„De dragul Mariei ş-al Mântuitorului...“

Toate aceste creaţii sunt daruri pe care oamenii harismatici le fac lui Dumnezeu, ca o ofrandă adusă Pruncului născut la Bethleem

A mai trecut un an pentru noi, cei care „din mila Sfântului facem umbră pământului“, şi apropierea sărbătorii Naşterii Domnului ne tulbură prin dumnezeiasca ei simplitate. Ne complicăm uneori prea mult existenţa în aceste zile cu adaptarea la mode şi modele de moment, încât riscăm să pierdem frumuseţea cerească a „Răsăritului de Sus“ care vine, încă o dată, aşa de aproape. Sunt însă forţe tainice care construiesc în aceste zile căi de comunicare rapidă între trecut, prezent şi viitor. Timpul ciclic al anului care se încheie intră în timpul-fluviu al istoriei mântuirii, îndreptat spre veşnicie, şi ne ajută să trăim în prezent taina Bethleemului: „Astăzi S-a născut Hristos, Mesia chip luminos, lăudaţi şi cântaţi, şi vă bucuraţi!“. S-au schimbat multe pe pământ în ultimele două milenii, s-au perindat câteva zeci de generaţii născute în Anii Domnului, şi fiecare generaţie se întreabă: Ce a adus umanităţii Bethleemul? Dar şi ce aduc oamenii pentru Pruncul născut la Bethleem? Unii L-au căutat pe Domnul, L-au iubit şi I-au slujit cu toată fiinţa lor, alţii L-au prigonit, L-au părăsit sau L-au trădat. Dar ceea ce arată anii aceştia este că, oricum s-ar raporta oamenii la Hristos, Pruncul născut în Bethleem, persoana Lui divino-umană nu poate fi ignorată. Cuvintele şi faptele Lui minunate ce s-au păstrat în Sfintele Evanghelii reprezintă criterii de judecată continuă pentru lume şi lumina lor ne indică starea spirituală în care ne aflăm. Citind sau ascultând în aceste zile de sărbătoare capitolele de început din Evangheliile după Matei şi Luca, privind la lumina candelei icoana Naşterii Domnului, ascultând colinde româneşti sau cântece de Crăciun din alte regiunii ale planetei, regăsim de fapt universalitatea vestirii minunate şi lumea noastră, cu zbaterile ei de fiecare zi. Pe de o parte: bucuria naşterii Pruncului, cântată de oştirile îngereşti şi binevestită de păstorii cei curaţi cu inima, sălaşul smerit care întrece în strălucire palatele împărăteşti, adorarea magilor veniţi de departe. De cealaltă parte: mânia regelui tiran, ucigător de prunci, teama şi fuga în Egipt. Biserica a păstrat cu sfinţenie şi fidelitate în cult şi în viaţa comunităţii de credinţă toate elementele constitutive ale evenimentului fondator al mântuirii noastre, prin harul Duhului Sfânt care îi conferă mereu actualitate şi prospeţime. Cuvintele de cronicar pentru veşnicie, prin care Sf. Evanghelist Matei leagă generaţiile vechi de minunea de la Bethleem, sunt vii în memoria spirituală a creştinătăţii: „Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost...“ (Matei 1, 18). Bisericile înălţate pretutindeni unde s-a propovăduit Evanghelia mântuirii în Hristos, aşezămintele de împlinire a iubirii fraterne pentru săraci, bolnavi sau călători, imnele bizantine sau cântările gregoriene, arta icoanei sau a mozaicului, manuscrisele sau tipăriturile care conţin poeme sau naraţiuni de inspiraţie religioasă alcătuiesc astăzi un tezaur spiritual prin care Europa creştină contribuie decisiv la bogăţia netrecătoare a umanităţii iubitoare de Dumnezeu. Dar bucuria şi lumina Pruncului Sfânt şi a Maicii Sale preacurate au trecut din sfintele lăcaşuri în inimile şi în familiile creştine, şi au adus roade de-a lungul vremii, roade însutite. Noi, românii, avem o cultură populară a colindelor comparabilă cu cele mai vechi tradiţii ale popoarelor creştine. Şi pe toate meridianele renasc în aceste zile legăturile pe care fiecare generaţie le-au stabilit cu peştera Bethleemului şi cu steaua care „venind a şezut deasupra Pruncului“. Vestea adusă de îngeri, procesiunea păstorilor, adorarea Pruncului în iesle, Irozii şi cântecele de stea vin să ne conecteze în chip ritual la taina sărbătorii. Şi ne gândim în aceste zile şi la Oratoriul bizantin de Crăciun al lui Paul Constantinescu, dar şi la capodoperele occidentale cu aceeaşi temă compuse de J.S. Bach, Beethoven, Berlioz sau Saint-Saëns; la scena Naşterii Domnului pictată în bisericile ortodoxe din România, Grecia sau Rusia, dar şi la modul în care aceeaşi imagine era redată în catacombele Sfântului Sebastian în secolul al IV-lea la Roma sau în creaţiile lui Piero della Francesca, Boticelli, Fra Angelico sau Charles le Brun. S-a spus că fiecare popor valorează în istorie atâta cât a înţeles din Evanghelie. Într-adevăr, istoria ne dă mărturie că, în aceşti ultimi 2.000 de ani, ceea ce rezistă în timp are ca fundament statornic „Piatra din capul unghiului“, care este Hristos-Domnul. Arta are, într-un mod aparte, puterea de a exprima în mod concentrat, prin oameni aleşi, sensibilitatea unei epoci sau a unui popor. Şi de aceea, toate aceste creaţii sunt daruri pe care oamenii harismatici le fac lui Dumnezeu, ca o ofrandă adusă Pruncului născut la Bethleem. Daruri sunt şi faptele noastre cele mai smerite, şi gesturile cele mai simple, făcute de dragul Lui şi de dragul Maicii Sale preacurate. Astfel, ele au sens şi ne călăuzesc în viaţă: „De dragul Mariei/ Ş-al Mântuitorului/ Luceşte pe ceruri/ O stea călătorului“ (M. Eminescu, Colinde, colinde...“)