De ce S-a rugat Mântuitorul la învierea lui Lazăr?

Astăzi, din morţi înviind Lazăr, dăruindu-ne dezlegare de multe şi felurite sminteli, nu ştiu cum se face că citirea aceasta din Sfânta Evanghelie a dat şi ereticilor prilej, şi iudeilor pricină de obiecţie, nu pornită din adevărul lucrurilor, ci din sufletul lor înşelător.

 

Mulţi eretici spun că Fiul nu este de o fiinţă cu Tatăl pentru că Hristos, spun ei, a avut nevoie de rugăciune ca să învie pe Lazăr; de nu S-ar fi rugat, n-ar fi înviat pe Lazăr. Cum să fie de o fiinţă Cel ce Se roagă cu Cel ce a primit rugăciunea? - întreabă ei. Căci Unul Se roagă, iar Celălalt a primit rugăciunea Celui ce Se ruga.

 

 

Ereticii hulesc, neînţelegând că rugăciunea Domnului a fost urmarea unui pogorământ, din pricina slăbiciunii celor ce au fost de faţă la învierea lui Lazăr. Spune-mi, te rog, cine-i mai mare? Cel ce spală picioarele sau acela ale cărui picioare le-a spălat? Negreşit că acela este mai mare ale cărui picioare le-a spălat cel ce spală. Mântuitorul a spălat picioarele lui Iuda vânzătorul; că era şi Iuda cu ucenicii. Cine deci e mai mare? Iuda, vânzătorul Stăpânului Hristos, fiindcă Hristos i-a spălat picioarele? Doamne fereşte! Acum te întreb: Ce este mai smerit: să speli picioarele sau să te rogi? Negreşit, să speli picioarele! Deci când Domnul nu S-a ferit să facă ce era mai smerit, cum S-ar fi ferit să facă ce era mai înalt?

 

 

Dar totul s-a făcut din pricina slăbiciunii iudeilor, care erau de faţă atunci, aşa cum o va arăta cuvântul în desfăşurarea lui. Dar iudeii, luând din această citire din Sfânta Evanghelie pricină de obiecţie, spun: „Cum Îl au creştinii pe Acesta drept Dumnezeu, când El nu ştie nici locul în care se afla Lazăr cel mort?“. Iudeii formulează această împotrivire pentru că Domnul le întrebase pe surorile lui Lazăr, Marta şi Maria: „Unde l-aţi pus?“. „Ai văzut neştiinţă?, întreabă ei. Ai văzut slăbiciune? Dumnezeu e Acesta, Care nu ştie nici locul?“

 

 

Spui, iudeule, că Hristos n-a cunoscut locul, pentru că a întrebat: „Unde l-aţi pus?“. Dar şi Tatăl, în rai, nu ştia unde era ascuns Adam? Căci umbla încoace şi încolo, ca şi cum l-ar fi căutat în paradis, întrebând: „Adame, unde eşti?“. De ce n-a spus mai înainte locul, căci Adam vorbea cu îndrăznire cu Dumnezeu?. „Adame, unde eşti?“. Ce răspunde Adam? „Am auzit glasul Tău purtându-se prin rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns“ . Dacă numeşti, iudeule, neştiinţă întrebarea lui Iisus, atunci numeşte neştiinţă şi întrebarea lui Dumnezeu! Că şi Hristos le-a întrebat pe Marta şi pe Maria: „Unde l-aţi pus?“, Numeşti asta neştiinţă? Ce-ai să spui când Îl auzi pe Dumnezeu zicând lui Cain: „Unde este Abel, fratele tău?“. Ce spui? De numeşti întrebarea lui Iisus neştiinţă, numeşte-o neştiinţă şi pe aceasta! Iată şi altă dovadă din dumnezeiasca Scriptură. I-a spus Dumnezeu lui Avraam: „Strigătul Sodomei şi Gomorei a venit la Mine. Pogorându-Mă, dar, voi vedea de fac după strigătul lor ce vine la Mine; iar de nu, să ştiu“. Dumnezeu, Cel ce ştie toate înainte de facerea lor, Cel Care cerceteză inimile şi rărunchii, Cel ce singur ştie gândurile oamenilor, a spus: „Pogorându-Mă, dar, voi vedea de fac după strigătul lor ce vine la Mine; iar de nu, să ştiu“. Dacă întrebarea lui Iisus este neştiinţă, atunci şi aceasta este neştiinţă. Dar nici Tatăl, după Vechiul Testament, n-a fost neştiutor, nici Fiul, după Noul Testament, nu este.

 

 

Atunci, ce înţeles au cuvintele: „Pogorându-Mă, voi vedea de fac după strigătul lor ce vine la Mine; iar de nu, să ştiu“? „Zvon a venit la Mine, spune Dumnezeu. Dar vreau, totuşi, să cunosc mai bine lucrurile prin ele însele. Nu că nu ştiu, dar vreau să-i învăţ pe oameni să nu se uite numai la cuvinte, nici să nu creadă cu uşurinţă de spune cineva ceva rău împotriva altuia; ci să creadă numai după ce, mai întâi, a pipăit bine şi a aflat prin faptele însele“. De aceea, a spus în altă Scriptură: „Nu crede în orice cuvânt“. Nimic nu strică viaţa omului ca a crede iute pe cineva pe cuvânt. Acest lucru şi profetul David, profeţindu-l, spunea: „Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul lui, pe acela l-am izgonit“. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei)