Credința și raționalitatea
Origen, Contra lui Celsus, Cartea I, Cap. XI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 38
„Cel care are nu numai credință, ci privește sau analizează problemele și cu ajutorul rațiunii, va prezenta el însuși argumentele care-i vin în minte și de care s-a convins după o cercetare amănunțită. Nu pare oare mai adevărată părerea că, întrucât toate faptele omenești depind de credință, se cade să credem mai mult în Dumnezeu decât în argumentările raționale? Cine ar pleca oare într-o călătorie pe mare, sau cine ar lua o hotărâre de căsătorie, de procreare de prunci, sau cine ar arunca semințele în brazdele pământului dacă n-ar crede că toate aceste lucruri vor ieși bine, cu toate că s-ar putea întâmpla și contrariul și chiar se și întâmplă? Dar, cu toate acestea, tocmai credința într-un rezultat fericit și pe potriva dorințelor este cea care dă oamenilor curajul întreprinderii de a ieși din nesiguranță și primejdii.”
Origen, Contra lui Celsus, Cartea I, Cap. XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 40
„(...) După cum cere Scriptura, e mai bine să accepți o învățătură prin intermediul gândirii şi prin înțelepciune decât să ajungi la ea numai printr-o credință simplă, dar că în anumite împrejurări Logosul o preferă şi pe aceasta din urmă pentru ca să nu lase pe oameni fără nici o pârghie sufletească, după cum mărturiseşte Pavel, adevăratul ucenic al lui Iisus, atunci când zice: de vreme ce întru înțelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înțelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. De unde rezultă foarte clar că prin înțelepciunea lui Dumnezeu se cădea să Se facă Dumnezeu cunoscut omului. Iar, întrucât nu s-a făcut aşa, Dumnezeu a găsit de cuviință să-i mântuiască pe credincioşi nu pur şi simplu prin nebunie, ci prin nebunia propovăduirii.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)