Constantin Stere, un stâlp în panteonul Unirii

În galeria marilor personalități care au avut o contribuție decisivă la făurirea României Mari, în neuitatul an 1918, se înscrie la loc de cinste Constantin Stere, personalitate pe care o vom evoca acum, în preajma sărbătoririi Centenarului Unirii Basarabiei cu patria-mamă. Constantin Stere se naște în anul 1865, în Ciripcău, o așezare din județul Soroca al guberniei Basarabia, aflată în componența Imperiului Rus. Familia sa, provenind din pătura boierimii locale, este una înstărită, fapt care-i permite accesul la o educație inițială de bună calitate, el urmând liceul din Chișinău, unde aveau acces doar reprezentanții elitelor locale.

În vremea liceului, tânărul Stere aderă la ideile lumii rusești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind adept al narodnicismului, un curent ce susținea că intelectualii și țăranii sunt cele două categorii care pot schimba societatea prin declan­șarea revoluției.

Prețul pe care revoluționarul Stere îl plătește pentru narodnicismul său este cel al întem­nițării la Odessa și Moscova, apoi al deportării în Siberia între anii 1886 și 1892. La întoarcerea din Siberia, familia sa decide că, pentru el, cel mai bine este să plece în România. Această decizie avea să fie una fericită, întrucât, sosit la Iași, Stere își desăvârșește studiile absolvind Facultatea de Drept. Obține în anul 1895 cetățenia română și își începe ascensiunea în viața culturală și politică a vechii Românii.

Aura romantică de revolu­ționar, cultura aleasă și persuasiunea sunt atributele care-l propulsează în rândurile elitei românești. Ion I. C. Brătianu l-a remarcat în timpul unei vizite la Iași. Astfel, i s-a deschis drumul în viața politică a vremii, Partidul Național Liberal fiind forma­țiunea în care a activat pentru o perioadă a existenței sale. După o scurtă carieră de ajutor de primar, Constantin Stere este ales deputat, manifestându-se în Parlamentul României ca o voce puternică a timpului său. În plan cultural, dimensiunea enciclopedistă a formării sale îl transformă într-o proeminentă personalitate, el conturând încă din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea curentul poporanist care susținea ca model satul, țăranul, iar lumea rurală era înfățișată drept singurul cadru posibil al dezvoltării României. De fapt, aici se observă amprenta narodnicistă a formării sale din tinerețe. În 1906, el fondează revista „Viața românească", o prestigioasă publicație a timpului, în jurul căreia se grupează mari nume ale culturii românești: Mihail Sadoveanu, G. Ibrăileanu, Gala Galaction, Calistrat Hogaș, Jean Bart.

Germanofilul Stere - apostolul Unirii

Momentul izbucnirii Primului Război Mondial este cel care produce un puternic clivaj în societatea românească, mai exact apariția în spațiul public a celor două curente de opinie: curentul antantofil, care susținea ca România să intre în război alături de Antantă pentru a realiza unirea Transilvaniei și Bucovinei, și curentul germanofil, care susținea ca România să se alăture Puterilor Centrale pentru a uni Basarabia răpită de ruși din trupul Moldovei în 1812. Pentru Constantin Stere epoca neu­tralității înseamnă des­părțirea de liberali și de Ion I. C. Brătianu și mutarea sa în tabăra germanofilă. Redutabil polemist el apără, în anii 1914-1916, ideea unirii Basarabiei cu patria-mamă.

Intrarea României în război în august 1916, dezastrul campaniei militare și refugiul în Moldova îl găsesc pe Stere pe aceleași baricade. Este un Constantin Stere care speră că Basarabia va reveni la patrie și nu acceptă sacrificarea acesteia în schimbul unirii cu Transilvania și Bucovina. „Un om straniu, puternic, entuziast, cam brutal şi totodată un visător plin de misticism slav", este portretul pe care i-l face regina Maria în epocă, pentru că Stere, spre deosebire de alți germanofili, nu-i iubește pe nemți în mod special, el vede această alianță ca o conjunctură pentru atingerea unui obiectiv politic. Din acest motiv, la finalul războiului, când se vor judeca „vinovățiile" colaboraționiștilor cu ocupantul, lui Stere nu i s-a reproșat nimic. De fapt, întreaga clasă politică antantofilă a înțeles că un om care fusese deportat în Siberia nu putea fi prieten al rușilor. În plus, această alianță cu rușii era să se dovedească fatală pentru statul român, dacă ne raportăm la momentul când trupele bolșevizate și răzvrătite au încercat, în mai 1917, să-l detroneze pe regele Ferdinand. Din aceste rațiuni, la judecata vremii și a contemporanilor săi, dar și la judecata istoriei, Stere iese cu o imagine neștirbită.

Omul care înclină balanța Unirii

Izbucnirea revoluției ruse în octombrie 1917, disoluția imperiului și degringolada armatei țariste au pus capăt existenței imperiului rus. Regiuni întregi se separă și își declară autonomia, Ucraina fiind, în acest sens, cel mai important exemplu. În acest context, și în Basarabia mișcarea națională renaște. Basarabia devine autonomă și apoi își proclamă independența. De aici până la unirea cu România mai este doar un pas. Problema este că în zonă sunt două revoluții: una rusă-comunistă și una națională, care îi divizează pe românii basarabeni. Sfatul Țării, organismul reprezentativ, nu poate decide unirea din cauza acestei divizări. În acest moment decisiv, Stere sosește în Basarabia. „Mărturisesc că sosirea dlui Stere se aştep­ta ca a unui semizeu, făcător de mi­nuni. Şi într-ade­văr, dlui s-a arătat la cul­mea chemă­rii", scrie un martor al epocii, Dimitrie Bogos. Au loc peste 26 de întruniri la care Stere participă, argumentează, convinge. „A fost un praznic, a fost un delir când vorbea dl Stere. L-am văzut atunci pentru prima oară în viață.

Cu o voce fermă, hotărâtoare, cu o logică de fier explica dl Stere necesitatea actului Unirii. Cred că dl Stere niciodată în viața lui n-a fost așa de tare, așa de convingător ca în seara de 24 martie. Clipe înăl­țătoare, clipe mărețe, care nu se vor uita niciodată în viață", povestește același martor. „Unirea era în aer, însă meritul realizării ei şi vo­tarea din Sfatul Ţării se datoresc lui Stere", afirmă un alt basarabean. Adunarea Sfatului Țării din 27 martie 1918, care a votat unirea Basarabiei, a început cu discursul lui Stere, cel mai important chip al acestui colț de lume. „În viața unui om și în istoria unui popor nu sunt multe clipe ca acestea. Suntem chemați să luăm o hotărâre istorică... astăzi noi declarăm drepturile revoluției pentru români... votând unirea", a rostit Stere în fața unei asis­tențe emoționate. Cu siguranță, acesta a fost cel mai important moment al vieții lui Constantin Stere, iar el s-a ridicat la înăl­ți­mea misiunii sale. Putem spune că și datorită lui, la 1918, Basarabia s-a unit cu România. Constantin Stere a rămas o voce importantă a vieții politice și culturale din România Mare până la moartea sa, survenită în vara anului 1936, la conacul său de la Bucov, județul Prahova.

În loc de epilog

În acel fericit an 1918, românii au știut să-și facă datoria față de țară, sângerând pe câmpurile de luptă pentru apărarea României și pentru realizarea idealului național. Moștenirea pe care generația Marii Uniri și Constantin Stere ne-au lăsat-o este una însemnată, iar noi avem datoria morală ca, măcar acum, la Centenarul Marii Uniri, să fim vrednici de ea.