Cum să ne rugăm

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. III, 3-4, Cap. IV, 1-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 455-456

„Tot ce a gândit sufletul nostru înainte de ceasul rugăciunii în mod necesar ne vine în minte când ne rugăm. De aceea, cum vrem să fim găsiți când ne rugăm, aşa să ne pregătim înainte de timpul rugăciunii. Când suntem în rugăciune, ne apar în minte şi plutesc în fața ochilor noştri aceleaşi gânduri dinainte: fapte, vorbe, sentimente de mânie, tristețe, pofte, sau chiar râs prostesc care, lucru ruşinos de spus, poate fi stârnit de amintirea vreunui fapt sau a vreunei vorbe de mai înainte. De aceea, înainte de rugăciune să alungăm în grabă din adâncul inimii noastre tot ceea ce nu voim să ne vină în minte când ne rugăm. Numai aşa vom putea îndeplini acea recomandare apostolică: «Rugați-vă fără întrerupere» şi «în tot locul ridicând mâini curate, fără ură şi fără preget». Astfel nu vom putea îndeplini această poruncă, dacă mintea noastră nu va fi hrănită neîntrerupt prin contemplarea lui Dumnezeu Cel Atotputernic, ferită de orice atingere cu viciile şi practicând virtuțile ca pe nişte bunuri fireşti.

Felul sufletului nostru se aseamănă destul de bine cu un fulg foarte mic sau cu o pană foarte uşoară. Acestea, dacă nu au fost atinse de nici o stricăciune venită sau pătrunsă din afară, prin propria lor substanță la cea mai mică suflare în chip natural se înalță spre cer. Dar dacă au fost îngreuiate de vreo umezeală (...), vor coborî în adâncurile pământului, din cauza greutății pe care le-a dat-o umezeala. La fel şi mintea noastră, dacă nu s-a îngreuiat (...) de vicii şi de grijile lumii acesteia, se va înălța către cele de sus la cea mai uşoară suflare a meditației duhovniceşti, ajutată în chip natural de puritatea sa şi, părăsind cele de jos şi pământeşti, se va muta la cele cereşti şi nevăzute. De aceea, suntem sfătuiți destul de limpede de îndemnurile Domnului: «Vedeți să nu se îngreuieze inimile voastre în desfrânare, în beții şi în grijile lumeşti». Astfel, dacă voim ca rugăciunile noastre să pătrundă nu numai în ceruri, ci chiar deasupra cerurilor, să ne curățăm mintea murdărită de toate viciile pământeşti şi de gunoiul patimilor, pentru a-i reda frumusețea firească. Numai astfel rugăciunea se va înălța la Dumnezeu, fără să fie trasă înapoi de greutatea vreunui viciu.”