Cuvânt din amvon: „Pe cei bătrâni ca pe nişte părinţi să-i cinstiţi!“

▲ În faţa unui bătrân îţi mai vii în fire şi începi să te aşezi ▲

Printre cărţile de aur ale limbii şi cugetării noastre româneşti se numără şi culegerea de pilde, povăţuiri şi cuvinte adevărate ale marelui vornic Iordache Golescu, carte din care Eminescu a ales cu mult entuziasm, după cum mărturisesc studiile de specialitate. Am deschis şi eu cartea tipărită în 1975 „Povăţuiri pentru bună-cuviinţă“, un extras din pildele lui Iordache Golescu, un fel de cod al bunelor maniere culturale şi de inimă, şi apropiindu-mă de capitolul Bătrâneţe (bătrân), am găsit ceea ce mi se pare drept o mângâiere: „Pe cei bătrâni ca pe nişte părinţi să-i cinsteşti!“. Cei care au tălmăcit pildele lui Iordache Golescu au considerat, şi pe drept cuvânt, că aceste perle ale înţelepciunii le simt ca verbe, nu ca vorbe. Se aud vocile în depărtare ale gânditorilor lumii, se stabilesc similitudini şi paralele începând cu Marc Aureliu şi Seneca până la Montaigne. O pace bună ţi se aşază pe inimă când citeşti acest îndemn cuminte de a cinsti pe cei bătrâni ca pe nişte părinţi! În spaţiul nostru românesc, mai demult şi acum, cu excepţii, buna-cuviinţă se păstrează ca o floare rară (de preţ, am vrut să zic!). Oricum, în faţa unui bătrân îţi mai vii în fire şi începi să te aşezi. Şi ca să nu ieşim din mireasma de cronică, vom arăta, mai departe, că devine aproape poruncă: „Să cinsteşti pe cei bătrâni şi de sfat să le mulţumeşti, că asemenea la vreme şi tu să dobândeşti“. Această pildă ar avea un fel de corespondent chiar în Biblie gândindu-ne la porunca a V-a din Decalog: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l va da“ (Ieşire 12, 20). Parcă mai mult decât cinstire, pe deasupra, deci, se cuvine ca: „Să te ruşinezi de cărunteţele celui bătrân, ca şi de tine mâine alţii să se ruşineze“, iar ca să nu se uite: „bătrâneţele să le cinsteşti, că şi tu le aştepţi“. Deseori am văzut cu cât drag se apropie pruncii de bunici şi le ascultă povestirile şi vorbele pline de înţelepciune. Iar tinerii mai cuminţi se apropie de bătrâni pentru a învăţa un lucru care nu se găseşte pe orice drum şi anume: „bătrânul anevoie crede (nu-l poţi duce cu poveşti!), pentru că mai multe în lume a păţit.“ Tot tinerii au înţeles, că este bine să fim mereu în apropiere de cei în vârstă (că poate cuvântul bătrân ar umbri bucuria!) ştiindu-se din proverbele româneşti, că cine nu are un bătrân să-şi cumpere! De aceea s-a înţeles, mai adesea să cumperi din înţelepciunea celor care au o vârstă: „între bătrâni să te amesteci, de cel mai înţelept să te lipeşti“. Dar cine nu ştie din înţelepciunea veacurilor că: „înţelepciunea este podoaba bătrâneţii?“ (Democrit, Fragmente, 294). Iar dacă veni vorba de înţelepciune, cred că acest atribut i se potriveşte cel mai bine Patriarhului Teoctist. Am stat aproape trei ani de zile la Palatul Patriarhal pe vremea deputăţiei în Parlament. Atunci am înţeles mai bine cu ce probleme se confruntă un patriarh şi cu ce lingură mănâncă! Să mă credeţi pe cuvânt, ca cel ce am văzut, de câte ori a plâns Patriarhul Teoctist! Să plângi în Dealul Patriarhiei ar putea fi luată de unii drept metaforă, dar Dumnezeu ştie mai bine decât noi toţi prin ce zbuciume trece mereu un păstor duhovnicesc din Biserica lui Hristos. Aşa a fost şi mai este încă! Acest Patriarh al Obştii Ortodoxe române şi-a asumat responsabilitatea pastorală a Bisericii în chipul cel mai serios posibil. N-a glumit niciodată şi nici n-a amestecat lucrurile. Îl ştie Dumnezeu cel mai bine. Ştie cum gândeşte şi cum lucrează. Ştie Dumnezeu, care-l ajută mereu, după cum vedem toţi, şi cum îl întăreşte. Tot Dumnezeu îi arată că gândul şi efortul pentru zidirea Altarului cel mare al Patriarhiei, într-o zi se va întrupa, pentru că nu-i orgoliu patriarhal! Dacă, La Rochefoucauld, în „Reflecţii sau sentinţe şi maxime morale“, 423, spunea că: „Puţini oameni ştiu să fie bătrâni“, noi putem spune că Teoctist Patriarhul este unul din cei puţini, care ştie să fie Bătrânul Bisericii şi al Naţiunii!