Cum să postesc dacă sunt bolnav
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia X, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 116-117
„Deci dacă sunt aici unii care, împiedicați de vreo boală trupească, nu pot sta nemișcați, pe aceștia îi sfătui să-și aline și boala trupului și să nu se lipească nici de această învățătură duhovnicească, ci acesteia să-i arate mai mare râvnă.
Sunt, da, sunt căi cu mult mai bune decât calea postului, care ne pot deschide ușile îndrăznirii celei către Dumnezeu. Cel ce mănâncă și nu poate posti să facă milostenii mai bogate, să se roage cu mai multă stăruință, să fie cu mai multă râvnă la ascultarea cuvintelor dumnezeiești, la acestea boala trupului nu-i o piedică. Să se împace cu dușmanii, să alunge din sufletul său orice gând de răzbunare. De vrea să facă asta, a postit postul cel adevărat, acela care mai presus de toate îl cere de la noi Stăpânul. Că pentru aceasta poruncește și această abținere de la mâncăruri, ca înfrânându-ne săltările trupului, să-l facem plecat pentru împlinirea poruncilor. Dar dacă din pricina unei boli trupești nu vrem să avem ajutorul ce ni-l dă postul și arătăm și mai multă trândăvie pentru împlinirea faptelor bune, atunci fără să ne dăm seama ne păgubim cumplit. Dacă postul nu ne e de nici un folos de ne lipsesc faptele bune de care am vorbit mai sus, apoi vom fi și mai trândavi de nu putem folosi nici leacul postului.
(...) Iar pe frații voștri, care din pricina unei slăbiciuni trupești nu pot să postească, îndemnați-i să nu lipsească de la această învățătură duhovnicească; învățați-i, spuneți-le cele grăite de mine, arătați-le că acela care mănâncă și bea cu măsură nu-i nevrednic să vină la biserică și să asculte predica; nevrednic e cel trândav, cel leneș. Spuneți-le cuvântul apostolic: Cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă; cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă; și mulțumește lui Dumnezeu (Romani 14, 6). Deci și cel ce postește mulțumește lui Dumnezeu, că a avut putere să ducă osteneala postului; și iarăși și cel ce mănâncă mulțumește lui Dumnezeu, pentru că aceasta cu nimic nu-i poate vătăma mântuirea sufletului, dacă vrea.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Moise, Cap. XXI, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 324
„În (...) amăgire știm că a căzut și părintele Ioan, care locuiește la Lycum. Deși cu trupul istovit și slab, el și-a impus un post negru de două zile. Dar în a treia zi, pe când mergea la masă, i s-a înfățișat diavolul care, în chipul unui etiopian negru, i s-a aruncat la picioare, zicând: «Iartă-mă, dar eu i-am prescris acest post chinuitor». Astfel acel bărbat, atât de mare și cu o judecată atât de desăvârșită, a înțeles că prin acest post exagerat a fost înșelat de diavol, care l-a supus unui exercițiu primejdios de răbdare, ca să-i pricinuiască nu numai o istovire netrebuincioasă corpului său slăbit, ci și o primejdie sufletului, înșelându-l cu o monedă falsă, pe care, fără să-și dea seama, a luat-o drept adevărată.”