Daruri româneşti cultivate dincolo de Ocean

A doua zi după sărbătoarea Bunei Vestiri a anului 2008, am primit un colet care venea de departe, din Statele Unite ale Americii, de la Episcopul Irineu de Dearborn Heights. În interiorul coletului, am găsit cartea Preasfinţiei Sale, „Cuvânt de suflet“, apărută la editura Episcopiei Ortodoxe Române din America în anul 2007.

Cuvintele de suflet ale episcopului român au o tematică variată şi se adresează clerului şi credincioşilor acestei eparhii, care aşteaptă cu nerăbdare fiecare număr nou al revistei „Solia“, publicaţie ce-i ţine aproape de biserica şi de simţirea românească, departe fiind de ţara lor de obârşie. Unele dintre „cuvintele de suflet“ sunt parte din omiliile pe care arhiereii şi preoţii le rostesc la praznice împărăteşti ori la sărbători închinate sfinţilor şi, poate, încearcă să reconstituie într-un alt cadru rubrica permanentă pe care mitropolitul Antonie Plămădeală o întreţinea în „Telegraful Român“ de la Sibiu. Aflat de mulţi ani departe de casa părinţilor săi şi de mănăstirea de metanie, episcopul Irineu se va fi gândit adeseori la atmosfera de acasă a sărbătorilor, trăită altfel în pribegia sa. Îşi va fi amintit în acest sens cuvintele ierarhilor din Ardeal ori a părinţilor din mănăstirea Sfântului voievod Constantin Brâncoveanu, care împlineau porunca de „a merge şi învăţa toate neamurile“. Această carte mai are şi o altă valoare. Este completată, după obiceiurile publicaţiilor româneşti din America, cu multe fotografii care schiţează, fără prea multe cuvinte, viaţa Preasfinţiei Sale. Am parcurs uşor această carte care se adaugă în mod fericit lucrării administrative bogate a autorului despre care vorbim. Activitatea sa în Mitropolia Ardealului nu poate fi trecută sub tăcere, aşa cum nici lumina nu se ascunde sub obroc, ci în sfeşnic ca să lumineze pe alţii. Om al păcii şi al bunăvoirii Prima dată când am fost la Sâmbăta de Sus împreună cu dirigintele meu de la Seminarul nemţean, în anul 1987, Episcopul Irineu, pe atunci ierodiacon, era implicat în lucrările de rectitorire a voievodalei mănăstiri. După câţiva ani am slujit şi eu, ca arhidiacon şi ieromonah, la altarul ridicat de slăvitul domn martir. Părintele Irineu era deja stareţ şi m-a primit întotdeauna cu multă bunăvoinţă şi deschidere. În anii stăreţiei sale, mănăstirea şi-a sporit faima odată cu sfinţirea ei de către Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu I, şi Teoctist al României. Se adăuga grija deosebită a Mitropolitului Antonie pentru această mănăstire care-i va deveni mai târziu loc de veşnică odihnă. În anii aceia arhimandritul Irineu a venit de mai multe ori la Iaşi, odată însoţindu-l în vizita oficială pe mitropolitul Antonie al Mexicului în iunie 1999. Toate aceste întâlniri l-au arătat pe arhimandritul Irineu ca un om al păcii şi bunăvoirii, ceea ce şi înseamnă de altfel numele său tradus din greceşte. În anii de care vorbesc, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a poposit de mai multe ori la Sâmbăta, nu doar la sfinţirea mănăstirii din 15 august 1993, ci şi cu alte prilejuri, apreciind strădaniile Mitropolitului Ardealului şi ale soborului condus de arhim. Irineu faţă de acest vechi lăcaş monahal din Transilvania. Stareţului Irineu Duvlea i se datorează refacerea tradiţiei pelerinajului de hram, diminuată în vremea regimului comunist, prin participarea multor preoţi din zonă împreună cu mulţimea credincioşilor. Tuturor le-a fost gazdă bună şi primitoare, mănăstirea fiind cunoscută pentru ospitalitate şi revărsare de har în duminici, sărbători şi zile de rând. Printr-o lucrare comună a mitropolitului Antonie, a stareţului Irineu şi a duhovnicilor mănăstirii, cel mai apreciat fiind arhim. Teofil Părăian, Sâmbăta de Sus a devenit o cetate de apărare a dreptei credinţe şi un monument eclesial care aduce aminte de multele nedreptăţi pe care ortodocşii ardeleni le-au suferit de-a lungul istoriei. Prieteni şi neprieteni Stabilit în Statele Unite ale Americii în anul 2001, arhimandritul Irineu a dus acolo tradiţia monastică din Transilvania şi a înfiinţat, lângă Detroit, o mănăstire românească cu hramul „Înălţarea Domnului“, al cărei întâi stareţ a fost. La sfârşitul anului 2002, am participat, împreună cu arhimandritul Vitalie Danciu, stareţul mănăstirii Golia din Iaşi, la hirotonia pentru arhiereu a părintelui Arhimandrit Irineu în Catedrala „Sfântul Gheorghe“ din Southfield, eveniment la care a fost prezentă o importantă şi numeroasă delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române. Numărul românilor din America care au participat la eveniment a fost impresionant. Bucuria lor, pe măsură. Mulţi dintre ei mi-au mărturisit atunci că singura bucurie care le-a mai rămas este Biserica şi limba română. În comunităţile ortodoxe se simt ca într-o familie, iar limba lor maternă le aminteşte de locurile natale, de părinţii şi fraţii lor care sunt departe. Am vizitat atunci cele mai importante parohii din zona Detroit-ului până la Cleveland - Ohio, unde am slujit Sfânta Liturghie într-o maiestuoasă Catedrală, la 8 noiembrie 2002, de Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Încă din primele zile ale slujirii arhiereşti, episcopul Irineu a creat o adevărată frăţietate în comunităţile pe care le-a vizitat. Această lucrare s-a extins mult în anii de slujire care au urmat, ani în care, episcopul a călătorit mult, dintr-o parte în alta a Americii, slujind în limba vechilor cazanii, adresându-se oamenilor în mod direct şi cald, creând astfel o atmosferă de familie care a întărit lucrarea slujitorilor Bisericii de dincolo de Ocean. Am întâlnit în această perioadă oameni încântaţi de-a dreptul de întâlnirea cu el, preoţi care-l aşteaptă cu inimile deschise oricând în parohia şi-n casa lor. Pe lângă aceştia, există întotdeauna şi neprieteni, cu inima plină de mânie, furioşi şi certăreţi, pe al căror suflet întunericul pune stăpânire. Oameni care continuă să creadă în valoarea prieteniei În inima episcopului Irineu a rămas un loc special pentru ţara natală, pentru mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, pentru satul Oejdea unde se odihnesc mama Aurelia şi bunica Amalia, trecute amândouă în veşnicie la 25 noiembrie 2004. La înmormântarea lor, numeroşi arhierei şi preoţi au venit să se roage împreună cu episcopul Irineu şi cu mulţimea de prieteni din ţară şi chiar din America. Poate acesta este marele dar pe care l-a cultivat în România şi-n America episcopul Irineu: prietenia şi slujirea altora. De cele mai multe ori, astfel de oameni nu primesc nimic în schimb, ba dimpotrivă, trebuie să lupte chiar cu porniri potrivnice. Dar ei, oamenii cu această vocaţie, continuă să creadă în valoarea prieteniei. Poate tocmai acestor prieteni se adresează cartea Preasfinţitului Irineu. În ea se regăsesc gânduri şi trăiri aşezate în pagină. Sunt cuvinte de suflet adresate oamenilor cu trăiri asemenea, de suflet, „învăţături sfinte care ar putea fi temelie de viaţă“ într-o lume însingurată şi tot mai fragmentată, cum este lumea în care trăim noi.