducându-i totodată sentimentul că trăiește într-o lume ostilă și periculoasă. Iar în situația în care o persoană își pierde telefonul sau tableta este ca și cum și-ar pierde ceva foarte valoros, devenind nervoasă și intolerantă la frustrare, pentru că nu îşi mai poate satisface dependențele. Psihologii vorbesc chiar de apariția sentimentului de panică, căci nu poate apela persoanele apropiate și nu poate fi sunată, declanșându-se senzația de abandon, izolare și vulnerabilizare. În plus, pentru omul modern rețe­lele de socializare au ajuns să reprezinte un mod de a se pune în valoare în ochii celorlalți, în mod real sau trucat. Lipsa de pe aceste rețele este echivalată cu teama de a nu fi în atenția cunoscuților, devenind astfel nesemnificativ.

Succesul noilor media în rândul copiilor și al adolescenților are legătură cu faptul că le lasă impresia că scapă de plictiseală, că umplu în mod fals golul interior și suplinesc lipsa de relaționare autentică cu persoanele din jurul lor. Dar uneori acestea pot deveni extrem de periculoase așa cum este provocarea recentă de pe TikTok numită „Superman Challenge”, în urma căreia mulți copii au ajuns la spital cu traumatisme și fracturi grave. În acest joc periculos, asemenea personajului Superman, copiii se aruncă cu o mână în față și atunci când nu mai au susținerea celorlalți colegi, cad și se lovesc destul de grav. Acest tip de joc le oferă falsa impresie că sunt liberi și atotputernici, că pot face tot ceea ce-şi doresc, imitând un personaj din filme, fără a conştientiza consecințele comportamentului lor.

Dacă sunt utilizate pe o perioadă de timp îndelungată, noile media lasă impresia utilizatorilor că trăiesc într-o lume virtuală paralelă cu lumea reală. Iar unele persoane pot amesteca în lumea reală elemente de imaginar ce aparțin lumii virtuale, cum ar fi personaje sau situații din filme, seriale sau jocuri video. „Din această cauză, în reprezentarea lumii dobândită de om prin noile media, există dimensiunea psihotică, psihozele fiind acea categorie de boli mintale caracterizate prin delir, care este o reprezen­tare deformată a realității printr-o interpretare în care există și o doză de imaginar. În cazuri extreme (însă nu rare, întâlnite mai ales la marii consumatori de filme, seriale și jocuri video), granița dintre imaginar și real se încețoșează într-atât încât imaginarul este privit și trăit ca real, iar realitatea este abordată cu comportamente împrumutate din imaginar, ca și cum ar fi o continuare a acestuia. Lucrul acesta se manifestă în anumite cazuri prin trecerea la fapte (de exemplu, în domeniul violenței), care constituie materializarea la modul real a unor fantasme. În cazuri mai benigne, lumea este percepută potrivit standardelor oferite de filme sau de seriale, care, pentru a stârni interesul celor ce le urmăresc, favorizează comportamente marginale, deviante sau extreme și, în același timp, le banalizează și le fac să pară drept normative”, punctează Jean-Claude Larchet.

Folosite în mod excesiv, noile media pot conduce la diminuarea rela­țiilor interpersonale, având influ­ență asupra psihologiei utilizatorilor, care, folosind imagini și relații abstracte, devin tot mai sărăciți sufletește și duhovnicește, aceasta reflectându-se și în faptul că nu mai știu să relaționeze corect cu persoanele din jurul lor. În plus, în lumea virtuală reprezentarea și ima­ginea despre sine au devenit mai importante decât autenticitatea unei persoane. Important a devenit să fie văzut, să „facă valuri”, să primească like-uri, conducând astfel la hiperbolizarea eului. Lumea virtuală stimulează gesturile și comportamentele exagerate pentru a atrage atenția, a determina să se discute despre acestea și pentru a fi promovată imaginea respectivă, fără de care utilizatorii au falsa impresie că nu există. Astfel, sunt apreciate și promovate persoanele care realizează cea mai mare prăjitură, cel mai grozav selfie, posedă cea mai frumoasă pisică etc.

„Regizare a reprezentării de sine”

„Internetul și rețelele de socializare au oferit oricărei persoane noi și vaste mijloace de reprezentare socială de sine și, de asemenea, prin diverse artificii tehnice, de regizare a reprezentării de sine, care în general înseamnă punere în valoare și hiperbolizare a sinelui. Noile media (în special televiziunea, internetul și rețelele de socializare) au creat o lume paralelă cu lumea reală, lumea virtuală, în care a vorbi sau a face să se vorbească despre ceea ce-ai făcut sau ce vei face a devenit mai important decât a face pur și simplu un lucru anume, unde imaginea de sine este mai importantă decât identitatea de sine. Nu contează ce suntem cu adevărat, contează ce suntem în ochii celor­lalți, nu sinele, ci aparența sinelui. Construcția mediatică de sine este un artificiu și o iluzie, pe care, mai devreme sau mai târziu, realitatea, care are întotdeauna ultimul cuvânt, într-un sfârșit se va răzbuna înlocuind mulțumirea de sine ini­țială cu nemulțumirea, insatis­fac­ția, tristețea și chiar depresia”, men­ționează Jean-Claude Larchet.

Noile media provoacă nevoia de contact permanent, numai că omul conectat la „pânza de păianjen” a internetului lasă urme și poate fi sedus și prins în acest păienjeniș periculos fără ca măcar să-și dea seama de aspectul dăunător și fără a conștientiza consecințele pe termen îndelungat.