Crucile de pomană

Comuna Turburea din judeţul Gorj are specific, printre obiceiurile sale la înmormântare, datul crucilor de pomană.

Atunci când moare cineva, se consideră că este bine să i se dea de pomană, alături de cele îndătinate (mâncare, băutură, obiecte de îmbrăcăminte etc.) cruci de lemn pictate sau mai simple, chiar şi troiţe, dacă familia este mai înstărită. Pentru fiecare mort se face o cruce de căpătâi, care îi va străjui mormântul, o cruce de jurământ, care se pune lângă biserică, şi alta care se pune la un izvor sau la o răscruce. Una dintre cruci se zice că e bine să fie dată de pomană şi cu o punte peste o apă, ca să-l ajute pe mort să treacă vămile pe lumea cealaltă. Cruci de pomană sunt pâlcuri-pâlcuri, în drum spre cimitir, la şosea, lângă fântâni, sau pe drumurile mai lăturalnice. Toate sunt lucrate din lemn şi pictate în stil naiv, cu vopsele şi culori uneori stridente, cu motive florale sau creştine. Pentru necunoscători, locurile în care ele sunt amplasate par ciudate şi, oricum, nu sunt cele obişnuite în tradiţia românească. Deşi obiceiul se ţine încă, pentru că oamenii aşa au apucat, ca orice mort să aibă trei cruci, semnificaţia sa s-a pierdut în timp. De obicei, crucea simbolizează faptul că mortul a fost creştin. Ea poate fi considerată, de asemenea, armă protectoare împotriva diavolului, simbolizând puterea lui Dumnezeu, care a sfinţit-o prin jertfa pe cruce a Fiului Său. În unele legende populare, ea este socotită puntea de trecere între două vămi ale văzduhului. De aceea, se spune că omul trebuie să-şi ducă crucea aşa cum i-a dat-o Dumnezeu, fără a încerca să şi-o uşureze, adică să mai taie din ea, căci altfel s-ar putea să fie prea scurtă şi să nu ajungă până la celălalt capăt al prăpastiei dintre vămi, iar omul să se prăbuşească în iad, neputând trece. Dincolo de speculaţiile teologice care se pot face şi de semnificaţiile reale care s-au pierdut în timp, datul crucilor de pomană rămâne un obicei la care încă ţin locuitorii din zona Turburea. Şi pentru că, în lumea actuală, tradiţiile dispar dacă nu sunt conservate, chiar şi într-un mediu artificial, la muzeu sau în cadrul unor festivaluri, etnologul Pompiliu Ciolacu de la CJCPCT Gorj a înjghebat un muzeu al acestor cruci în satul Măceşu, de lângă Târgu Cărbuneşti, unde există o şcoală fără elevi şi, lângă ea, o biserică fără cimitir. S-au adunat aici, de pe lângă biserici, mai multe cruci bătrâne, care au fost înlocuite cu altele din piatră sau marmură şi urma să fie arse. Nădăjduim că astfel aceste obiecte de patrimoniu vor fi îngrijite şi conservate mai bine. Şi, bineînţeles, nădăjduim că timpul va păstra măcar amintirea crucilor de pomană din zona Turburea ca marcă creştină şi tradiţională a obiceiurilor care îl însoţesc pe om la trecerea din această lume. " Pentru fiecare mort se face o cruce de căpătâi, care îi va străjui mormântul, o cruce de jurământ, care se pune lângă biserică şi alta care se pune la un izvor sau la o răscruce. Una dintre cruci se zice că e bine să fie dată de pomană şi cu o punte peste o apă, ca să-l ajute pe mort să treacă vămile pe lumea cealaltă."