Dacă suntem treji, vom avea mai mult în cele după Dumnezeu

Toţi cei ce trăiesc în desfătare sunt mai de plâns decât cerşetorii. Iar aceasta n-o tăgăduiesc nici chiar cei ce se desfătează. Căci adeseori vezi cum câte un bogat, zăcând pe aşternut moale şi fiind de faţă slugi şi slujnice, are parte de multă îngrijire din partea tuturor, iar vreun sărac, trecând pe-acolo şi auzind prin vreo crăpătură pe bogatul bolnav strigând şi cerând pâine, lăcrimează şi suspină şi se roagă ca mai bine să fie aşa sărac dar sănătos, decât să aibă, împreună cu bogăţia, şi boala. Şi nu numai în privinţa sănătăţii, ci şi în aceea a naşterii de prunci nu se vede cu nimic mai presus bogatul decât săracul.

Pentru că mulţimea de copii sau lipsa de copii se vede deopotrivă şi la unii şi la alţii. Ba şi aici poate vedea cineva mai prejos pe bogat decât săracul. Căci săracul chiar dacă nu devine tată nu simte mare durere, pe când bogatul cu cât îşi vede sporind averea, cu atât este muşcat şi mai tare de lipsa de prunci şi nu are nici o bucurie când se gândeşte la lipsa de moştenitor. Iar moştenirea săracului, chiar dacă pleacă de aici fără copii, din pricina puţinătăţii ei, nu se face pricină de luptă şi certuri, ci trece la prieteni şi la rude. Dar cea a bogatului, atrăgând mulţi ochi la sine, adesea ajunge în mâna vrăjmaşilor celui mort. Şi asta pe când încă trăieşte acela. Iar el, ştiind că aceste lucruri s-au întâmplat şi altora, va trăi o viaţă mai cumplită decât orice moarte, aşteptând să i se întâmple acelaşi lucru şi lui. Însă cele legate de moarte nu sunt oare comune? Nu şi asupra bogaţilor şi asupra săracilor vin morţile fără de veste, iar după moarte nu la fel se desface şi trupul unora şi al celorlalţi şi devine praf şi cenuşă şi îl mănâncă viermii? Da, dar cele ale îngropării, ar zice careva, nu sunt la fel. Şi care e câştigul? Când aşezi haină strălucită, scumpă şi aurită peste bogat, nimic altceva nu faci mai mult decât să sporeşti ura împotriva lui şi să-i faci osânda şi mai mare. Căci deschizi gurile tuturor împotriva celui mort şi atragi mii de blesteme asupra lui şi aprinzi mai tare invidia din pricina lăcomiei. Fiindcă fiecare ar sfâşia şi ar sugruma şi ar blestema pe cel mort că nici acum, când a murit, nu şi-a lăsat la o parte nebunia după averi. Şi nu numai acesta este răul, ci mai deschizi şi ochii spărgătorilor de morminte. Încât pompa de la înmormântare i se face mai degrabă pricină de multă necuviinţă. Trupul unui sărac nu ar dori nimeni să-l dezbrace, căci sărăcia hainelor este paznic al trupului. Aici însă zăvoare şi încuietoare şi uşi şi paznici. Şi toate acestea sunt zadarnice, căci pofta de bani, chiar dacă hoţii ştiu toate aceste măsuri de pază, îi convinge să îndrăznească a face asemenea răutăţi. Aşadar, cinstirea prea mare dată celui mort aduce până la urmă ocară asupra lui, pe când cel care are o înmormântare simplă are parte de cinste după aceea. Cel bogat însă este necinstit şi dezbrăcat. Iar dacă nu se întâmplă nimic din acestea, nici aşa nu are mai mult decât cel sărac, doar că oferă viermilor o masă mai bogată şi putrezirea este mai mare. Spune-mi, aceste lucruri sunt vrednice de a le ferici? Şi cine este atât de ticălos şi nenorocit să creadă că un om poate fi invidiat din pricina acestor lucruri? Şi nu numai acestea, ci şi pe celelalte, dacă le luăm pe rând şi le vom cerceta în amănunt, vom găsi că săracii au mult mai multe decât bogaţii. Luând aminte în amănunţime la toate acestea şi adăugându-le şi pe toate celelalte (că zice: „dă înţeleptului prilej şi mai înţelept va fi (Pilde 9, 9), şi aducându-ne aminte necontenit că mulţimea averilor şi banilor nu aduce nimic bun în plus celor ce le au, ci griji şi lupte şi frică şi primejdii, să nu socotim că avem ceva mai puţin decât bogaţii. Că dacă suntem treji vom avea mai mult şi în cele după Dumnezeu şi în toate cele ale veacului de acum. Că bucuria şi siguranţa şi slava cea bună şi sănătatea trupului şi filosofia sufletului şi nădejdile cele bune şi a nu păcătui degrabă la săraci le va găsi cineva, mai degrabă decât la bogaţi. Să nu bombănim, dar, asemenea slugilor nerecunoscătoare, nici să nu învinovăţim pe Stăpân, ci întru toate să mulţumim şi numai un singur lucru să socotim că este înfricoşător, păcatul, şi numai unul bun, dreptatea. Dacă vom avea o astfel de aşezare a inimii, nu ne va muşca nici boala, nici necinstea, nici altceva din cele care par că sunt întristătoare, ci prin toate vom culege rodul bucuriei curate şi vom avea parte de bunătăţile cele viitoare, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos împreună cu Care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă în vecii vecilor. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii şi cuvântări despre educaţia copiilor)