Crucea lui Hristos, nădejdea creştinilor

Cel mai important simbol al creştinilor este Sfânta Cruce, pe care S-a răstignit Hristos Domnul pentru mântuirea noastră. Ea este nădejdea creştinilor şi armă în lupta cu păcatul şi cel rău. De aceea, troparul închinat Sfintei Cruci este un imn de biruinţă prin care mărturisim rolul de pavăză a poporului dreptcredincios al Crucii lui Hristos: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moș­te­nirea Ta; biruință binecredin­cio­șilor creștini asupra celui potrivnic dă­ruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău”.

Cinstim Sfânta Cruce pentru că pe ea S-a răstignit Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi prin ea a înălţat „toată firea lui Adam cea căzută” prin păcatul neascultării. Prin Cruce Hristos transformă lemnul aducător de blestem în „lemnul cel de viaţă purtător, pe care cu trupul a fost răstignit” şi „pe toţi la mântuire ne-a chemat”.

Prin Cruce Mântuitorul ne-a înăl­ţat „de pe pământ la cer”. De aceea, atunci când înălţăm Sfânta Cruce în mijlocul bisericii, întreaga făptură laudă „preacurata Pătimire” a Domnului nostru Iisus Hristos Ce S-a înălţat pe ea, ca prin aceasta „să ucidă pe cel ce ne-a ucis pe noi”, iar „pe cei omorâţi i-a înviat şi i-a înfrumeseţat şi în ceruri a locui i-a învrednicit, ca un milostiv, pentru mulţimea bunătăţii Sale” (stihire, Vecernia Înălţării Sfintei Cruci).

Întreaga lume este chemată să cinstească Sfânta Cruce, pentru că prin ea „s-a făcut veşnica dreptate”, deoarece cel rău, care „a amăgit pe strămoşul Adam prin lemn, prin Cruce se amăgeşte; şi fiind surpat, cade cu cădere cumplită cel ce a ţinut prin tiranie împărăteasca zidire”. Pe Cruce, Hristos, „cu sângele cel dumnezeiesc, veninul şarpelui spală şi blestemul se dezleagă de osândirea cea cu dreptate”, pentru că El, Cel drept, este osândit cu „nedreaptă judecată”. Prin lemn „se cădea să fie vindecat lemnul şi cu Pătimirea Celui fără patimă să fie dezlegate patimile, cele prin lemn”, ale neamului omenesc. „Cel ce pentru noi osândă ai suferit, Hristoase, şi scuipări şi răni, cu haină mohorâtă ai fost îmbrăcat şi pe Cruce ai fost răstignit; pe Care văzându-Te, soarele şi luna lumina şi-au ascuns, şi de frică pământul s-a clătinat şi catapeteasma templului s-a rupt în două”. Această dezvoltare teologică din slujba Vecerniei sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci sintetizează ceea ce a pătimit Hristos pentru mântuirea noastră.

Tot prin aceste cântări cerem lui Hristos să ne dăruiască cinstita Lui Cruce, care este „apărătoare şi păzitoare şi izgonitoare de demoni”. Noi, sărutând Sfânta Cruce, spunem: „Mântuieşte-ne pe noi, Cruce, cu puterea ta, sfinţeşte-ne cu strălucirea ta, cinstită Cruce, şi întăreşte-ne cu înălţarea ta; că lumină ai fost dăruită nouă şi mântuire sufletelor noastre”.

Pentru noi, creştinii, Crucea lui Hristos este „de viaţă purtătoare”, „uşa Raiului, întărirea credincioşilor, îngrădirea Bisericii; prin care stricăciunea a pierit şi s-a sfârşit, s-a călcat puterea morţii şi ne-am înălţat de pe pământ la cer”. Ea este „armă nebiruită”, „lauda Mucenicilor şi podoaba Cuvioşilor, limanul mântuirii care dăruieşte lumii mare milă”.

Prin Crucea Domnului a fost dezlegat neamul omenesc de blestemul păcatului Protopărinţilor Adam şi Eva, devenind semnul mântuirii şi fiind „ajutătoarea noastră, stăpânia împăraţilor, tăria drepţilor, podoaba preoţilor”, „tămăduirea neputincioşilor, învierea tuturor morţilor, care ne-a ridicat pe noi cei căzuţi în stricăciune”. Pentru că demult în Rai „lemnul ne-a dezgolit (de haina slavei) prin mâncare (din pomul oprit), vrăjmaşul pricinuindu-ne omorârea; iar lemnul Crucii, aducând haina vieţii oamenilor, s-a înfipt în pământ şi lumea toată s-a umplut de toată bucuria”.

În Condacul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci mărturisim că Hristos S-a răstignit pe Cruce de bunăvoie: „Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou-numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe dreptcredincioşii creştini, dăruindu-le biruinţă asupra celui potrivnic, având ajutorul Tău, armă de pace nebiruită biruinţă”.

Atunci când citim Acatistul Sfintei Cruci, mărturisim că ea este „păzitoare a lumii”, „slava Bisericii”, „tăria po­porului celui binecuvântat”, „ridicarea celor căzuți”, „biruința creș­ti­nilor”, „prin care se binecuvântează zidirea” şi pe care o cinstim zicând: „Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!”

Iar în fiecare vineri, când ne amintim de răstignirea lui Hristos pe Cruce pentru mântuirea noastră, ne rugăm: „Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mântuitorul sufletelor noastre, mărturisim înaintea Ta, întru această zi a răstignirii Tale, în care ai pătimit și ai primit moarte pe Cruce pentru păcatele noastre, că noi suntem cei ce Te-am răstignit cu păcatele noastre cele multe și cu fărădelegile noastre cele rele. De aceea, ne rugăm bunătății Tale celei nemărginite să ne faci și pe noi părtași Sfintelor Tale Patimiri... Şi ne înviază simțirile noastre cele sufletești, ca să cunoaș­tem moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut și zidirile cele neîn­su­flețite, care s-au mișcat la răstignirea Ta, cum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios și, rugându-Ți-se, l-ai primit în Rai... Dă-ne, Doamne, și nouă darul Tău, precum ai dat atunci tâlharului, și iartă păcatele noastre pentru Sfintele Tale Patimiri, și ne primește prin pocăință împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu și Ziditor ce ne ești. Asemenea fă cu toți creștinii, vii și morți, precum se roagă Ție, în toate zilele, Sfânta Biserică și le iartă lor toate păcatele și-i învrednicește pe ei de Împărăția Ta, ca să vadă lumina Ta și să mărească slava Ta. Ne închinăm Crucii Tale, Hristoase, și zicem către dânsa: mărire ei pentru dragostea Ta”.