Crima de a nu te închina zeilor acestei lumi

După patru ani, presa românească de masă descoperă cu uimire cazul celebru deja din 2006 al matematicianului rus Gregori Perelman. Celebritatea acestuia constă în faptul de a fi cel care a pus capăt unei căutări de 100 de ani pentru o demonstraţie a unei nu mai puţin celebre probleme formulate de Henri Poincaré, numită şi conjectura lui Poincaré. Dar nu acest lucru l-a făcut celebru în România, ci faptul că a refuzat un premiu de un milion de dolari oferit de o fundaţie americană celui care reuşeşte să ofere o rezolvare acestei probleme.

Deşi rugat insistent de preşedintele Uniunii Internaţionale de Matematică să accepte medalia Fields, echivalentul premiului Nobel pentru matematică, Perelman a refuzat, ba, mai mult, a declarat că s-a lăsat de matematică şi că nu acceptă niciun premiu din cauza tolerării de către matematicienii oneşti a lipsei de etică din domeniul cercetării matematice. Pe aceeaşi pagină de ziar unde am citit această ştire era şi o alta, despre cineva care dăduse un milion de dolari pe o revistă de benzi desenate. Legătura dintre cele două ştiri era simplă: milionul de dolari. De fapt, acesta era personajul principal din majoritatea ştirilor, milionul de dolari, euro, lire sterline, lei şi fraţii săi mai mari miliardul şi trilionul. Restul informaţiilor erau de circumstanţă, cineva dădea, altcineva refuza, matematică, benzi desenate, ce mai contează, atât timp cât milionul de dolari este în prim-plan. De aici şi nedumerirea, cum poate cineva să refuze un personaj atât de important ca milionul de dolari. Cum de îşi permite un evreu rus, chiar şi geniu în matematică, să desconsidere esenţa însăşi a existenţei civilizate, milionul de dolari. Unul dintre colegii săi, doctor în matematică, chiar declara că, deşi cu greu înţelege demonstraţia făcută de Perelman, în schimb nu înţelege deloc de ce ar refuza cineva în toate minţile un milion de dolari. Tocmai acest lucru l-a determinat pe Perelman să refuze premiul, pentru că era în toate minţile şi nu înţelegea de ce o persoană onestă are nevoie de mai mult decât de recunoaşterea excelenţei muncii sale. "Dacă cunosc munca mea, nu au nevoie de CV-ul meu, iar dacă au nevoie de CV-ul meu, înseamnă că nu cunosc munca mea", a fost răspunsul lui la cererea unei prestigioase universităţi americane care voia să îi ofere o slujbă. Spre deosebire de alţi confraţi care ţin secrete rezultatele la care ajung până la publicarea în reviste academice, Perelman şi-a publicat rezultatele pe internet într-o formă schematică. A durat aproape doi ani ca rezultatele sale să fie înţelese, explicitate şi validate de comunitatea matematicienilor, cu toate acestea, el nu le-a publicat într-o revistă academică, sfidând cutuma universitară, care de mult nu mai urmăreşte adevărul, ci recunoaşterea academică. Ideea că o persoană poate căuta adevărul de dragul adevărului, că cineva ar putea să vrea altceva de la lume decât ceea ce lumea este dispusă să recunoască tulbură grav conştiinţa majorităţii. O asemenea persoană va fi inevitabil izolată şi tratată ca un caz anormal, de altfel Perelman chiar declara "nu cei care încalcă principiile eticii sunt trataţi ca anormali, ci oamenii ca mine sunt izolaţi". Chiar şi aparent laudativa explozie întârziată din presa românească nu face altceva decât să sporească izolarea şi de fapt să condamne încă o dată printre rânduri crima de a nu te conforma zeilor acestei lumi, în care mijloacele sunt irelevante, scopul având mereu prioritate absolută. Iar scopul nu poate fi nimic altceva decât ceea ce noi, lumea, considerăm firesc şi normal, recunoaştere şi bani. Dacă un matematician, campionul însuşi al ştiinţei moderne, care caută onest să rezolve o problemă şi nimic altceva, ajunge să fie dezamăgit de propriul domeniu considerat eterat şi lipsit de viciile specifice căutărilor profane, cu atât mai mult un creştin care caută să trăiască după cuvântul Evangheliei şi tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii va fi supus unei presiuni uluitoare de a abandona propria căutare în favoarea recunoaşterii lumeşti şi a recompenselor materiale asociate ei. Dar dacă un matematician poate să reziste doar cu conştiinţa propriei corectitudini, cu atât mai mult un creştin ar trebui să reziste avându-L pe Hristos pururea alături.