Cum vom fi când toate se vor descoperi?

▲ Vremea se grăbeşte spre sfârşitul postului; drept aceea şi noi mai cu multă osârdie să ne dedăm virtuţii ▲

Ce-ar fi dacă Dumnezeu ar da la iveală bârfelile cu care zilnic ne clevetim unii pe alţii, şi judecăţile cele nelalocul lor cu care judecăm pe aproapele nostru, nu de alta, dar fiindcă suntem cârcotaşi şi bârfitori: cu ce ne vom putea apăra şi ce vom spune? Şi iarăşi, dacă ar cerceta privirile noastre iscoditoare şi poftele cele rele, pe care le avem în cuget, adesea primind gânduri ruşinoase şi necurate de pe urma rătăcirii nestrejuite a ochilor, la ce osândă vom fi supuşi? Şi dacă ne-ar cere socoteală de ocări („căci oricine va spune - zice Evanghelistul Matei 5, 22 - fratelui său: «Nebunule», va fi vinovat Gheenei focului“), oare vom putea deschide gura, sau să desfacem buzele sau să spunem ceva - cât de cât - la aceasta? Şi dacă cercetăm lăudăroşiile noastre privitoare la posturile noastre sau la milosteniile ce le facem, nu mai vorbesc de Dumnezeu, ci noi, cei păcătoşi, oare vom mai putea ridica privirile la cer? Iar cât priveşte uneltirile pe care le urzim unii împotriva altora, lăudându-ne fratele când e de faţă şi vorbind cu el ca şi cu un prieten, iar când e dus, clevetindu-l, oare vom putea răbda pedeapsa dată pentru astfel de lucruri? Ce să mai zic de jurăminte? De minciună? De jurămintele strâmbe, de pizma cu care pizmuim adesea pe cei de seamă, nu numai duşmani, ci şi prieteni? Şi că ne bucurăm când altora le merge rău, socotind necazurile altora drept o mângâiere pentru propria noastră nenorocire? Şi ce-am păţi dacă ne-ar trage la răspundere pentru superficialitatea noastră de la slujbele bisericii? Ştiţi, de bună seamă, că adesea, pe când Dumnezeu vorbeşte cu noi prin gura prorocului, noi ne întindem cu vecinul la sfat despre lucruri care nu ne privesc de loc. Dacă, aşadar, lăsând pe toate celelalte, ar vrea să ne ceară socoteală numai pentru acest păcat, ce nădejde de mântuire am avea? Şi să nu-ţi închipui că greşeala aceasta e mică; dacă vrei să-ţi dai seama de mărimea ei, cerceteaz-o la oameni şi atunci vei vedea cât de mare e păcatul. Îndrăzneşte, când îţi vorbeşte şeful, sau dacă vrei, unul dintre prietenii mai de seamă, să-l laşi şi să vorbeşti către cel de lângă tine, şi atunci vei vedea cât de mare e greşeala ce-o ai faţă de Dumnezeu. Dacă cel astfel jignit e vreun om mai vestit, îţi va cere socoteală pentru batjocura ce i-ai făcut. Dar Dumnezeu, căruia în fiecare zi i se aduc asemenea jigniri, ba chiar şi mai mari, şi nu numai de către unul, doi sau trei oameni, ci aproape de către toţi, suferă şi e îndelung răbdător nu numai cu acestea, ci şi cu altele, mult mai grele. Dar acestea sunt greşelile mărturisite şi cunoscute tuturor şi de către aproape toţi cutezate. Sunt şi altele, pe care le cunoaşte doar cugetul păcătoşilor. Dacă ne-am gândi la toate acestea şi le-am socoti cu noi înşine, chiar dacă am fi cei mai haini şi cruzi oameni, cercetând mulţimea greşelilor noastre, de multă frică şi spaimă nici n-am mai putea să ne aducem aminte de jignirea pe care ne-au adus-o alţii nouă. Adu-ţi aminte de râul de foc, de viermele veninos, de judecata cea înfricoşată, la care toate vor fi goale şi răsturnate: gândeşte-te că ceea ce acum e acoperit, atunci se va descoperi. (Sf. Ioan Gură de Aur, Predicile despre statui)