Cutremurul dărâmă temeliile putrede

În ultimul timp, termeni ca tsunami sau cutremur apar tot mai mult în jurnalele de ştiri, ei fiind preluaţi de conştiinţa publică. Japonia, o ţară cu un grad înalt de civilizaţie, a fost zguduită de un cutremur devastator care a declanşat un val seismic ce a atins până la 25 de metri înălţime. Deşi a afectat doar coasta de nord-est a Japoniei, implicaţiile acestor fenomene se resimt în întreaga lume.

Dincolo de zecile de mii de victime, efectele pe termen lung nu le poate preciza nimeni, mai ales că, potrivit Reuters, dezastrul nuclear de la Fukushima apărut în urma seismului şi a tsunamiului este depăşit doar de cel de la Cernobîl. Mai mult, efectele economice imediate sunt şi ele semnificative. Deşi este de 40 de ani în top 3 al celor mai puternice economii din lume, potrivit FMI, Japonia este şi una dintre cele mai îndatorate ţări din lume. Mai mult, pagubele produse de fenomenele naturale se ridică la aproximativ 310 miliarde de dolari, făcând acest cutremur cel mai costisitor din istorie. Însă efectele negative nu sunt răsfrânte doar asupra nord-estului Japoniei. Potrivit unui ziar nipon, "lipsurile se fac simţite în întreaga ţară în urma dezorganizării reţelelor de transport şi a crizei de energie electrică după închiderea mai multor centrale nucleare. Tokyo, altădată o metropolă prosperă şi radioasă, a devenit oraşul întunericului, al penuriei şi fricii". Mai mult, bursele din întreaga lume au fost afectate în mod negativ de dezastrul natural din Japonia. Acum, frica s-a răspândit în întreaga lume din cauza norului de substanţe radioactive provenite de la centrala atomică din Fukushima. Prosperitatea materială nu înseamnă şi evoluţie spirituală Într-o ţară care acordă toată libertatea religioasă cetăţenilor săi, 84% din persoane afirmă că nu au nici o religie personală. În acelaşi timp, 64% dintre japonezi declară că nu cred în Dumnezeu, făcând din "Ţara soarelui răsare" una dintre ţările cu o proporţie mare de atei. În acelaşi sens, deşi este o ţară foarte dezvoltată din punct de vedere cultural, dar şi financiar, rata sinuciderilor este dublă faţă de media mondială. Lipsa de perspectivă perenă şi absenţa sensului vieţii umane fac din Japonia una din ţările cu cele mai frecvente cazuri de sinucidere. Shintaro Ishihara, guvernatorul de Tokyo, a afirmat în mod public faptul că dezastrul este o pedeapsă din ceruri pentru japonezi, care au devenit lacomi. Deşi, potrivit CNN, guvernatorul şi-a cerut scuze pentru aceste afirmaţii, nu poate fi ignorat aspectul spiritual ridicat de aceste cataclisme naturale. Nu se poate afirma că toţi cei care au murit în dezastrele ce au afectat Japonia au fost cei mai păcătoşi oameni. Soarele răsare peste buni şi răi, peste atei şi credincioşi, peste drepţi sau păcătoşi. Dar fiecare are timpul vieţii acesteia pentru a fi bun, pentru a lucra binele, pentru a se uni cu celălalt şi cu Dumnezeu. Nu este om care să fi lucrat mereu binele, la fel cum nu este om care să fi gândit mereu răul. Şi fiecare are o relaţie personală cu Dumnezeu, iar în momentul în care aceasta se stabilizează, adică omul alege să fie bun sau să nu fie, sau se împlineşte, adică omul bun s-a desăvârşit, atunci se produce moartea ca pecetluire a acestei hotărâri. Necazul este prilej de creştere duhovnicească Omul credincios ştie că necazul care vine asupra lui are o logică înaintea lui Dumnezeu. El ştie că Dumnezeu vrea binele omului şi, aşa cum spune Sfântul Isaac Sirul, "Dumnezeu îl pedepseşte pe om nu pentru a-i cere socoteală pentru păcatul său, ci fie pentru a-l îndrepta, fie pentru a aduce şi altora frica păcatului". El vrea ca omul să-şi conştientizeze statutul şi în acelaşi timp să se unească cu Hristos, singurul prin care omul poate să nu mai facă păcatul şi singurul prin care omul se poate uni atât cu Dumnezeu, cu ceilalţi oameni, dar şi cu întreaga creaţie. Pentru omul necredincios, necazul nu are sens. Chiar dacă nu în mod conştient, el porneşte de la premisa că lumea a fost creată bună. De aceea, necazul şi durerea nu-şi au sensul. În ciuda acestui fapt, obiectivitatea durerii şi a lipsurilor nu poate fi negată şi omul trebuie să caute logica, trebuie să înţeleagă rosturile lumii, trebuie să-şi simtă sensul. În aceste condiţii, necazul se poate face prilej de dărâmare a convingerilor vechi, precare sau infantile şi la zidirea pe stânca credinţei. Pr. prof. Constantin Coman spune că "dacă pierdem tot ce am dobândit dăm slavă lui Dumnezeu că ne-am bucurat până acum de căsuţă, de slujbă, de un oarecare confort şi o luăm de la capăt. S-ar putea ca noul început să fie o şansă pentru o viaţă mai adevărată decât cea pe care am dus-o până acum. Dacă omul o abordează cu oarecare răbdare şi oarecare înţelepciune, strâmtorarea sau presiunea lipsurilor îi oferă şansa recuperării pozitive a vieţii, adică a îmbunătăţirii". În necaz, omul îşi dezvăluie adevărata faţă. Acum el poate arăta milostenie de rugăciune sau fapte bune, de bunuri materiale sau spirituale. Cel ce nu a fost lovit de încercare nu trebuie să-i condamne pe cei căzuţi în neputinţe, ci trebuie să-i ajute şi să le aline durerile în măsura în care fiecare poate, fie că cel care suferă a fost bun sau rău, indiferent dacă este creştin sau nu. Criteriul judecăţii pe care o va face Dumnezeu omului va fi dragostea care se obiectivează prin milostenie. Pentru a ajuta la refacerea morală şi reconstruirea materială a comunităţilor greu încercate din Japonia, Patriarhia Română a deschis mai multe conturi pentru sinistraţi. Astfel, credincioşii au posibilitatea să-şi manifeste iubirea generoasă asupra persoanelor aflate în suferinţă, făcându-se mâna lui Dumnezeu lucrătoare în lume. Necazurile apar când Dumnezeu îşi întoarce faţa de la noi Unii oameni de azi încă mai cred că fenomenele din natură sunt produse de zeităţi care îşi fac simţită prezenţa prin stihiile naturii. Ştiinţa a demonstrat că fenomenele naturale îşi au originea în mecanisme explicabile pe cale raţională, deşi ea lasă în seama hazardului timpul şi modul de desfăşurare a acestora. Ferindu-se de cele două extreme de gândire, Biserica recunoaşte explicaţiile raţionale date de ştiinţă fenomenelor naturale, dar afirmă că totul se produce cu un scop, toate sunt prin îngăduinţa sau voia lui Dumnezeu. În acest sens, Preasfinţitul Varlaam, Episcop-vicar patriarhal, precizează într-un cuvânt de-al său: "Ne întrebăm adesea unde este armonia de care vorbeşte regele David în Psalmul 103, armonie care ar trebui să domnească în univers, în general, şi pe pământul oferit de Dumnezeu oamenilor cu generozitate, în special. Răspunsul îl avem în acelaşi psalm… "întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura". Aceasta arată că atunci când Dumnezeu îşi întoarce faţa de la creaţia Sa, armonia pe care El a stabilit-o la început prin legile naturii se tulbură în mod grav. Şi toate vor pieri şi în ţărână se vor întoarce. Dar dacă Dumnezeu caută spre pământ, toate se vor zidi şi se va înnoi faţa pământului. De ce întoarce Dumnezeu faţa de la pământ când toate se tulbură şi toate se întorc în ţărână? Şi de ce iarăşi priveşte cu bucurie rezidindu-se toate şi înnoindu-se faţa pământului? Isaia proorocul, privind la faptul că deşi contemporanii lui se rugau adesea la Dumnezeu, dar nu primeau nici un răspuns, adresându-se acestora, le-a zis: "Iată, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să nu poată să izbăvească, şi urechea Lui prea tare, adică surdă, ca să nu audă. Ci nelegiuirile voastre au pus despărţire între voi şi Dumnezeul vostru şi păcatele voastre L-au făcut să-Şi ascundă faţa ca să nu vă audă" (Is. 59,1-2)."