„… dar nu răsare!“
Cititorii noştri au putut completa punctele de suspensie din prima parte a titlului prin forma verbală "Seamănă…", pentru a întregi enunţul unei zicători româneşti privitoare la… potriveala de suprafaţă a unor lucruri, care, în esenţă, se dovedesc deosebite. Ne vom referi la cuvinte apropiate ca formă, dar care au sensuri diferite, astfel că nu pot fi utilizate unul în locul celuilalt fără pericolul neînţelegerii (sau al compromiterii!).
Pornim de la cazuri analizate în volumul Eşti COOL şi dacă vorbeşti corect!, prezentat deja cititorilor noştri, în care găsim, de exemplu, corectarea exprimării "persoană originală din Republica Moldova", în loc de originară, adică "de origine, de loc din…", original însemnând "ieşit din comun" (sau "autentic"); or, nu aceasta este intenţia comunicării în cazul respectiv. Ne-am oprit la acest exemplu deoarece se poate constata că autorii nu au citat o excepţie; aceeaşi greşeală se regăseşte destul de frecvent în vorbire, ba am găsit-o şi în texte postate pe internet. Astfel, într-un text intitulat Istoria peruşului, întâlnim informaţii diverse despre "Cel mai comun papagal de companie original din emisfera sudică", după cum în prezentarea unui album de artă populară românească se afirmă că un anumit model de pe o carpetă (Doi păuni în grădiniţa cu flori) "este original din Ostroveni, Dolj". Deoarece în ambele cazuri referirea se face la provenienţă, la originea păsării, respectiv a modelului, corect este cuvântul originar, ce se află în raport de paronimie cu original (paronim înseamnă "cuvânt asemănător cu altul în ceea ce priveşte forma, dar deosebit de acesta ca sens"; de observat că baza etimologică, grecească, a termenului are semnificaţia de "cuvinte alături"). Alte cuvinte ce se află în aceeaşi situaţie în privinţa finalei sunt orar (de la oră - orarul lecţiilor, al trenurilor) şi oral (pornind de la lat. os, oris "gură" - ceea ce are legătură cu gura: probă orală, expunere orală; medicament care se administrează pe cale orală); aşadar nu este corect enunţul "intervalul oral al grevei", comentat în volumul citat mai sus. Confuzii create de astfel de asemănări formale ne întâmpină şi în alte cazuri; selectăm doar câteva dintre cele mai frecvente: complement ("ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire; parte secundară a propoziţiei care determină un verb, un adjectiv sau un adverb"), faţă de compliment "cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă stima, respectul, consideraţia"; (a) enerva "a face să-şi piardă (a-şi pierde) calmul, a-şi ieşi (a scoate pe cineva) din fire; a (se) înfuria, a (se) irita", faţă de (a) inerva (din medicină) "a produce o stare de excitare a unui organ sau ţesut acţionând asupra nervilor"; deferenţă "sentiment de stimă deosebită faţă de o persoană; respect, cinste, consideraţie", faţă de diferenţă "ceea ce deosebeşte o fiinţă de alta, un de altul; lipsă de asemănare, deosebire". Şi iată, pentru ultimul caz, şi confuzia, în textul unei întrebări postate pe internet (copiată fidel): "Daca am vista de 32 biti pot sa descarc windows 7 64 biti. Care este deferenta dintre 32 si 64 de biti?" (spre cinstea lor, cei care răspund folosesc termenul diferenţă!). Zicătoarea "Seamănă, dar nu răsare" este folosită pentru a ironiza încercarea cuiva de a "potrivi" avantajos anumite lucruri după simple aparenţe, jocul de cuvinte fiind bazat pe faptul că, deşi forma este identică, avem de-a face cu două verbe diferite, unul numind asemănarea, iar altul acţiunea de a însămânţa. Şi în cazurile discutate mai sus, ne confruntăm cu perechi de neologisme care, din insuficienţă culturală, pot fi confundate datorită asemănării. Numai că din confuzie nu… răsare adevărul; pentru ştiutori, paronimele, oricât de apropiate, rămân… alături. Ceea ce nu trebuie să ne mire; tot o zicătoare constată, de exemplu, că "Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă unul cu altul". (Alăturat prezentăm o veche pictură ilustrând "Parabola semănătorului".)