Cult şi cultură

▲ Mai e posibilă sfinţenia şi azi sau ea rămâne doar a martirilor şi vremii lor? ▲

Conexiunile (uneori, până la identificare) - geneză reciprocă, în fapt dintre cult, religie şi cultură -, sunt proprii mai ales zonelor unde ritmurile civilizaţiei au fost dublate de pulsul unui imaginar activ, bogat, somptuos, în efort continuu de a îmbrăţişa (explica, motiva, descrie, explora) lumea însăşi; altfel spus, acolo unde mitologia a „ameninţat“ mereu confortul material şi lenea de a gândi ori de a visa ale oamenilor. Două sunt locurile cele mai vizibile ale acestor conexiuni. Mai întâi, în modernitate, la noi, istoria literaturii şi calendarul ortodox; aici se întâlnesc sfinţii „din zilele noastre“, ai cultului şi culturii, deopotrivă. Mai e posibilă sfinţenia şi azi sau ea rămâne doar a martirilor şi vremii lor? Biserica şi părinţii profesori creştini ne învaţă că da; argumentele nu vin doar dinspre predici, cursuri, seminarii, ci chiar din însuşi Calendarul sărbătorilor: iată, pentru că, aşa cum spune IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Sfânta Liturghie este „comunicarea cu Sfânta Treime a tuturor sfinţilor din timpuri, locuri şi popoare diferite, unind pământul şi cerul şi istoria şi veşnicia“: Antipa de la Calapodeşti, loan Colibaşul, Timotei, Ioan Casian Romanul şi Gherman din Dobrogea, Iosif, scriitorul de cântări, Calinic de la Certica, Teotim, episcopul Tomisului, Ilie Iorest şi Sava, mitropoliţii Transilvaniei, Iosif Mărturisitorul din Maramureş, Vasile de la Poiana Mărului, Mitrofan, patriarhul Constantinopolului, Ghelasie de la Râmeţ şi Leontie de la Rădăuţi, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului, Vladimir, Luminătorul Rusiei, Ioan Iacob de la Neamţ, Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, Ioan de la Prislop, Iosif cel Nou de la Partoş, Antim Ivireanul, Chiriac Sihastrul, Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, Dimitrie cel Nou din Basarabi, Paisie de la Neamţ, Antonie de la Iezerul-Vâlcea, Petru Movilă, mitropolitul Kievului, Nicodim de la Tismana, Onufrie de la Vorona, acum, în urmă, cei dintâi (cum spune Evanghelia după Matei), Sfântul Ierarh Dosoftei, Pahomie de la Gledin şi Mitropolitul Varlaam. Nume şi locuri din istoria mai recentă a unei arii geografice care se suprapune cu Răsăritul ortodox; asemenea fapte dovedesc, înainte de toate, o dată mai mult, dialogul şi confruntarea de idei nu numai cu alte biserici şi credinţe, fixate într-un timp-epocă (cum îl numea V. Sklovski) strict delimitat sau cu sisteme filosofice şi filosofi care au decretat „amurgul zeilor“ sau chiar au exclamat „Dumnezeu a murit!“, dar şi cu spaţiul cultural, în general, cu cel literar, în special; din literatură sunt în Calendarul ortodox, cum se vede, Iosif, scriitorul de cântări, Antim Ivireanul, Dosoftei, Pahomie de la Gledin şi Varlaam, Mitropolitul Moldovei. Prin aceasta, istoria literaturii noastre „vechi“ capătă alte înţelesuri; proza noastră, s-a spus, îşi are originea în Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, poezia română modernă (cum ne învaţă Haşdeu, mitropolitul Iustin, Elvira Sorohan, N. A. Ursu, I. Sava, Dan Horia Mazilu) în Psaltirea lui Dosoftei, discursul critic, în Istoria ieroglifică a lui Cantemir, iar, de curând, Nicolae Manolescu se amuza scriind că până şi delaţiunea îşi regăseşte rădăcinile în Scrisoarea lui Neacşu. Dosoftei, Antim Ivireanul, Iosif, scriitorul de cântări, Pahomie de la Gledin şi Mitropolitul Varlaam (canonizat la 30 august 2007) fac încă mai explicită legătura dintre cult şi cultură; literatura română e singura dintre literaturile europene moderne ale cărei origini se află în gândirea şi scrisul unor sfinţi ierarhi ai Bisericii creştine: Dosoftei e primul poet român modern, Antim Ivireanul e autorul primei „utopii creştine a perfecţiunii“ (cum dovedesc G. Călinescu şi Florin Faifer), iar Varlaam e primul polemist şi epigramist (zice G. Călinescu). Deşi foarte vizibil, acest spaţiu al conexiunii dintre cult şi cultură, pe care îl delimitează istoria literaturii şi calendarul sărbătorilor Ortodoxiei noastre este restrâns, pentru că acolo se regăseşte o ierarhie de valori: sunt oameni (scriitori) care au devenit sfinţi.