Cum ne asigurăm viaţa veşnică

Ce este creştinismul? Sau Ce mai este creştinismul? Sună un pic peiorativă întrebarea (Cum, într-o ţară majoritar creştină, ne mai putem întreba ce este creştinismul?) De vreme ce am găsit răspuns la un mare teolog român contemporan, voi continua acest demers, bazându-mă pe fragmente din opera părintelui Dumitru Stăniloae. Am folosit aici doar o singură lucrare: Introducerea la volumul XI al Filocaliei.

Iată că, la întrebarea deschisă mai sus, aflăm: „Creştinismul este religia care asigură viaţa de veci persoanelor omeneşti create de un Tată iubitor al unui fiu iubit, ca să extindă şi la ele iubirea Sa de Tată“. Pare uimitor, într-o lume în care plătim procente din salariul nostru pentru asigurarea posesiunilor, într-o lume a nesiguranţei, să găsim ceva „asigurat“. Cum poate asigura o religie viaţa de veci? Aflăm, citind mai departe: „Această viaţă veşnică se asigură fiecărei persoane prin unirea cu Iisus Hristos, Fiul veşnic al Tatălui veşnic, făcut om în vederea acestei uniri neconfundate a Lui cu noi“. Descoperim apoi o schimbare de termen: asigurarea vieţii veşnice poartă numele de mântuire. „Această mântuire pentru veci a persoanelor omeneşti se realizează, pe de o parte, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu ca om pentru veci, prin jertfa adusă de El şi prin învierea Lui, iar pe de altă parte, prin scoaterea omului cu voia lui din patimile care îl închid în mod egoist în el însuşi şi în lumea văzută, trecătoare, şi prin unirea cu Hristos cel înviat la viaţa de veci“. Găsim deci „procentul“ pe care trebuie să-l dăm în vederea asigurării: mântuirea nu este asigurată unidirecţional, numai de Dumnezeu. Pentru a se putea mântui, omul trebuie, în primul rând, să vrea aceasta şi, în consecinţă, să părăsească viaţa ce îl ţinea departe de mântuire, adică viaţa pătimaşă, dar nu numai atât, căci asta propovăduiesc majoritatea religiilor. Omul trebuie să se unească cu Hristos. „Această ridicare a omului din starea pătimaşă, egoistă şi unirea lui iubitoare cu Hristos cel înviat - spune pr. Stăniloae - se face prin lucrarea Duhului Sfânt. Prin aceasta, omul se uneşte, pe de o parte, tot mai mult cu Hristos şi se întipăreşte de Duhul Sfânt, pe de alta, realizează tot mai mult umanitatea sa, ce poartă în ea setea după comuniunea iubitoare şi după viaţa veşnică în orizontul infinit al vieţii iubitoare supreme sau dumnezeieşti, aflate din veci în Sfânta Treime.“ Vedem astfel că, pe de o parte, nu ne putem „asigura“ singuri mântuirea, iar pe de altă parte, în fiecare clipă suntem la mila lui Dumnezeu, care ne face să ne putem uni cu Hristos. Una dintre condiţiile mântuirii, despre care vorbeam mai sus, este, conform teologului amintit, eliberarea omului de egoism. Pr. Stăniloae afirmă că „eliberarea omului de egoism este una cu eliberarea lui de patimi, sau cu sfinţenia lui“. Sf. Ap. Pavel zice, în Epistola către Tesaloniceni: „Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră... ca să ştie fiecare să-şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftei, cum fac păgânii care nu cunosc pe Dumnezeu... Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire.“ De unde va şti omul cum să se elibereze de patimi? Marele teolog ne dă un răspuns: „eforturile spre această curăţie nu le poate face omul decât în Hristos, adică conlucrând cu puterea Lui şi avându-l pe El ca model.“ Dar despre acestea vom vorbi într-un articol viitor.