Credinţa care odihneşte dorul de casă

Sărbătoarea Naşterii Domnului este un moment pe care cu toţii ne-am dori să-l petrecem în familie. Vremurile pe care le trăim, însă, ne-au risipit pe noi, românii, pe toate meridianele pământului, iar cei dragi au rămas la sute sau mii de kilometri distanţă. Acum, în ajunul Crăciunului, dorul de cei dragi se poate acutiza, devenind suferinţă, sau se poate împlini, chiar şi atunci când mări şi ţări ne despart. Redăm în cele ce urmează câteva mărturii ale unor tineri din Danemarca şi din Germania care au învăţat că în rugăciune pot fi împreună cu cei de acasă şi că se pot simţi ca în familie alături de ceilalţi membri ai noilor comunităţi care s-au format în jurul bisericilor româneşti din diaspora.

Ierom. Avram Gînju, Parohia Ortodoxă Română din Copenhaga, Danemarca: "În opinia mea, sensul deplin al Crăciunului este redat doar prin comuniunea cu Hristos şi sfinţii Săi în Biserică, în cultul liturgic şi în cultul privat de acasă, în buna rânduială a vieţii creştine. Din acest punct de vedere nu cred că românii sunt privaţi de bucuria sărbătorii Naşterii, mai ales că Parohia Ortodoxă din Copenhaga vine în întâmpinarea românilor prin săvârşirea tuturor slujbelor sfinte rânduite în această perioadă. Cei mai râvnitori pot să guste şi din anumite rânduieli de slujbe săvârşite cu precădere în mănăstiri: privegheri de noapte, laude bisericeşti. Şi aici începând de anul trecut, studenţii şi tinerii parohiei din Copenhaga merg cu colinda pe la credincioşi, iar aceştia îi omenesc după tradiţia românească cu ospitalitate şi cu lacrimi în ochi, cu bucurie sfântă şi cu dragoste. Casele românilor primitori s-au umplut nu numai de colinde, ci mai ales de rugăciune prin prezenţa acestor tineri binevoitori. Cei care au început să înţeleagă că Biserica nu este numai instituţia de duminică, ci pun întreaga lor activitate pământească în slujba Bisericii, făcând-o centru al vieţii cotidiene, nu mai simt că sunt singuri şi nici nu au cum să fie… fiindcă sunt într-o comunitate în care şi pentru care trăiesc. Ştiu, parcă vorbesc dintr-o carte de dogmatică, dar acest lucru este o realitate, ce e drept încă în devenire, cel puţin pentru mica comunitate ortodoxă din Copenhaga. În Hristos credincioşii simt comuniunea cu toţi cei dragi ai lor care fizic sunt departe. Pe de altă parte şi posibilităţile tehnologice mai potolesc dorul de cei din ţară, facilitând o comunicare fizică mai deasă. Biserica nu face nimic mai special decât ce a făcut până acum şi ce face zilnic: îi aşează pe oameni într-o relaţie vie şi activă cu Dumnezeu. Dacă nu s-ar strădui zilnic să facă acesta, atunci în zadar i-ar fi organizarea de programe sociale sau duhovniceşti mai speciale în această perioadă. Iar cei care se gândesc la cei dragi de acasă numai de sărbători sau cu precădere numai atunci, de fapt, nu se gândesc deloc la ei, făcând-o acum doar din cauza unei slăbiciuni psihologice care nu are nici un substrat cu potenţial de schimbare. Dacă în timpul anului şi aproape zilnic pun accent şi pe anumite activităţi de socializare duhovnicească (pelerinaje locale, întâlniri tematice, vizionări de film, drumeţii, colinde, tabere, grupuri de rugăciune, cateheze "multimedia") în perioada sărbătorilor încerc să culeg roadele acestor eforturi care sunt menite să îl facă pe om mai predispus sărbătoririi liturgice, în jurul altarului, în stare de rugăciune şi de mulţumire." Mihai Ursta, Danemarca: "Sunt mulţi românii care din diferite motive îşi trăiesc viaţa de zi cu zi, în străinătate, departe de ţara lor. Nu ştiu cât de mult dor mai au în sufletul lor dar eu vad că cei mai mulţi dintre ei au nevoie de un loc unde să-şi aplece capul, aşa cum Mântuitorul a spus în Evanghelie. Acesta este cel mai mare ajutor pe care-l dă Biserica: vine şi le întinde braţele, prin preotul care le dă umărul şi pieptul lui pentru asta. Lucrarea aceasta dumnezeiască se întâmplă deja aici, în Scandinavia. Slavă Dumnezeului nostru, pentru că acum patru ani s-a îndurat de noi şi ne-a adus Sfânta Liturghie şi aici, în partea asta de lume, şi prin slujitorii săi, aceasta are loc continuu. Sigur, nu avem bisericile construite din piatră şi oazele de linişte ale mănăstirilor, care într-adevăr ne lipsesc, dar râvna arhiereului nostru şi a preoţilor noştri zideşte Biserica în fiecare român ce vine să-şi aplece capul." Cristina Ursta, Danemarca: "Locuiesc cu familia de mai bine de 10 ani în Danemarca şi am renunţat să mai sărbătorim Crăciunul acasă - venim din Lugoj - tocmai pentru că în ţară, de multe ori, totul, sau aproape totul, se concentrează pe pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului: curăţenie, mâncare şi toate cele lumeşti. Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu mare tihnă în suflete, şi dacă aşa a rânduit, ca noi să trăim aici, nu ne simţim deloc singuri, ci dimpotrivă, nu ne-am simţit niciodată mai acasă decât aici, deoarece după pregătirea spirituală pe perioada postului Crăciunului, participăm împreună la frumoasa slujbă a Naşterii lui Iisus Hristos ca, mai apoi, să sărbătorim Crăciunul în comuniune cu marea noastră familie din biserică." Andrei Venczel, Danemarca: "Pornind de acasă cu cei şapte ani, ţinuţi în credinţă în Hristos, în dragostea de familie şi în iubirea pentru cel de lângă mine, nu mă găsesc privat de bucuria sărbătorilor. Aici, în Danemarca, am reuşit să mă apropii de credinţă. Sărbătorile am să le petrec şi în familie, cu ajutorul internetului... putem să ne bucurăm împreună chiar şi aşa; pentru că uneori internetul face minuni. Minunea o sa fie în noaptea sfântă a Naşterii Domnului Iisus Hristos, când am să fiu la biserică, alături de comunitatea românilor de aici, din Copenhaga, o comunitate creionată în culori vii sub lumina trimisă de acolo de Sus. Biserica, pe mine în primul rând m-a ajutat să învăţ ce este credinţa, să înţeleg ce este credinţa şi să mă bucur de ea. Dorul de casă vine mai greu atunci când duminică de duminică, bucuria Învierii lui Iisus şi întâlnirea cu comunitatea de români este atât de puternică şi plină de lumină. Comunitatea de români din Copenhaga, este ca o familie, o familie cu membrii tineri şi seniori, şi aşa ajungem să învăţăm unul de la celalalt faptul că dorul de casă este diminuat de prezenţa fiecăruia acolo. Tinerii din biserica noastră colindă şi în colţul firav şi uneori plin de tristeţe al seniorilor şi se citeşte aceea bucurie: bucuria că tradiţia continuă chiar şi departe de casă. Ajungem să ne bucurăm de familia noastră de aici şi tot aşa de bucuria celor ce îi purtăm în suflet, adică cei de acasă. Biserica apropie, fructifică şi luminează sufletul omului. Este ca o poezie unde fiecare vine cu ceva ... astfel încât dintr-o poezie se naşte o poveste". Anca Berariu, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Germania (ATORG), Filiala München: "Cred că toţi creştinii, fie ei români, nemţi sau americani, fie ortodocşi, catolici sau protestanţi, simt Crăciunul ca sărbătoarea petrecută prin excelenţă în familie, alături de cei dragi. Pentru cei veniţi aici la studii, care şi-au lăsat acum un semestru sau un an de zile părinţii şi prietenii în România, gândul la cei dragi de acasă nu i-a părăsit, ba chiar au avut grijă să-şi rezerve din timp bilete la avion sau autocar pentru a fi de sărbători acasă. Sunt însă şi mulţi români care trăiesc în München de mai multă vreme, şi-au întemeiat familii, au deja copii sau chiar nepoţi care spun poezii lui Moş Crăciun în română sau germană. Într-adevăr, întrebarea a rămas aceeaşi: "Ce faceţi de Crăciun? Mergeţi acasă?" Răspunsul însă: "Nu, rămânem acasă!" nu trebuie să surprindă ... nu e o greşeală în formulare, ci doar o îmbogăţire în simţire. Cât despre modul în care se pregătesc românii de aici pentru venirea Crăciunului … pe de o parte, gândul la cei dragi îi impulsionează pe mulţi să le pregătească o mică bucurie materială şi, drept urmare se alătură forfotei şi zumzetului din magazine şi din "Piaţa de Crăciun" ca să adune ceva pentru sacul Moşului sau pentru pachetul pe care îl trimit în România. Pe de altă parte însă, mulţi se pregătesc şi pentru a face sau a trăi ei înşişi şi o bucurie legată nu de cele materiale, ci de cele spirituale: în primul rând, majoritatea celor care vin la biserică peste an ţin să se şi spovedească în timpul postului, iar în al doilea rând, ... se aude zumzet de colindă. Încă de la începutul lunii noiembrie se repetă la cor colinde ce se cântă apoi în timpul Sfintei Liturghii din perioada postului, în mini-concertele susţinute în diferite contexte înainte de Crăciun, în concertul tradiţional din ziua de Crăciun şi pe la casele credincioşilor în zilele de Crăciun. Umblăm cu colinda! Este un prilej de bucurie şi împreună trăire pentru toţi credincioşii!"