Darul deosebirii
Sfântul Petru Damaschinul, Învățături duhovnicești, Despre adevărata deosebire, în Filocalia (2001), vol. 5, pp. 124-125
„Cel ce a luat, prin harul lui Dumnezeu, darul deosebirii din multă smerită cugetare e dator să păzească acest dar cu toată puterea, ca să nu facă nicidecum ceva fără dreaptă socoteală. Ca nu cumva aflându-se în cunoștință să greșească din neglijență și să-și pricinuiască sieși o mai mare osândă. Iar cel ce n-a luat darul acesta încă e dator să nu aleagă nici un gând sau cuvânt, sau lucru fără întrebare, credință tare și rugăciune curată, fără care nu poate să ajungă în chip nemincinos la dreapta socoteală. Căci aceasta se naște din smerita cugetare. Iar ea naște în cel ce o are puterea de a străvedea, cum zic Moise și Scărarul, încât cel ce o are prevede uneltirile ascunse ale vrăjmașului și retează pricinile lor înainte de vreme, cum zice David: Și a văzut ochiul meu întru vrăjmașii mei (Psalmul 53, 7). Semnele darului deosebirii sunt: a cunoaște în chip nemincinos cele bune și cele contrare; pe urmă, a ști voia dumnezeiască în toate cele întreprinse. Iar a puterii de a străvedea: a-și cunoaște cineva greșelile sale înainte de a porni la faptă, și cele ce se fac de draci prin furarea atenției; apoi și tainele cele ascunse în dumnezeieștile Scripturi și în făpturile sensibile.”
Sfântul Ioan Casian, Cuvânt plin de folos, Către Egumenul Leontie, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 123-124
„(...) Ne-a răspuns bătrânul: «Ținta ultimă a făgăduinței noastre este, cum ați zis, Împărăția lui Dumnezeu, iar scopul fără de care este cu neputință a ajunge la sfârșitul acela este curăția inimii. Deci spre acest scop trebuie să fie îndreptată mintea noastră totdeauna, iar când s-ar întâmpla să se abată inima noastră puțin din calea cea dreaptă, îndată să o întoarcem, îndreptând-o spre scopul urmărit, ca după o riglă a zidarului». Aceasta știind-o, Sfântul Apostol Pavel zice: Cele dinapoi uitându-le și spre cele dinainte întinzându-mă, la țintă alerg, la răsplătirea chemării celei de sus a lui Dumnezeu (Filipeni 3, 14). Drept aceea, pentru acest scop le facem și noi toate, pentru acesta pe toate le nesocotim; și patria, și neamul, și averile, și toată lumea, ca să dobândim curăția inimii. Iar de vom uita scopul acesta, vom fi nevoiți, ca unii ce umblăm prin întuneric și călătorim alăturea de calea cea dreaptă, să ne poticnim de multe și să rătăcim. Căci multora li se întâmplă că, nesocotind la începutul lepădării de lume avuția, banii și toată lumea, mai pe urmă se aprind de mânie și ură pentru o carte, o sapă, un condei sau un ac. N-ar pătimi aceasta dacă și-ar aminti de scopul pentru care au nesocotit ei toate lucrurile și lumea însăși. Căci pentru dragostea aproapelui disprețuim bogăția, ca nu cumva, sfădindu-ne pentru ea și sporindu-ne aplecarea spre mânie, să cădem din dragoste. Când deci pentru lucruri de nimica arătăm aceeași mânie împotriva fratelui, am căzut de la scop și nu avem nici un folos de la lepădarea de lume. Știind aceasta, fericitul Apostol a zis: De-aș da trupul meu să fie ars, iar dragoste nu am, de nici un folos nu-mi este (I Corinteni 13, 3). De aici învățăm că desăvârșirea nu vine odată cu lepădarea de avere și de lucruri, ci după dobândirea dragostei, ale cărei însușiri același Apostol le descrie astfel: Dragostea nu pizmuiește, nu se mânie, nu se îngâmfă, nu se întărâtă, nu gândește răul (I Corinteni 13, 4-5). Toate acestea împreună alcătuiesc curăția inimii. Pentru aceasta se cade să facem toate: să disprețuim banii, să stăruim în post și priveghere cu bucurie și în citiri de psalmi să petrecem. Iar de vom fi vreodată împiedicați de la acestea de vreo pricină binecuvântată, să nu dăm uitării pe aceea. Căci nu este așa de mare folosul de pe urma postului, cât ar fi de mare paguba de pe urma mâniei; nici folosul din citire, cât vătămarea din disprețuirea și întristarea fratelui. Posturile, privegherile, citirea Scripturilor, lepădarea de avere și lepădarea de toată lumea nu sunt desăvârșirea însăși, ci, precum s-a zis, uneltele desăvârșirii. Căci nu într-acestea stă desăvârșirea, ci cu acestea se câștigă. Deci în zadar ne lăudăm cu postul, cu privegherea, cu sărăcia și cu cititul Scripturilor, dacă n-am dobândit dragoste către Dumnezeu și către aproapele.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)