Ctitoria domnitorului Matei Basarab în Transilvania
Biserica „Sfântul Nicolae“ din Turnu Roşu, judeţul Sibiu, este dovada vie a frăţietăţii dintre românii ardeleni şi munteni, un simbol al unităţii de neam şi de credinţă. Ctitorită de voievodul muntean, biserica din Turnu Roşu impresionează prin sinteza excepţională dintre stilul architectural muntean şi cel gotic, al locaşurilor de închinare din Transilvania.
Istoricul locaş de cult este una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe din această parte a Transilvaniei. Ctitorit la 1653 de Matei Basarab, domnitorul Ţării Româneşti, împreună cu doamna Elina, prin implicarea directă a logofătului Toma Beceriul, locaşul de închinare este o podoabă a bisericilor de pe vechea graniţă dintre Imperiul Habsburgic şi Ţara Românească. Prima impresie a celui care trece pe aceste locuri unde ni se deschide Ţara Oltului, ocrotită de falnicii munţi ai Făgăraşului, este că aici zac secole de istorie, prea puţin cunoscută. Biserica din Turnu Roşu poate fi văzută ca o poartă spre trecutul românilor din sudul Ardealului, care au găsit mereu dincolo de munţi, la fraţii din Ţara Românească, sprijinul de a duce mai departe identitatea noastră şi credinţa străbună pe aceste tărâmuri.
Încă de la intrarea în locaşul de cult găsim urmele ctitorului, pe frontispiciu păstrându-se până astăzi, în condiţii bune, stema Ţării Româneşti. Intrând în biserică, vom găsi o pisanie din care aflăm că nu doar Matei Basarab a sprijinit românii din Turnu Roşu, ci şi urmaşii săi, domnitorii Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Ştefan Cantacuzino. Aceasta ne dovedeşte că fraţii ardeleni au fost mai mereu în atenţia domnilor munteni, pentru a fi ajutaţi să-şi ducă traiul lor pe meleagurile natale, înfruntând vitregiile istoriei şi greutăţile materiale.
„Nicolae Iorga ne-a vizitat biserica la 1907 şi a fost impresionat de frumuseţea ei. Marele istoric explica gestul domnitorului Matei Basarab de a ctitori o biserică la Turnu Roşu, în afara graniţelor Ţării Româneşti, prin dorinţa sa de a răsplăti românii ardeleni de aici care făceau parte din oştirea sa. Domnitorul a ctitorit două biserici în afara Ţării Româneşti, una aici, în satul nostru, şi alta în Banatul Sârbesc“, ne-a spus preotul paroh Mihai Vrânceanu. Mai mult decât atât, se pare că în vechiul sat Porceşti, cum se numea odinioară Turnu Roşu, ar fi existat o bisericuţă ctitorită în secolul al XVI-lea chiar de domnitorul Neagoe Basarab.
Grija domnitorilor munteni pentru satul ardelean a fost permanentă şi pentru că aici s-au dat numeroase lupte cu popoarele care invadau pământul românesc. Se pare că şi denumirea „Turnu Roşu“ este legată de una dintre aceste bătălii. „Ar fi fost o bătălie pe vremuri, în aceste locuri, între români şi turci, atât de violentă încât şi turnul din apropierea satului, dintre localitatea noastră şi Boiţa, s-a înroşit, de atâta sânge curs“, menţionează părintele paroh.
Elemente arhitecturale munteneşti
Ridicată în stilul muntean, biserica împleteşte armonios arta şi arhitectura Ţării Româneşti cu cea specifică Ardealului. Elementele arhitecturale munteneşti, cum ar fi arcadele oarbe cu arhivolte duble sau frizele duble, zimţate, din cărămidă, şi-au găsit o armonioasă completare şi încununare prin turnul gotic, ridicat mult mai târziu, alături de tindă, în 1750. De altfel, ctitoria lui Matei Basarab avea dimensiuni mult mai reduse, în timp devenind neîncăpătoare. Aşa se face că la 1828, prin eforturile preotului Toma Filip cel Bătrân, s-au adăugat vechii ctitorii munteneşti actualul naos şi altarul. Pisania săpată în piatră la 1828, când s-a resfinţit biserica, menţionează şi preoţii Toma Dragomir, Toma Filip şi Vasile Simion. Textul aminteşte şi eforturile materiale deosebite ale sătenilor, ale preotului Toma Filip cel Bătrân, care a donat anumite sume din banii săi, precum şi sprijinul dat de Stan Borcea, Dumitru Hertea şi Mihai Buda, toţi din Săliştea Sibiului.
Un lucru foarte interesant la biserica din Turnu Roşu este că atât partea nouă a locaşului de cult, cât şi cea veche au pe bolte icoana Mântuitorului Iisus Hristos „Pantocrator“. Partea veche a bisericii a fost pictată la 1750 de Mihail Oprea, dar în timp ea s-a degradat şi a fost acoperită de mai multe straturi de zugrăveală.
„Încă din 1987, când am fost numit paroh aici, am încercat să redăm frumuseţea acestei biserici monument istoric. În perioada 1993-1998 am reuşit prin mari eforturi tehnice să dăm jos straturile de zugrăveală şi să găsim vechea pictură, pe care am restaurat-o. Pe partea nouă a bisericii, în actualul naos şi în altar nu era pictură. Cu ajutorul pictorului Zaharia Gheorghe am reuşit să pictăm şi restul bisericii, păstrând pe cât posibil specificul vechii picturi. Doar în tindă s-a păstrat integral pictura veche, pe care am restaurat-o“, ne-a mai spus părintele Vrânceanu. Sfinţirea a avut loc pe 8 septembrie 1998, când Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat slujba de târnosire a picturii.
Lucrările de înfrumuseţare şi de restaurare a bisericii voievodale au continuat şi după restaurarea picturii. În 2003 s-a făcut o izolaţie exterioară a locaşului de cult pentru a-l proteja împotriva igrasiei, s-a înlocuit vechea podea din scândură, s-a schimbat instalaţia de încălzire şi s-a înlocuit clopotul cel mare, datat la 1910. Şi celelalte două clopote ale bisericii datează tot din 1910, când săteni din Turnu Roşu plecaţi la muncă în Statele Unite ale Americii au adus de acolo trei clopote pentru biserica din satul lor natal. Toate aceste lucrări au fost binecuvântate de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, pe 23 septembrie 2012.
Locul tradiţiilor sfinte
Străvechea biserică din Turnu Roşu este şi locul unde tradiţiile româneşti şi creştineşti sunt păstrate cu sfinţenie de credincioşii parohiei. Straiele populare sunt îmbrăcate de fiecare dată la sfintele slujbe, iar marile sărbători sunt mult aşteptate de copii şi tineri. Astfel, de Sfintele Paşti, cei mici merg îmbrăcaţi frumos la sfânta slujbă şi mai apoi merg la casele rudelor, prietenilor şi vecinilor cu un coş împodobit pentru a primi ouă şi a transmite urările specifice. Ca în toate comunităţile din această parte de Ardeal, tinerii încă mai păstrează obiceiurile de Crăciun, cum ar fi Irozii sau Junii.
Biserica din sat este loc de mângâiere sufletească şi pentru copii aflaţi în grija Centrului de Plasament şi a Centrului de Educaţie Incluzivă din Turnu Roşu. Ani la rând, copilaşii au primit aici asistenţa religioasă şi ajutorul mult aşteptat. De câţiva ani, în cadrul instituţiei este amenajată şi o capelă unde preotul paroh Mihai Vrânceanu oficia periodic sfintele slujbe, alături de regretatul profesor de religie de aici, părintele Petru Oltean. De câţiva ani, un fiu al satului, părintele Cristian Nicolae, slujeşte în permanenţă la această capelă, un altar de rugăciune izvorât din rugăciunile de veacuri ale românilor din Turnu Roşu, înălţate în biserica lor voievodală.