David și Ionatan - o prietenie curată
Alegerea prietenilor potriviți a constituit, dintotdeauna, o dilemă a tinerilor și o sursă de încredere sau, din contră, de probleme pentru părinții acestora. Anturajul ne poate dicta comportamentul și ne poate influența decisiv deciziile, mai ales atunci când suntem la vârsta adolescenței, fapt pentru care este considerat un element hotărâtor al formării personalității pentru viitorul adult. De aceea, exemplul prieteniei dintre regele-proroc David și Ionatan, fiul regelui Saul, este important, tocmai pentru că reflectă și dificultățile pe care le presupune această legătură, nu doar binefacerile.
Întâlnirea inițială dintre David și Ionatan are loc imediat după un episod bine-cunoscut din Vechiul Testament: eliminarea lui Goliat. După victoria lui David împotriva uriașului din Gat, regele Saul îl felicită pe tânărul păstor care a reușit să iasă biruitor dintr-o luptă în care șansele sale de a izbândi erau minime. Imediat, David face cunoștință cu Ionatan, fiul regelui Saul și moștenitorul tronului regal. În cuvintele Scripturii: „După ce a isprăvit David de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui și l-a iubit Ionatan, ca pe sufletul său. [...] Și a încheiat Ionatan legătură cu David, pentru că îl iubea ca pe sufletul său. Și și-a dezbrăcat Ionatan haina sa cea de deasupra, pe care o avea pe el, și a dat-o lui David; de asemenea și celelalte haine ale sale, sabia sa, arcul său și brâul său” (1 Regi 18, 1-4). Ionatan dă dovadă de un respect foarte mare pentru David și îl consideră prietenul său, nu doar din admirație față de victoria acestuia în fața lui Goliat, ci pentru că împărtășesc amândoi un caracter deosebit. La scurtă vreme, avansarea lui David în cadrul oștirii regelui și căsătoria acestuia cu sora lui Ionatan, Micol, întăresc legătura de prietenie cu o relație de rudenie. Însă de-abia de aici încep necazurile pentru amândoi. Regele Saul, socrul lui David și tatăl lui Ionatan, este ferm convins că ginerele său are ambiția de a-l detrona. Ionatan își apără cumnatul cu mult aplomb, neînțelegând reacția exagerată a tatălui său (1 Regi 19, 1-7) și întărește relația sinceră de prietenie cu David: „Și iarăși s-a jurat Ionatan lui David pe iubirea sa cea către el, căci îl iubea ca pe sufletul său” (1 Regi 20, 17). Însă Saul este convins de temeinicia părerii sale și, cu toate că inițial îl ascultă pe Ionatan, ajunge ulterior să-și ocărască propriul fiu: „Atunci regele s-a mâniat strașnic pe Ionatan și i-a zis: «Fiu netrebnic și neascultător! Oare nu știu eu că te-ai împrietenit cu [David], fiul lui Iesei, spre rușinea ta și spre batjocura mamei tale?»” (1 Regi 20, 30). Îndurerat, Ionatan își vestește prietenul să plece în exil și plânge împreună cu acesta (cf. 1 Regi 20, 42), încă mai mult, ulterior, îi dă întâietate la tron (1 Regi 22, 17-19), demonstrând prețuirea sa sinceră pentru David. Un înțelept spunea: „Prietenul nu este prieten dacă nu-l apără pe prietenul său în trei situații: la necaz, când nu este prezent și după ce a murit” (apud ***, Proverbe, maxime și aforisme arabe, antologie, prefață, traducere și note de Nicolae Dobrișan, București, Ed. Albatros, 1976, p. 148). Războiul cu filistenii pune capăt prieteniei lor. Saul este ucis împreună cu fiii săi, printre cei căzuți numărându-se și Ionatan. La auzul veștii, David plânge după moartea lui Ionatan (2 Regi 1, 1-12), totul transformându-se într-una dintre cele mai dramatice scene din istoria vetero-testamentară: „Și au plâns și s-au tânguit și au postit până seara după Saul și după fiul său Ionatan, după poporul Domnului și după casa lui Israel, care căzuseră de sabie” (2 Regi 1, 12). La scurt timp, David face o nouă faptă bună, acordându-i privilegii speciale lui Mefiboșet, unicul fiu al lui Ionatan, care suferea și de o infirmitate fizică (cf. 2 Regi 9, 6-13) și tratându-l ca pe fiul său.
Prietenia și autoritatea parentală - între conflict și armonie
Sunt multe lucruri pe care părinții, în special, le reproșează anturajului copiilor lor: de la violența verbală la agresivitatea fizică, de la utilizarea drogurilor, a alcoolului și a unui stil de viață nesănătos până la influența negativă asupra caracterului acestora. David și Ionatan au reușit să împletească o prietenie deosebită tocmai pentru că aveau foarte multe calități comune: modestia, generozitatea, respectul reciproc, spiritul de echipă. Aceste calități împărtășite reciproc au asigurat o bază foarte solidă a relației lor, iar în momentul în care regele Saul a început să se comporte în mod inadecvat, nici David, nici Ionatan nu au aruncat vina unul asupra celuilalt. Au avut discernământul necesar pentru a înțelege că se confruntă cu o problemă comună, însă fără a conduce - atenție! - la o separare de autoritatea regală și - în cazul lui Ionatan - paternală a lui Saul. Mult prea des, tinerii au tendința de a gândi în mod radical: ori prietenii, ori părinții. Ceea ce face lucrurile și mai complicate este că această atitudine le este transmisă chiar de părinții lor. A-i cere unui tânăr să renunțe complet la anturajul său este o armă cu două tăișuri: dacă va renunța, o va face cu multă părere de rău, fapt care nu va aduce efectul scontat de părinți, ci va fi doar o nouă sursă de frustrări, iar dacă nu va renunța, această acțiune va consemna atât integrarea sa completă în anturaj, cât și, în situațiile extreme, repudierea completă a autorității părinților. Cumva, părintele trebuie să se ferească de a ajunge în situația regelui Saul. El trebuie să-i cunoască pe prietenii copiilor săi, să observe unde sunt mecanismele greșite și să le corecteze din mers, dar, totodată, să remarce și să încurajeze prieteniile benefice. Într-un anturaj mare se regăsesc și câțiva copii buni, ei trebuie păstrați aproape. În timp, până și cel mai rebel tânăr poate deosebi cu ușurință prietenii adevărați de persoanele turbulente care îi strică viitorul. Rolul părinților, însă, nu este acela de a determina ieșirea din anturaj, ci crearea anturajului potrivit pentru urmașii lor. Pe măsură ce influența parentală scade, tânărul trebuie să fie pregătit să-și cultive relații de prietenie adecvate, altfel va avea mult de suferit în viață.
De asemenea, fiecare tânăr are nevoie să observe cum funcționează o prietenie adevărată. Dacă părinții nu au prieteni de familie, atunci ei nu pot reprezenta un model demn de a fi urmat. Uneori, prietenii copiilor pot fi de mare ajutor, aceștia se pot deschide mai ușor sufletește în fața unei persoane de vârsta lor, pot urma exemplul pozitiv al celuilalt în ceea ce privește învățătura, principiile de viață care trebuie adoptate, păstrarea unei amintiri frumoase pe termen lung în ceea ce privește relațiile interumane.
Și nu are dreptate Scriptura când ne spune: „Prietenul credincios este leacul vieții și cei ce se tem de Domnul îl vor afla pe el. Cel ce se teme de Domnul bine va ține prieteșugul său, căci ca la sine ține la aproapele lui” (Eccleziasticul 6, 16-17)?