Consum ridicat de suplimente alimentare
Consumul de suplimente alimentare a crescut progresiv, în ultimii ani, în România, pe fondul stilului de viață alert și al dorinţei oamenilor de a rămâne sănătoşi, chiar dacă nu acordă prea mult timp unui regim alimentar natural. Astfel, numai în 2015, vânzările de asemenea produse au crescut cu 20%, piaţa românească fiind considerată „cea mai dinamică din Europa de Est”. În aceste condiții, specialiștii atrag atenția asupra riscurilor unei administrări, pe termen îndelungat, a suplimentelor alimentare: acumularea de compuşi biochimici ce pot crea toxicitate la nivel hepatic sau renal, dar şi interacţiunea cu alte medicamente. „Există o tendinţă anuală de creştere constantă, cu o medie de 1.500 de suplimente alimentare noi, altele decât vitamine şi minerale, care sunt notificate la Ministerul Sănătăţii. S‑a ajuns la aproximativ 20.000 de produse de acest gen pe piaţa românească”, a declarat pentru Mediafax biologul Tatiana Onisei. Profilul cumpărătorului român de suplimente alimentare arată că acesta preferă să cumpere din farmacii produse care nu sunt prea puternice şi nu au efecte secundare, fără să se adreseze medicului, fapt ce a contribuit la evoluţia spectaculoasă a pieţei, în ultimii ani. Dacă în 2012 românii se îndreptau spre produse din import, un studiu din 2015 arată o revenire la produsele autohtone.