Cum să explicăm postul copiilor

Dominique Fonlupt subliniază în ediţia din 11 februarie a.c. a săptămânalului „La Vie“ că mulţi dintre noi am fost crescuţi cu ideea că cele 40 de zile care ne despart de Paşte trebuie să fie marcate de penitenţă şi sacrificiu, ca şi când doar astfel putem merita bucuria Învierii. „Trebuie să facem eforturi, trebuie să ne înfrânăm.“ E suficient să spunem câteva din aceste cuvinte celor mai tineri pentru a le transmite tocmai inversul. Să-i învăţăm, dimpotrivă, să se lase cuprinşi de iubirea lui Dumnezeu, care este adevărata provocare a postului.

Să găsim cuvintele adecvate atunci când vorbim despre post „Dumnezeu nu ştie să numere“, mărturiseşte Isabelle Parmetier, din dioceza din Poitiers. „Putem spune copiilor: Dumnezeu nu vă iubeşte mai mult pentru că vă abţineţi să mâncaţi bomboane, ci pentru că, din dragoste pentru El, vă împărţiţi mâncarea cu colegii voştri.“ Paştele nu este o recompensă a tuturor eforturilor pe care le-am putea face în această perioadă. Dimpotrivă, este un început. „Prin Botez, Învierea este deja în centrul vieţii noastre. Perioada postului şi cea a Paştelui trebuie trăite în solidaritate, pace şi bucurie“. Copiii înţeleg un limbaj precum „Dumnezeu nu ne cere niciodată să suferim, ci să ne iubim unii pe alţii.“ Florence, membră a unui grup de credincioşi din Drome, Franţa, este atentă la simbolistica mâncării. Ea îi roagă pe părinţi să nu arunce pâinea care se învecheşte pe parcursul unei săptămâni şi să o aducă pentru a organiza o petrecere cu copiii, unde să gătească împreună, folosind pâinea uscată la diferite feluri de mâncare. Copiii participă astfel la o petrecere pornind de la un aliment foarte umil, pe care ar fi putut să-l neglijeze sau să-l risipească. Este şi un mod de a acorda toată nobleţea pâinii, fruct al muncii omului, şi de a face împreună cu ceilalţi ceva bun. Să profităm de Liturghie „În loc să ţinem discursuri interminabile, să mergem mai bine cu copiii noştri la biserică“, sfătuieşte Marie-Laure Rochette, de la Serviciul naţional de cateheză şi de catehumenat. Ritualul arată exact ceea ce crede Biserica şi cum îşi pune aceasta credinţa în fiecare gest.“ Apoi, vorbesc despre Liturghie: dar pentru aceasta, trebuie să încredinţeze fiecăruia un loc de observare. Unul va fi mai atent la ce va spune preotul atunci când va binecuvânta tămâia, altul atunci când preotul miruieşte… Acest lucru face ca participarea la slujbă să fie mai activă. Liturghia, prin textul şi gestica ei, este foarte elocventă. De exemplu, în miercurea din Săptămâna Mare, auzim în biserică o frază: „Lăsaţi-vă împăcaţi de Hristos!“ Această formă pasivă ne face sensibili la faptul că Dumnezeu ia iniţiativa de a ne vorbi. Postul nu este doar un moment de convertire, ci este momentul în care inima noastră se deschide pentru a-L auzi pe Dumnezeu, care vrea să ne vorbească. (traducere şi adaptare Georgiana BÂRA)