Crucea revelează plinătatea iubirii lui Dumnezeu

Postul Mare reprezintă icoana demersului umanităţii de la cădere la Înviere, iar teologia Triodului nu este altceva decât demersul ontologic prin Cruce spre Înviere. Acest demers prin Cruce este unul al iubirii, pentru că în iubire se află viaţa veşnică, şi nu în egoism. Iubirea se află în memorie: memorie vie a c(C)elui iubit. Mântuirea se află în memoria neîntreruptă a iubirii lui Dumnezeu şi a icoanei Acestuia, omul. Conţinutul iubirii dumnezeieşti este viaţa veşnică sau energia dumnezeiască sau prin excelenţă arătarea şi descoperirea lui Dumnezeu.

Timpul liturgic acum trebuie să fie trăit prin asumarea Crucii în viaţa personală, printr-o angajare corespunzătoare pentru a sărbători Paştele Domnului ca Paştele nostru personal. Comunitatea bisericească, în timp ce priveşte spre întâlnirea definitivă cu Mirele ei la Paştele cel veşnic, stăruitoare în rugăciune şi în iubire activă, intensifică drumul său de purificare în duh, pentru a lua cu abundenţă mai mare din Taina mântuirii viaţa cea nouă în Hristos Domnul. Postul Mare este un itinerar spiritual, este însoţirea lui Iisus care urcă la Ierusalim, loc al împlinirii misterului Său de pătimire, moarte şi înviere. Crucea ne aminteşte că viaţa creştină este o cale de parcurs, care consistă nu atât într-o lege de respectat, ci în însăşi persoana lui Hristos, de întâlnit, de acceptat, de urmat. De fapt, Iisus ne spune: "oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Marcu, 8:34). Adică ne spune că pentru a ajunge cu El la lumina şi la bucuria Învierii, la biruinţa vieţii, a iubirii, a adevărului, a binelui, şi noi trebuie să luăm Crucea în fiecare zi. În Taina Crucii se revelează în mod desăvârşit puterea irezistibilă a milostivirii Tatălui ceresc mai tare decât moartea. Pentru a redobândi iubirea creaturii Sale, El a acceptat să ofere un preţ foarte mare: sângele unicului Său Fiu. Moartea, care pentru primul Adam era semn ultim de singurătate şi de neputinţă, s-a transformat astfel în actul suprem de iubire şi de libertate al noului Adam. Astfel, se poate afirma împreună cu Sfântul Maxim Mărturisitorul că Iisus Hristos "a murit… în mod dumnezeiesc, pentru că a murit în mod liber". În Cruce se manifestă erosul lui Dumnezeu faţă de noi. De fapt eros-ul este - aşa cum se exprimă Dionisie Areopagitul - acea tărie "care nu permite celui care iubeşte să rămână în sine însuşi, ci-l face să se unească cu cel iubit". Ce "eros mai nebun" (Sf. Nicolae Cabasila, Viaţa în Hristos) este decât acela care L-a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să Se unească cu noi până într-acolo, încât să sufere, ca pe ale Sale, urmările faptelor noastre? Taina vieţii veşnice este cuprinsă în da-ul spus Crucii, în ceea ce pătimim pentru adevărul ei aici pe pământ şi trebuie să fim fericiţi pentru acest lucru. În măsura în care, din iubire faţă de unicul adevăr şi faţă de unica iubire - din iubire faţă de adevărul şi iubirea lui Dumnezeu -, putem face şi vreo renunţare, cu atât mai profundă şi mai bogată devine viaţa. Persoana care vrea să-şi rezerve viaţa pentru sine însuşi o pierde. Iar cine dăruieşte sau oferă viaţa sa - zilnic, în faptele mici, care fac parte din marea hotărâre pentru Iisus - acesta zilnic o găseşte. Acesta este adevărul exigent şi serios, dar şi adânc de frumos şi eliberator în care vrem, pas cu pas, să intrăm în timpul asumării Crucii în viaţa noastră. Crucea se întinde de la un capăt la altul al lumii. Iar noi o purtăm. Înaintăm cu ea pe drumul ei şi astfel descoperim calea noastră, ne cunoaştem pe noi. Crucea vorbeşte: iată cât de mult ne iubeşte Dumnezeu. Atunci când atingem Crucea, dar mai mult, atunci când o purtăm, atingem taina lui Dumnezeu, taina iubirii dumnezeieşti a lui Iisus Hristos, atingând totodată şi principiul esenţial, criteriul constitutiv al vieţii noastre, adică faptul că fără "da"-ul spus Crucii lui Iisus Hristos în viaţa noastră, fără a fi în comuniune cu Hristos clipă de clipă viaţa nu poate să reuşească. Ştergem Crucea din vieţile noastre şi rămânem fără nici o asigurare că omul valorează ceva. Ştergem Crucea din inima universului şi acesta va rămâne rece şi închis. Crucea este un astăzi când Dumnezeu revelează legea sa şi nouă ne este dat să alegem astăzi între bine şi rău, între viaţă şi moarte (cf. Deuteronom, 30:19); astăzi "cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele (…) şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri" (Marcu, 8:38); astăzi Hristos a murit pe Cruce şi a Înviat din morţi; S-a suit la cer şi şade de-a dreapta Tatălui; astăzi ne este dat Duhul Sfânt; astăzi este timpul mântuirii. A lua Crucea şi a urma lui Hristos înseamnă a scufunda propria viaţă în taina lui Hristos, în prezenţa Sa iubitoare, permanentă, a parcurge un itinerar sfânt, baptismal, în care intrăm în moartea şi învierea Sa pentru a avea viaţă. Iisus Hristos este viaţa lumii.