Cum se mântuieşte minciuna?

Între păcatele socotite ca fiind mici şi pe care le săvârşim aproape zilnic se află şi minciuna. Cine caută în dicţionar la minciună va afla o definiţie foarte bună a ei: „denaturarea intenţionată a adevărului având de obicei ca scop înşelarea cuiva“. Minţim cel mai des ca să scăpăm de situaţiile jenante. În cazul acesta şi în orice alte cazuri minciuna este ceva condamnabil. Scriptura Noului Testament ne avertizează că mincinoşii, alături de alte categorii de păcătoşi, nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Doar într-un singur caz minciuna e permisă şi chiar indicată. Povestea pe care vreau să v-o spun astăzi am citit-o unde nu m-aş fi aşteptat niciodată. În dosarul de securitate al părintelui Arsenie Papacioc, de la a cărui mutare la Domnul se împlinesc chiar astăzi 3 ani. Istorioara are şi un nume interesant. Se cheamă: „Cum se mântuieşte minciuna“.

Se spune că un răufăcător, după ce a ucis un om, a plecat departe să se ascundă de oamenii legii. Şi a fugit în pădure, unde a dat de un pustnic la care s-a adăpostit. Când autorităţile l-au vizitat pe sihastru şi l-au întrebat despre fugarul criminal, acesta a negat că ucigaşul ar fi călcat pe acolo, deşi el era cel care îl ascunsese în chilia lui. După ce poliţia a plecat, pustnicul a dat drumul criminalului spunându-i: „Eu te-am salvat, acum Dumnezeu să te apere mai departe. Dar ai grijă, nu mai păcătui“. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din dosarul de securitate al părintelui Arsenie Papacioc, fila 181)