Cum ne dăm seama dacă-L iubim pe Hristos?

Isaia Pustnicul, Douăzeci și nouă de cuvinte, Cuvântul XXII, 6, în Filocalia, vol. 12, (2009), pp. 165-166

„Să luăm aminte, iubiților, în chip drept la sfintele Sale porunci și să tăiem voile noastre. Căci nu vom vedea lumina poruncilor, dacă-l iubim pe cel ce ne cinstește pe noi. Căci altfel ce vom face mai mult decât cele pe care le face păgânul? Te rogi pentru cei ce-ți fac bine? Dar și vameșul face aceasta (Matei 5, 46). Dacă te bucuri de cel ce te laudă, aceasta o face și iudeul. Deci ce faci mai mult tu, care ai murit păcatului și ești viu în Hristos Iisus? Dacă-l iubești numai pe cel ce te ascultă, ce faci mai mult decât un păcătos? Acestea le face și acela. Dacă-l urăști pe cel ce-ți pricinuiește dureri și nu te ascultă și pe cel ce te ceartă, faci și tu ceea ce face păgânul. Dar trebuie mai degrabă să te rogi pentru acesta, ca să fie iertat. Dacă te superi pe cel ce te defăimează, și vameșul face același lucru. Cercetează-te deci și tu, cel ce te-ai botezat în numele Său, dacă acestea sunt faptele în care s-a arătat; sau cum te vei arăta în ziua slavei Sale și cum vei fi încununat, dacă nu ai cununa pentru patimile pe care le-ai biruit, pe care le-a biruit mai înainte de tine și Împăratul tău, dându-Se pildă ție pe Sine. Căci, când Se va arăta în slava Sa Împăratul împăraților și Domnul domnilor și se va arăta, văzut de tot neamul omenesc, în marea Sa slavă, având semnele pe care le-a pătimit pentru noi, iar tu te vei arăta neavând patimile Sale în trupul tău, îți va spune: Nu te știu pe tine. Și, văzându-i pe toți sfinții care au murit pentru numele Său, având semnul Său, te vei rușina să apari în fața lor. Cercetează viața tuturor sfinților și-i vei afla pe ei ca pe cei ce au răbdat răul și nu l-au răsplătit cu rău. Căci sângele tuturor strigă: Răzbună-ne pe noi față de cei ce locuiesc pe pământ“ (Apocalipsa 6, 10). Iar eu, care am iubit toată odihna, ce voi spune în ziua aceea, văzându-i pe Proroci și pe Apostoli, și pe mucenici, și pe ceilalți sfinți, care, suferind răul de la alții, s-au arătat îndelung-răbdători, nerăspunzând răului cu rău, nici mâniindu-se, știind că nu este voia omului, ci nedreptatea diavolului, care i-a silit pe ei să le facă lor acestea. Cercetează-te deci și tu pe tine, iubite frate, ce faci și înțelege gândul pe care-l ai înaintea lui Dumnezeu. Căci nu-l vei putea ascunde în ceasul acela.” 

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XX-a, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 295-296

„Chiar înțelepciunea și priceperea, care par cele mai mari și mai trainice bunuri pe care le au oamenii, sunt și ele zadarnice, că îngâmfă și dau omului o înălțime neadevărată; sunt o nimica dacă le lipsește înțelepciunea dată de Dumnezeu. Diavolul a fost isteț și ascuțit la minte, dar n-a reușit cu istețimea lui îndreptată împotriva omului; ceea ce meșteșugea împotriva omului, a meșteșugit, fără să-și dea seama, împotriva lui. (...) Diavolul a fost prins și în cursa întinsă Domnului a fost răstignit el, deși se aștepta să-L răstignească pe Domnul; a murit el, deși nădăjduia să-L nimicească prin moarte pe Domnul. Dacă, deci, stăpânitorul lumii (Ioan 12, 31), întâiul, marele și nevăzutul maestru al înțelepciunii lumești, este prins în propriile dibăcii ale minții sale și ajunge de săvârșește cea mai mare nebunie, cu mult mai mult ucenicii, imitatorii lui, chiar de-ar născoci cu mintea lor nenumărate dibăcii, ajung nebuni, zicând că sunt înțelepți (Romani 1, 22). Planuri dibace a făcut Faraon pentru a pierde pe Israel; dar înțeleptului Faraon i-a venit pieirea, fără să-și dea seama, tocmai de acolo de unde nici nu se aștepta: copilul dat morții din porunca lui este crescut și ascuns chiar în palatele împărătești (Ieșirea 2, 5-10); și acest copil a nimicit puterea lui Faraon, a întregului popor egiptean și a mântuit pe Israel (Ieșirea 14, 30). Ucigașul Abimelec, fiul nelegitim al lui Ghedeon (Judecători 9, 1), a ucis pe cei șaptezeci de fii legitimi ai lui Ghedeon și socotea că a născocit cu asta un plan dibaci ca să-și întărească stăpânirea; apoi a zdrobit pe cei ce l-au ajutat la omor; dar este zdrobit de ei; și, în sfârșit, este ucis de o piatră aruncată de mâna unei femei (Judecători 9, 1-57). Sfat pierzător au plănuit cu dibăcie toți iudeii împotriva Domnului, zicând în ei înșiși: Dacă vom lăsa lucrurile așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor lua locul și nea­mul (Ioan 11, 48). Cu acest sfat au ajuns la uciderea lui Hristos; s-au gândit să-și salveze neamul și țara, dar planurile lor i-au pierdut: au fost alungați din țara lor și s-au înstrăinat și de legile lor, și de religia lor. Într-un cuvânt, din nenumărate pilde poți vedea că este șubredă înțelepciunea omenească, că este, mai bine spus, mică și umilă decât mare și înaltă.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)