Cum ne îmbrăcăm
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXIX-a, 1-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 280-281
„Ca și un fiu, mi-ai scris că te-au întrebat unii ce vrea să spună faptul că legea îi numește urâciune pe cei ce se îmbracă în veșmintele celuilalt sex, fie bărbați, fie femei, căci scris este: Femeia să nu poarte veșminte bărbătești, nici bărbatul să nu îmbrace haine femeiești, că tot cel ce face aceasta, urâciune este înaintea Domnului (Deuteronom 22, 5). La drept vorbind, ceea ce este nepotrivit vine împotriva firii însăși. De ce vrei, omule, să nu pari ceea ce te-ai născut? De ce-ți iei o înfățișare străină? De ce minți că ești femeie, iar tu, femeie, că ești bărbat? Firea îl îmbracă pe fiecare cu veșmintele potrivite lui. Deosebite sunt obiceiurile, deosebite sunt mișcările, chipul, mersul, puterile, deosebit este și glasul femeii de al bărbatului. Dar și la celelalte neamuri de viețuitoare alta este înfățișarea leului, alta a leoaicei, alta este puterea, altul răgetul. Altfel sunt taurii și altfel vițeii. La cerbi deosebirea de înfățișare între sexe este atât de mare încât de departe poți să spui care este cerb și care este cerboaică. La păsări, însă, deosebirea se face mai mult după îmbrăcăminte, ca și la oameni. Căci la ele veșmântul firesc le arată de ce sex sunt. Păunii sunt chipeși, păunițele nu, înfățișați în chip deosebit după culoarea și frumusețea penelor. Și fazanii se deosebesc ca sex tot după culoarea penelor. Ce să zicem despre găini? Cât de răsunător este glasul cocoșului, un adevărat dar de noapte, pentru trezirea de care avem nevoie. Își schimbă acestea toate înfățișarea? De ce dorim noi să ne-o schimbăm? A pătruns obiceiul grecesc ca femeile să poarte tunici scurte, asemenea bărbaților. Să zicem că ele, imitând bărbații, vor să pară mai voinice, dar bărbații de ce să se înfățișeze cu chip mincinos? Minciuna și în cuvânt este josnică, cu atât mai mult în îmbrăcăminte.”