Conceptul de energie în ştiinţe şi religie

Dacă ne punem cumva întrebări în legătură cu conceptul de energie, asumat atât de teologie, cât şi de ştiinţe, capitolul redactat de pr. Răzvan Ionescu şi de Florin Caragiu în lucrarea "Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţe" (Editura Basilica 2009) ne iese în întâmpinare. Distincţia cu care autorii operează în principal este cea dintre Dumnezeu Cel necreat şi lumea creată. Energiile necreate şi dumnezeieşti sunt trăite de oameni îmbunătăţiţi duhovniceşte, fiind accesibile prin dar de Sus, în timp ce energiile naturale, create, sunt investigate în scopuri utilitare sau din raţiuni de cunoaştere ştiinţifică. Sfinţii sunt cei mai în măsură să vorbească despre întâlnirea cu Dumnezeul Cel necreat şi despre împărtăşirea din energiile Sale necreate. Ştiinţei îi revine cunoaşterea discursivă a realităţilor lumii acesteia şi a energiilor din ea. Metoda ei proprie presupune capacităţi naturale de cunoaştere.

Autorii fac o analiză critică, de pe poziţii creştin-ortodoxe a logicii dinamice a contradictoriului, avansate de Ştefan Lupaşcu, care extinde modelul logicii oferite de realitatea microfizică la modelul unei logici universale aplicabile la orice nivel de experienţă. O logică nouă, care să evite insuficienţa principiilor logicii tradiţionale s-a dovedit necesară, dar autorii acestui capitol privesc critic, din punct de vedere axiologic şi teleologic, modelul propus de Ştefan Lupaşcu. Astfel, "autorul acestui sistem de gândire a putut identifica finalitatea spirituală cu staticul, cu identicul, cu omogenul, adică viaţa cu moartea". Deoarece logica identităţii este logica subiectului, respingerea principiului identităţii presupune evitarea subiectului central, înlăturarea tainei şi a frumuseţii vieţii şi aşezarea morţii pe poziţii ontologice egale cu viaţa: "Această perenizare a morţii, ca unul dintre "subiecţii eterni" ai existenţei, decuplează ontologia celor trei materii de la legătura sa cu ontologia şi, implicit, cu axiologia creştină. Moartea devine un sens egal, favorizat de existenţă ca şi viaţa. Moartea biologică îşi pierde, aici, caracterul de "rău necesar" în absenţa căruia nu e posibilă "recondiţionarea" vieţii muritoare. Rolul funcţional al morţii a fost cu desăvârşire ignorat". Un punct în care teologia creştină şi teologia lui Ştefan Lupaşcu se intersectează este modalitatea de a privi ştiinţific fenomenul energetic ca "zonă de interferenţe, imprecis identificabilă şi posibil străbătută de curenţii conflictuali în condiţiile căderii sub moarte." Pentru Ştefan Lupaşcu, "materia nu este decât o sistematizare energetică datorată unei anume rezistenţe". Rezistenţa "conferă reprezentării sensibile impresia de realitate fizică consistentă şi opacă, numită de noi materie". Florin Caragiu şi părintele Răzvan Andrei Ionescu consideră că, din punctul de vedere al teologiei creştine, termenul de "rezistenţă" poate descrie energia creată "în măsura în care energiile corporalităţii vii cunosc entropia şi starea de uniformizare prin moarte". Autorii concluzionează subliniind importanţa conceptului de energie-lucrare în afirmarea delimitării creat-necreat. Sinergia între omenesc şi energiile necreate dumnezeieşti este o condiţie a cunoaşterii lui Dumnezeu. Este deschisă astfel, prin har, calea comunicării, a dialogului. Comunicarea universală are în fluxul ei ca punte energiile. Condiţia liturgică a materiei, devenită în Creştinism materie a Euharistiei, implică un dialog universal. Discursul este foarte dens, tratează aspecte ce ţin de contemplaţia naturală şi cunoaşterea ştiinţifică, de problema minunilor şi definiţiilor - problemă fundamentală a cunoaşterii. Este de admirat larga cultură teologică, dar şi ştiinţifică, precum şi potenţialul în dialogul ştiinţe-teologie, dialog deschis în ultimul timp, cu mari perspective.