Curajul de a fi imperfect

Cu toții ne dorim să avem relații perfecte, să fim primii în domeniul în care activăm, iar copiii noștri să fie premianți și campioni naționali sau chiar internaţionali. Dar obsesia pentru a nu pierde poziția și exigențele exagerate ale perfecționismului devin o amenințare permanentă pentru noi și aceasta dă naștere la stres, stări de vină, furie și tristețe. În demersul practic de corectare a exigențelor impuse de perfecționism este nevoie de multă voință, reducerea criticii, respingerea lui „trebuie”, să reușim întotdeauna să acceptăm imperfecțiunea și cultivarea anumitor virtuți precum: empatia, acceptarea necondiționată a vieții și a lumii, răbdarea, curajul, toleranța și autocontrolul.

Perfecționismul acționează ca o ame­nințare permanentă care ne face să ne simțim stresați și nefericiți, deoarece considerăm că valoarea noastră constă în performanțele pe care le avem la școală, la locul de muncă sau în relațiile cu ceilalți. Unii oameni nu sunt doar perfecționiști, ci așteaptă și de la ceilalți să acționeze și să se comporte perfect în toate împrejurările. Perfecționismul exagerat determină o încredere în sine redusă, alimentând credința că nu suntem suficient de buni, ceea ce duce la anxietate, vină și de multe ori ne împiedică să acționăm la adevărata valoare a resurselor pe care le deținem.

„Perfecționismul este dureros  de experimentat”

În lucrarea „Cum să faci pace cu imperfecți­unea. Descoperă-ți tipul de perfecționism, încheie ciclul criticismului și adoptă autoacceptarea”, dr. Elliot D. Cohen prezintă recomandări practice pentru combaterea cerințelor perfecțio­niste față de sine, față de alții și față de lume, oferind instrumente și tehnici pentru a depăși comportamentele disfuncționale provocate de perfecționism: „Perfecționismul este dureros de experimentat. Fie că aștepți perfecțiune de la tine, fie de la ceilalți sau de la lume în general, te pregătești astfel pentru o viață de stres dureros și neîncetat. De ce? Pentru că trăiești în cercul vicios al unei anxietăți continue, privitoare la faptul că pretențiile tale nerealiste față de tine, față de ceilalți sau față de lume nu se vor împlini. Iar când realitatea nu se ridică la nivelul cerințelor tale, așa cum invariabil se va întâmpla, experimentezi inutil depresia, vina, furia sau alte emoții dureroase. Acest ciclu continuu al stresului îți anihilează de fapt propriile scopuri. De ce? Pentru că fiecare dintre noi, la fel ca toți ceilalți și restul lumii de sub soare, suntem, prin natura noastră, imperfecți”.

Este necesar să facem diferența dintre strădania sau interesul de a face lucrurile bine și perfecționismul exagerat, care de multe ori devine contraproductiv prin starea de presiune și stres pe care o provoacă persoanei perfecțio­niste. Observăm că în societatea contemporană se pune mult accent pe concursuri şi competiție, fiind apreciate mai ales persoanele care ajung în top, cei care ocupă primele locuri în diverse domenii. Dacă privim la emisiunile transmise la televiziunile din România, multe sunt organizate sub forma unor concursuri, cu eliminări de participanți la anumite etape și cu o răsplată uriașă pentru cel care ajunge să câștige finala. Dar viața fiecărui om nu este o competiție, ci un dar divin minunat de care e bine să ne bucurăm așa cum este. Valoarea fiecărui om constă în unicitatea sufletului său, chiar dacă talentul, puterile și abilitățile sale nu l-au clasat pe primul loc într-o competiție sau în societate. Perfecționismul exagerat ne îndepărtează de la îndeplinirea obiectivelor propuse, căci, insistând pe aspecte imposibil de atins, dăm naștere la diverse probleme atât pentru noi, cât și pentru cei din jurul nostru. Exigența perfecțiunii provoacă stări de vină, frustrare, tristețe, nemulțumire și chiar deznădejde. Dar știm cu toții că nu realitatea în sine este importantă, ci modul cum ne raportăm la aceasta. 

Referindu-se la complexitatea aspectelor pe care perfecționismul le poate atinge, dr. Elliot D. Cohen identifică zece tipuri de perfecționism cu referire la: performanță, aprobare, moralitate, control, expectanță, centrarea pe sine, tratament sau vindecare, existență, ordine și certitudine. O anumită persoană poate fi preocupată de unul sau mai multe tipuri de perfecțio­nism, manifestând exigențe în direcția respectivă. „Tipul de practică necesară pentru a face schimbări de durată implică schimbarea modului perfecționist în care gândești și răspunzi la situațiile de viață. Deoarece există rădăcini fiziologice atât de adânci în obiceiul de a cere perfecțiune, eliminarea acestei probleme va necesita o muncă serioasă. Va trebui să-ți schimbi felul obișnuit de a reacționa la nesatisfacerea exigenței tale perfecționiste. În vederea atingerii acestui scop ai nevoie să lucrezi cu sârguință pentru a-ți schimba modul de gândire și răspunsurile obișnuite cu care reacționai la nesatisfacerea pretenției de perfecțiune. Apoi trebuie să înveți noi modalități de a face față mediului înconjurător în loc să-i pretinzi perfecțiune. Și mai este necesar să practici noi mecanisme de adaptare, astfel încât noile modificări ale creierului (noi căi neurologice) să înlocuiască vechiul set de reacții autodistructive”, scrie dr. Elliot D. Cohen.

Ștacheta stabilită dincolo de posibil

În demersul practic de corectare a exigențelor impuse de perfecționism este nevoie de multă voință, reducerea criticii, respingerea lui „trebuie” să reușim întotdeauna și acceptarea imperfecțiunii. Chiar dacă intențiile sunt bune, exigențele exagerate impuse de perfecționism sunt autodistructive. Mulți părinți cer copiilor să ia note numai de 10, iar acest „trebuie” devine pentru ei „lege” și nici o altă alternativă (cum ar fi note de 7, 8 sau 9) nu poate fi validă pentru ei, chiar dacă exigența lor nu e fondată pe posibilitățile copilului. Alte exigențe exagerate ale perfecționiștilor sunt: „Nu trebuie să eșuez niciodată în nimic”, „Totul sau nimic”, „Trebuie să dețin întotdeauna controlul”, „Oamenii trebuie să fie întotdeauna de acord cu mine”, „Trebuie să nu greșesc deloc”, „Trebuie să mă vindec repede”, „Trebuie să nu întârzii niciodată”, „Trebuie să fiu cel mai bun” etc. Prinși în vâltoarea societății competiționale uităm cuvintele din Sfânta Scriptură prin care ni se spune: „Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos”. Exigențele exagerate nu mai lasă loc lui Dumnezeu să lucreze în viața noastră, făcându-ne să credem că toate acțiunile stau doar în puterea noastră, ignorând voia și rânduiala lui Dumnezeu care mereu au un scop duhovnicesc, superior.
Pentru remedierea sau combaterea fiecărui tip de perfecționism, dr. Elliot D. Cohen propune cultivarea anumitor virtuți călăuzitoare. Astfel, pentru persoanele la care se identifică perfecțio­nismul performanței le recomandă o acceptare necondiționată de sine, pentru cei care exagerează în nevoia de aprobare le sugerează să fie autentici, pentru perfecționiștii preocupați de aspectul moral le este potrivit să cultive curajul și prudența, pentru cei obsedați de control cel mai bun remediu sunt toleranța și autocontrolul, iar cei care au expectanțe exagerate de la oameni e bine să practice acceptarea necondiționată a celorlalți și temperarea. Persoanelor centrate pe sine le este util să cultive empatia, toleranța și obiectivitatea, celor care caută o vindecare rapidă le este potrivit să învețe răbdarea și curajul, pentru oamenii care își doresc o existență perfectă le recomandă acceptarea necondițio­nată a vieții și a lumii, celor obsedați de ordine le face bine să accepte dezordinea și să practice toleranța, iar cei care au mereu nevoie de certitudini e bine să cultive gândirea științifică, previziunea, fermitatea și autocontrolul.

Curajul de a fi imperfect nu înseamnă superficialitate, ci o abordare realistă a vieții și o așezare în firescul lăsat de Dumnezeu în lume, nu putem fi toţi campioni.