Copilul cu vise din hârtie de origami

Dacă ar fi să înşir calităţile lui Bogdan Ionescu, lista ar fi lungă şi nu aş şti cum să încep. Trebuie spus că, la numai 12 ani, acest copil ştie ce vrea să facă în viaţă şi a început să se antreneze deja pentru viitor. Origami sau arta plierii hârtiei a devenit pentru Bogdan un mod de viaţă. Munceşte mult - în medie, 10 ore zilnic în timpul vacanţelor şi două ore pe zi în perioada şcolii -, pentru că vrea să devină savant, adică să facă experimente ştiinţifice pe bază de origami. Până atunci se bucură de copilărie, are propriul Palat de hârtie, în care dă copiilor lecţii de pliere a hârtiei , şi este încrezător în visele sale.

„Copilul acesta este dăruit de Dumnezeu. Are o mână deasupra lui, care îl protejează. O să vă aducă multe bucurii“, astfel le-a vorbit un călugăr de la Mănăstirea Frăsinei părinţilor săi. A fost pentru prima dată când părintele îl vedea pe Bogdan. Era în 2000, iar copilul avea doi ani. Cristiana Ionescu şi soţul său au găsit înţelesul cuvintelor bătrânului, după un timp, când fiul lor a crescut. Pentru ei, un copil dăruit pământului din cer. Maestrul de la Palatul de hârtie Au trecut 10 ani de atunci. Bogdan va împlini curând 12 ani, iar cuvintele monahului se adeveresc pe zi ce trece. Însăşi prezenţa băiatului aduce bucurie, prin modul jovial, prietenos de a comunica cu cei din jur, dar mai ales datorită pasiunii sale, cu care îi cucereşte deopotrivă pe cei mici şi mari. Origami. Sau arta plierii hârtiei. Pentru Bogdan a devenit un mod de viaţă, o cheie potrivită pentru cutia cu bucurii ale copilăriei, o bună metodă de a-şi anima visele de viitor. Deloc egoist, dornic să împărtăşească şi altora pasiunea sa, copilul aşteaptă pe oricine este interesat de origami la Palatul de hârtie, singurul loc din ţară în care hârtia este, fără exagerare, venerată. Până să ajung la acest palat nu am mai văzut copii care să se bucure atât de mult la vederea unui sul de hârtie primit în dar. Reacţiile lor sunt asemănătoare puştilor care primesc dulciuri sau jucăriile preferate. Entuziasmul lui Bogdan este debordant în astfel de momente. Este şi firesc pentru un maestru, care trebuie să fie un exemplu bun pentru discipolii săi, copii de vârste apropiate, care vin în fiecare sâmbătă la palat pentru a fi iniţiaţi. Buna-dispoziţie şi ghiduşiile învăţăceilor lasă impresia unui mod inedit de a se juca, însă plierea hârtiei este mai mult decât o simplă metodă de petrecere a timpului liber. Origami a devenit pentru aceşti copii un mod ingenios de a comunica unii cu alţii, cu multă ima-ginaţie, atenţie, răbdare şi concizie. Deşi pliază hârtie de mai bine de şase ani, Bogdan are modestia oamenilor valoroşi, cărora nu le place să-şi transforme munca în laudă şi să-i copleşească pe cei din jur cu meritele şi aprecierile adunate cu efort. Aceasta este amprenta talentului cu care unii se nasc, şi care-i diferenţiază pe ei, oamenii veritabili, de alţii cu suflete din hârtie ieftină. Ambasador UNICEF 10 ore pe zi în timpul vacanţelor şi două ore petrecute zilnic pe perioada şcolii, acesta este ritmul în care se antrenează copilul-maestru. În ghiozdan, în bancă, în maşina mamei, peste tot în casă, dar mai ales la Palatul de hârtie se găsesc urmele imaginaţiei lui Bogdan. E o lume diversă, formată din războinici, animale, oameni, diverse obiecte, plante, bijuterii. Lumea copilului a devenit deja o replică a lumii reale, cu peste 2000 de exemplare din hârtie. Fiecare obiect, oricât de mic, contează, iar atunci când mama îi confiscă din grabă o figurină, copilul „ameninţă“, în stilul caracteristic: „O să mă dau singur spre adopţie“. „Toate lucrările au o parte din sufletul meu“, surprinde cu o replică de artist băiatul pasionat de matematică, în timp ce lucrează la o barză, căreia i-a dat viaţă după ce a făcut mai bine de 200 de plieri. Cunoaşte nenumărate modele, fără să se inspire din diagrame, şi le execută cu o pricepere de mare maestru. Copiii care vin să înveţe, îl privesc vrăjiţi şi îi imită mişcările pricepute ale degetelor. În pauzele de la palat, când îşi poate rezerva un timp doar pentru sine, Bogdan nu pierde prilejul să caute modele noi, complexe, pe care le execută cu mare artă. Certificarea talentului său constă în aprecierea din partea a numeroase personalităţi, printre care şi ambasadorul Japoniei în România, Excelenţa Sa Yoshinobu Higashi, care i-a făcut chiar o vizită la Palatul de hârtie. Este evident că raţionamentul şi sensibilitatea lui Bogdan nu puteau să se plieze mai bine decât pe origami. La numai 12 ani, Bogdan este singurul copil care a avut expoziţii şi ateliere de origami la Muzeul Naţional Cotroceni, la Muzeul Satului sau la Palatul Şuţu. Mai mult, este, la rândul său, ambasador UNICEF şi susţine cauza copiilor mai puţini norocoşi. „Îmi doresc să devin savant“ În ciuda pasiunii sale şi a înclinaţiei pentru matematică, istorie, germană, Bogdan Ionescu se declară un copil obişnuit. Din când în când mai vine acasă cu „boabe“, adică cu note slabe, cum îi place să le numească. Râde cu poftă şi se bucură de compania prietenilor în tabere sau în parc, unde îşi petrece timpul cu bicicleta, cu rolele sau cu placa. Asemenea copiilor generaţiei sale, copilul-origami se implică în diverse activităţi cu caracter civic, fiind sensibilizat de suferinţa copiilor din orfelinate, pe care îi vizitează adesea. Este riguros cu timpul său şi profită din plin de momentele de relaxare, adoră să citească, enciclopedii în mod deosebit, să meargă prin librării, să schieze. A făcut echitaţie. Declară că îi plac oamenii, animalele şi natura. Neobişnuit mod de a fi un copil obişnuit! Să nu mai punem la socoteală că puştiul de 12 ani are timp să şi scrie. Lucrează la propria carte de origami, cu modele originale. Odată publicată, opera lui Bogdan Ionescu va fi prima carte de origami scrisă de un român. Şi visele, concretizate în planuri de viitor, nu se opresc aici. „Îmi doresc să devin savant“, spune băiatul, care îşi doreşte să fac experimente ştiinţifice pe bază de origami. Până atunci, ca să fie el împlinit, vrea să aprofundeze limba japoneză. Cele câteva cuvinte pe care le cunoaşte nu îl mulţumesc pe deplin. Pe cât de frumos este pe dinăuntru, în aceeaşi măsură emană lumină şi pe dinafară. Îndelung aşteptat de părinţi, băiatul este visul vieţii lor împlinit. În familia Ionescu, relaţiile între membri se desfăşoară în cel mai prietenesc, natural şi democratic mod cu putinţă. Bogdan are parte de tot suportul părinţilor săi. Mama, cea cu care se aseamănă atât de mult, îi e alături clipă de clipă. De peste ocean, din îndepărtata Americă, tata îl veghează la rândul său. Bogdan le datorează, în mare parte, pasiunea părinţilor săi. Şi le este recunoscător pentru asta. Totul a început de Crăciun, când mama i-a dăruit micuţului ei de cinci anişori două cărţi de origami, singurele, la acea vreme, din ţară. A fost unica metodă care i-a captat atenţia şi l-a ţinut într-un loc. Dacă înainte de a descoperi frumuseţea artei japoneze, a plierii hârtiei, piticul se lamenta întruna - „M-am pictisit, iar m-am pictisit“ - , astăzi, în familia Ionescu, nu trece o zi fără să se pomenească cuvântul origami, origami. Lumea artelor tradiţionale japoneze Etimologic, cuvântul origami, din japoneză, este alcătuit din oru („a îndoi“) şi kami („hârtie“), deci „hârtie îndoită“. Origami, alături de ikebana - arta aranjării florilor, chanoyu - ceremonia ceaiului, reprezintă pentru occidentali un mod interesant, unic, de a descoperi lumea artelor tradiţionale japoneze. Origami este strâns legat de imaginaţia celui care pliază hârtia, însă există şi o serie de categorii de forme tradiţionale, redate prin diagrame. Formele tradiţionale ale acestei arte sunt modelele de cocori, broaşte, berze, baloane şi corăbii. Cât priveşte modelele miniaturale, acestea au apărut datorită respectului pentru protejarea naturii, specific culturii japoneze. În funcţie de compoziţia rezultată în urma plierii, se poate deduce că există mai multe stiluri de origami - de la cele mai simple până la compoziţii complexe. Există modele formate din două sau mai multe coli de hârtie, fără a utiliza lipiciul. Felurile de hârtie folosite alternează de la cele subţiri la cele groase, precum şi hârtia de împachetat sau cea velină. Arta origami a fost creată pentru ceremonia ceaiului (cha no yu) şi pe lângă valoarea estetică mai are şi una utilitară în vestimentaţie (broşe, ornamente de păr) şi decorarea interioarelor (lămpi, bibelouri, abajururi). (Sursa: www.wikipedia.ro) „O mie de cocori“ Povestea origami începe odată cu inventarea hârtiei (aproximativ secolul I). În secolul al VI-lea, când hârtia era o materie primă preţioasă şi rară în Japonia, plierea hârtiei era practicată doar de către familiile nobiliare. „Moda“ a fost răspândită de un călugăr coreean, în anul 610. Odată cu dezvoltarea comerţului, s-a răspândit şi hârtia, astfel că origami a devenit arta accesibilă deopotrivă bogaţilor şi săracilor. În Europa, arta origami a ajuns în secolul al XII-lea, dar nu a fost primită cu foarte mare entuziasm. Mai mult, arta s-a răspândit sub o formă distinctă de cea tradiţională japoneză. Cu timpul, situaţia s-a îmbunătăţit, astfel că maeştrii origami se găsesc astăzi în multe ţări. Este o pasiune fără vârstă, care ia forma unor modele cu totul remarcabile. În România, arta plierii hârtiei este mai degrabă asociată segmentului disciplinelor pedagogice. De asemenea, în ţara sa de origine, Japonia, arta are şi o importantă latură spirituală. Un model de origami foarte cunoscut este senbazuru („o mie de cocori“). Cocorul este cea mai populară formă de origami. Conform unei credinţe populare nipone, cel care reuşeşte să plieze o mie de cocori din hârtie va primi drept răsplată din partea zeilor împlinirea unei dorinţe. Legat de această credinţă, o poveste tristă este cea a fetiţei Sadako Sasaki, victimă a bombei atomice de la Hiroshima. Din cauza radiaţiilor provocate de explozie, micuţa s-a îmbolnăvit de leucemie. Cu gândul că se va putea însănătoşi, fetiţa făcea zilnic, în spital, cocori de hârtie. A reuşit să facă doar 643 de cocori, după care s-a stins. În amintirea ei şi a tuturor copiilor ucişi de bomba atomică, în centrul oraşului Hiroshima, s-a ridicat un monument impresionant. Acesta este reprezentat de o rachetă, îndreptată spre cer şi susţinută de trei stâlpi, în vârful căreia se află statuia fetiţei Sadako, care poartă în mâinile întinse spre cer un cocor. În memoria fetiţei, vizitatorii au deprins obiceiul de a depune la baza statuii un cocor de hârtie. (Sursa: www.wikipedia.ro)