Cuvântul de înţelepciune: Postul în istoria omenirii - un fenomen religios universal

Postul ca înfrânare sau abţinere totală de la mâncare şi băutură sau ca abţinere de la unele alimente pentru o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă este o practică întâlnită în aproape toate religiile lumii (Cf. articolul „Fasting“, de Rosemary Rader, în The Encyclopedia of Religion, Ed. Mircea Eliade, New York, 1995, vol. 5, pp. 286-290; articolul „Jeűne“ de Placide Deseille şi Herman Joseph Sieben, în Dictionnaire de Spiritualité, Beauchesne, Paris, 1974, vol. VIII, 3, col. 1164-1179; vezi şi Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală, E.I.B.M.BOR., Bucureşti, 1993, pp. 242-264).

Deşi nu se cunosc bine motivaţiile iniţiale ale postului, se consideră totuşi că practica postului a fost legată în religiile arhaice de riturile de reînnoire, de iniţiere şi de doliu (Cf. J. Claudian, Le jeűne dans les civilisations «primitives» et dans les religions du passé, în vol. Redécouverte du jeűne. Sagesse du corps, Paris, 1959, pp. 153-184, citat la Placide Deseille, art. „Jeűne“, col. 1165). Prin post se marca dorinţa omului religios de a primi energii cosmice noi, pentru un început nou, pentru fertilitatea naturii, pentru o recoltă bogată. Postul de doliu era motivat şi de credinţa că mâncarea la care cei vii renunţă se transferă celor morţi, sau că postul exprimă durerea şi întristarea pentru moartea celor dragi. În religiile lumii, postul are trei motivaţii majore: postul ca pregătire pentru un eveniment sau un timp important din viaţa unei persoane sau a unei comunităţi (ca întâlnire sau comunicare cu divinitatea); postul ca penitenţă (pocăinţă) sau purificare (curăţire trupească şi sufletească pentru iertarea păcatelor sau pentru înnoirea vieţii); postul ca act de invocare a ajutorului divin (Cf. art. „Fasting“, p. 287). Astfel, în religiile greceşti ale misteriilor, postul era o pregătire pentru primirea cunoaşterii mistice. Filosofii greci (pitagoreici şi neoplatonici) considerau postul favorabil unei cunoaşteri spirituale elevate. Plutarh relatează cum preoţii egipteni se abţineau de la carne şi vin pentru a primi şi interpreta descoperiri divine (Isis şi Osiris 5-6). Asceţii din tradiţiile răsăritene Hindu şi Jain posteau în timpul pelerinajelor sau al perioadelor de pregătire pentru sărbătoare. În practica religioasă din perioada clasică a Chinei, postul preceda timpul jertfelor. Mai târziu, învăţătura religioasă chineză, mai ales Taoismul, arată că „postul inimii“ (hsin-chai) este mai indicat decât postul trupesc, pentru a ajunge la „calea“ (tao) adevărată. Confucianismul, ca şi Confucius însuşi, practica postul ca pregătire pentru timpul dedicat cinstirii spiritelor strămoşilor. Deşi Budha învaţă mai mult moderaţia decât excesul în practica postului, mulţi călugări budişti din trecut mâncau numai o dată în zi. Astăzi, ei postesc şi îşi mărturisesc păcatele în general de patru ori pe lună. În Islam, postul cel mai sever este numit Ramadam şi el este ţinut în luna a noua, când în timpul zilei nu se mănâncă şi nu se bea nimic (cf. Coranului, sura 2, 180). Musulmanii mai riguroşi postesc în fiecare luni şi joi, iar Coranul recomandă postul ca penitenţă în timpul pelerinajului la Mecca, trei zile la ducere şi şapte zile la întoarcere (sura 2, 193). În Islam postul este considerat una din „faptele bune“, adică o datorie a credinciosului musulman evlavios, fiind înţeles şi ca un mijloc eficient pentru iertarea păcatelor săvârşite. Coranul susţine că postul ajută şi la împlinirea rugăciunilor, dacă omul renunţă la cuvinte şi fapte rele (sura 2, 26). Astfel, postul ca pocăinţă, ca purificare sau curăţire şi ca înnoire a vieţii apare ca un „limbaj total şi universal, posibil de a fi transpus în contexte religioase mai evoluate“ (Placide Deseille, art. „Jeűne“, col. 1165). În antichitate, postul avea şi un caracter igienic, de echilibru al sănătăţii. Celebrul medic antic Hipocrate atribuia longevitatea sa postului, spunând că nu s-a ridicat niciodată de la masă sătul. Filosoful Pitagora cerea ucenicilor să postească pentru a deveni înţelepţi. Deşi este o practică religioasă universală, totuşi numai în Revelaţia biblică postul va primi cele mai adânci înţelesuri şi cele mai bogate valenţe spirituale. (Fragment din volumul Foame şi sete după Dumnezeu - înţelesul şi folosul postului, Editura „Basilica“, 2008)