Cum să ne luptăm cu ispitele

Data: 07 Iulie 2023

Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XXXIX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, p. 216

„Mi s-a arătat odată un demon foarte înalt în scornirea nălucirii și a îndrăznit să spună: Eu sunt puterea lui Dumnezeu și: Eu sunt providența. Ce dorești să-ți dăruiesc? Iar eu am suflat și mai mult împotriva lui, chemând numele lui Hristos și am încercat să-l lovesc. Și mi s-a părut că l-am lovit și îndată acesta, cât era de mare, a dispărut cu toți dracii lui, întru numele lui Hristos. Și a venit altă dată vicleanul, când posteam, cu înfățișare de monah, aducând nălucirea unor pâini. Și mă sfătuia zicând: Mănâncă și oprește-te din multele osteneli. Ești om și tu; și vei slăbi. Iar eu pricepând uneltirea lui, m-am sculat să mă rog. Iar acela n-a putut răbda. Ci s-a mistuit și a dispărut ieșind prin ușă ca un fum. De câte ori nu mi s-a arătat în pustie nălucirea aurului, cerându-mi doar să-l ating și să văd. Dar eu rosteam împotriva lui un cuvânt din psalmi și el se topea. De multe ori mă loveau pricinuindu-mi răni, iar eu ziceam: Nimic nu mă va despărți de dragostea lui Hristos (Romani 8, 35). Și ei, după aceea, se loveau mai mult între ei. Nu eu eram cel ce îi oprea pe ei și îi alunga, ci Domnul, Care zice: Am văzut pe Satana ca un fulger din cer căzând (Luca 10, 18). Iar eu, fiilor, amintindu-mi de spusa Apostolului, le înscriam acestea în mine, ca să învățați că nu trebuie să slăbiți întru nevoin­ță, nici să vă temeți de nălucirile diavolului și ale dracilor lui.”

Sfântul Ciprian, Despre gelozie și invidie, XVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 503

„Să avem în mâini Cărțile sfinte, iar în inimi gândurile Domnului, rugăciunea noastră să nu înceteze niciodată, să perseverăm în lucrurile mântuitoare, să fim ocupați întotdeauna cu activități spirituale, pentru ca ori de câte ori va veni dușmanul, ori de câte ori va încerca să intre în inima noastră, s-o găsească închisă și înarmată împotriva lui.” 

Metodiu de Olimp, Aglaofon sau Despre înviere, Discursul al doilea, III, în Părinți și Scriitori Biseri­cești (1984), vol. 10, p. 171

„Pentru că nu depinde de noi faptul de a gândi sau nu cele rele, ci acela de a le împlini sau nu. Pentru că nu putem să împiedicăm cugetele ce se formează în noi, inspirate din afară pentru încercarea noastră, dar putem a nu le da atenție și a nu le împlini.” 

 

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 28, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 292-293

„Iar cei ce n-au pătimit sau n-au fost învredniciți încă de aceasta, sunt cu toții încă sub Legea dinaintea harului (Galateni 4, 5-21), robi (Galateni 4, 7) și ucenici ai unor robi și auzitori ai Legii (Romani 2, 13) și copii ai slujnicei (Galateni 4, 31) și fii ai întunericului (Efeseni 5, 8), chiar dacă sunt împărați și patriarhi, arhierei și preoți, stăpânitori și stăpâniți, mireni sau monahi, pustnici sau egumeni, săraci sau bogați, bolnavi sau sănătoși cu trupul. Fiindcă toți cei ce șed în întuneric (Luca 1, 79) sunt fii ai întunericului și nu vor să se pocăiască. Căci pocă­ința este ușa care scoate din întuneric și duce în lumină. Deci cel care nu intră în lumină (Ioan 3, 20), n-a trecut frumos prin ușa pocăinței; căci dacă ar fi trecut, ar fi fost în lumină. Iar cel care nu se pocăiește păcătuiește, pentru că nu se pocăiește: Căci cine știe să facă binele și nu-l face, păcat are (Iacov 4, 17). Iar cel ce face păcatul este rob păcatului (Ioan 8, 34; 3, 20), urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu fie arătate faptele lui (Ioan 3, 20). Căci intrând de pe acum de bunăvoie și din hotărâre liberă în lumină, suntem învederați și judecați (Efeseni 5, 13; I Corinteni 14, 24), dar suferim aceasta în taină și în ascuns în cămara cea mai dinăuntru (Matei 6, 6) a sufletelor noastre spre cură­țirea și lăsarea păcatelor moarte, prin mila și iubirea de oameni a lui Dumnezeu, fiindcă numai Dumnezeu și noi cunoaștem și privim cele ale noastre. Atunci însă, la venirea Domnului, lumina ascunsă acum se va descoperi celor ce n-au vrut să vină acum la lumină, ci au urât-o (Ioan 3, 20), și toate cele ascunse ale lor se vor face arătate (I Corinteni 14, 35). Și așa cum fiecare din noi oamenii suntem acum ascunzându-ne pe noi înșine și nevrând să arătăm prin pocăință cele ascunse ale noastre, așa vom fi făcuți atunci vădiți și arătați de lumină atât lui Dumnezeu, cât și tuturor (oamenilor). Privește-mi atunci puțin mărimea rușinii! Căci așa cum dacă cineva din noi fiind într-o casă care are ușile zăvorâte și, nefiind văzut de cineva din afară, păcătuiește fără rușine, făcând adică adultere, stricând copii sau lucrând alte urâciuni, iar mai apoi, fiind arătat pe neaș­teptate lucrând această răutate, suferă rușine mare, (...) tot așa și în același fel se va întâmpla atunci cu toți cei din lume: noaptea se va lumina ca ziua (Psalmi 138, 12).”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)