Cunoașterea lui Dumnezeu prin nevoințe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 100-101
„Cuviosul Dionisie Sihastrul a fost unul din sihaștrii cei mai renumiți de la Sihăstria Fundătura. El s-a nevoit aici în a doua jumătate a secolului XIV. Prin tradiție i se spunea Torcătorul, deoarece se ocupa cu torsul lânii, din care își câștiga existența, îndeletnicire obișnuită celor mai mulți sihaștri din Munții Buzăului. Ajungând cu darul lui Hristos la măsura nepătimirii, și-a săpat o peșteră într-o stâncă greu accesibilă, la patru metri deasupra pământului. În peșteră, cuviosul și-a făcut un mic paraclis de rugăciune, unde neîncetat dădea laudă lui Dumnezeu. Aici s-a nevoit Cuviosul Dionisie Sihastrul mai mult de 30 de ani, răbdând cu bărbăție frigul iernii, umezeala, foamea și mai ales cumplitele ispite de la diavoli. Și era așa de sporit printre sihaștrii din partea locului, că izgonea duhurile necurate din oameni și cunoștea cele viitoare. Pentru aceea mulți îl cinsteau și-i cereau cuvânt de folos. Nevoința Cuviosului Dionisie Sihastrul era aceasta: toată săptămâna se ostenea singur în peșteră, petrecând în neadormită rugăciune, în post, în păzirea minții și în cugetarea celor viitoare. Hrana și-o câștiga torcând lână, pe care i-o aducea ucenicul de prin sate. O dată pe săptămână, spre Duminici, cobora din peșteră și se împărtășea cu Trupul și Sângele lui Hristos la biserica din Sihăstria Fundătura. Apoi iar urca în peșteră, trăgând scara în chilie și așa își continua sfânta nevoință. Locul unde își sprijinea scara se cunoaște și astăzi. Marele sihastru Dionisie Torcătorul a crescut mai mulți ucenici, care au ajuns și ei sihaștri vestiți și i-au urmat întru totul nevoința. Astfel, chilia lui poate fi considerată ca o mică sihăstrie pustnicească, care a contribuit mult la dezvoltarea vieții isihaste în Munții Buzăului.”
(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)