Crăciunul în Micul Paris

Sărbătorile de iarnă au adus românilor multă bucurie de-a lungul vremii. Pe de o parte, era ideea dumnezeirii, a tradiţiilor bine legate şi respectate, pe de alta, bucuria de a face daruri şi de a te împăca cu cei pe care s-a întâmplat să-i superi de-a lungul anului. Căci ce sunt darurile dacă nu frumuseţea mulţumirii pe care o vezi în celălalt?

Bucureştenii aşteptau iarna cu nerăbdare pentru că, în afară de sărbătorirea Crăciunului, aveau parte de distracţii pe patinoarul din Parcul Cişmigiu, aşa cum şi în zilele noastre se mai patinează pe luciul îngheţat al acestui lac. Alexandru Predescu în cartea sa, "Vremuri vechi bucureştene", ne dezvăluie faptul că în Cişmigiu se organizau concursuri de patinaj, întreceri la hochei sau baluri mascate pe lacul îngheţat. Bucureştenii abia aşteptau să dea îngheţul ca să vină la "serate pe gheaţă" sau "sărbători veneţiene". Primăria nu lua taxe pentru spectacole, dar lucrurile se schimbă când domnii angajează fanfara militară. Iată un mic tablou bucureştean: "Printre patinatorii pasionaţi era nelipsit Nicu Lahovary, cel luat mai târziu în tărbacă de toţi zeflemiştii Capşei şi ai gazetelor de opoziţie, pentru că, la o adunare electorală din Mahalaua Cuibul cu Barză, îşi salutase electorii, purtători de pantaloni creţi, cu românescul: "Bonjur, popor!". Elegantele oraşului, în rochii lungi de bal, cu pălării prinse sub bărbie ca bonetele de noapte ale bătrânelor afanisite, patinau alături de cavaleri în costume destinate vizitelor protocolare, cu plastronul cămăşii învăluit în eşarfe strident colorate şi cu ghete de lac. Încă din 1870, ziarul "Informaţiile bucurescene" se arată entuziasmat de patinatorii - doamne şi domni - care, armaţi cu lămpi, dădeau Lacului Cişmigiu un aspect straniu, fantastic de frumos". Vinuri curate, caltaboş de casă… Noaptea de Crăciun era luminată de miile de lumânări din casele oamenilor şi în toate bisericile se trăgeau clopotele pentru a vesti Naşterea Domnului, iar dimineaţa ţârcovnicii mergeau prin case cu o icoană care reprezenta Naşterea lui Iisus şi cântau "Naşterea ta Hristoase, Dumnezeul nostru…". Acest obicei a fost preluat rapid de oraşe şi sate şi în toate casele se împodobeau brazi la vremea Crăciunului, cu globuri colorate şi beculeţe electrice. Dimitrie Papazoglu descrie sărbătoarea Crăciunului astfel: "La Crăciun primeam pe copii cu icoana Sfintei Naşteri a Domnului, îi puneam să ne cânte laudele Domnului prin casele noastre, sărutau toţi icoana Naşterii şi ne uram unii altora: "La anul şi la mulţi ani!". De-atunci a rămas obiceiul în vulg de a zice de cei bolnăvicioşi şi slabi: "Nu o să apuce săracul să sărute Crăciunul". Ne puneam toţi la masă şi gustam caltaboşul şi cârnatul din carnea proaspătă a râmătorilor, ce îngrijeam a-i hrăni cu porumb pe la casele noastre, iar nu ca astăzi, să cumpărăm din târg carnea de râmător, cumpăraţi de prin sate şi hrăniţi cu cine ştie ce. Se beau atunci vinuri curate bune, iar nu sulemenite şi prefăcute ca acelea de azi". Bradul împodobit, obicei nemţesc Până în secolul al XIX-lea, bradul era folosit de români pentru nunţi şi înmormântări. Bradul se împodobea mai ales când murea un om care nu fusese căsătorit. Petre Ispirescu menţionează cu mult haz o întâmplare într-o conferinţă la "Junimea": "Eram copil şi, văzând pe la Crăciun la o casă un pom gătit, am stat şi am căscat şi eu gura acolo. Pasă-mi-te era pomul Crăciunului. Nu mai văzusem până atunci, decât pe la morţi, un aşa pom împodobit, fiindcă la noi de pomul Crăciunului nici pomeneală nu era. Şi dumneavoastră cu toţii ştiţi că la români când moare câte un flăcău sau o fată mare, care n-au pus pirostriile pe cap încă, li se împodobeşte câte un pom, pe care îl duce înaintea mortului. Fie orice pom o fi, românii îi zic brad. Se vede că în vechime numai pomi de brad se duceau, de i-a rămas numele... şi cum vă spusei, când am văzut acel brad împodobit unde căscasem gura, m-a apucat o jale! Să ferească Dumnezeu! Mi-era milă, vedeţi dumneavoastră, de nenorocirea ce credeam eu că ar fi căzut peste casa aceea, tocmai la zile mari cum e Crăciunul, şi vrând să ştiu tot, cum e copilul, mă încumăt şi întreb pe un om: - Cine a murit aici, nene, de i-a făcut un brad aşa frumos? - N-a murit nimeni, băete; acesta e pomul Crăciunului. - Cum pomul Crăciunului? - Ia aşa cum îl vezi cu ochii verzi; că aşa le e obiceiul ălor de şed aici. - Da bine, cine şade aici? - Un neamţ".