De la alţii pentru noi: Cultură bârlădeană

Lucrurile frumoase (şi bune) nu trebuie să fie complicate. Excesul, preţiozitatea, filosofarea – de multe ori efect al mimării – sunt îndeobşte manifestări ale lipsei de substanţă (iată o „lipsă“ care „se manifestă“!). Lucrurile simple, spuse direct, sunt de un mai mare impact, au eficienţă. Şi am putea continua, cu exemplificări, pe aceeaşi temă, sugerată de una dintre recentele cărţi semnate de profesorul Gruia Novac de la Bârlad: „Tezaurizarea cărţilor într-un aşezământ cultural centenar“. Paginile clare, sugestive, impresionante care sunt închinate faimoasei instituţii cu numele Biblioteca „Stroe S. Belloescu“ (la care îşi aduce contribuţia şi actuala directoare, doamna Toni Iosipescu) includ un percutant istoric al acesteia, din care nu lipsesc personalităţile care şi-au pus amprenta asupra destinului ei (George Tutoveanu şi Stroe S. Belloescu impunându-se de la distanţă), contextul cultural-istoric, legăturile cu „Academia Bârlădeană“. Şi cum „Priveşti «prin» bibliotecă şi vezi, descoperi întregul târg de ieri şi oraş de astăzi, cu zbaterile sale, orgolioase uneori sau iscate dintr-o nevoie de identizare“, autorul are grijă să ne evoce trecutul acestui municipiu care „a deprins de timpuriu obiceiul răsfăţului“:

„Aşezat, de hazardul obiectiv, la încrucişarea unor văi, şi cum văile erau, de obicei, drumurile de afluire a populaţiei autohtone spre locul de schimbare a produselor de tot felul, Bârladul a focalizat asemenea activităţi care, prin vremuri (veacuri, nu?), au devenit obişnuinţe într-un centru socotit de interes. Şi unde este comerţ apar şi pricini, târgul şi-a făcut judecătorie (aşa apărând avocaţii); şi-a durat biserici (numărul pomelnicelor fiind în creştere, dar şi al acatistelor...); cârciumile s-au înmulţit, dughenile erau mai tot timpul populate; comercianţii – mai ales evrei, greci, armeni, turci, dar şi pământeni – aduceau mărfuri şi de peste hotarele Moldovei; hramurile se ţineau cu sfinţenie, iar la Tăierea Capului Sfântului Ion (29 august) toată suflarea se aduna la iarmaroc. Tache uita de obiceiul odihnei de după prânz, Ianke trăgea de mânecă şi pe creştini şi pe ovrei deopotrivă, iar Cadâr nu mai prididea cu pregătirea halviţei şi a cănii cu bragă. Zilele păreau frumoase în august, amintirea deselor pojaruri se stinsese, de năvala apelor nimeni n-avea habar. Curgea vinul de Blăgeşti, Băseşti şi Priponeşti ca pârâul, halcele de vită se făceau frigărui, brutarii şi covrigarii nu dovedeau cu coptul, fetele şi flăcăii se înlănţuiau în vârtelniţa lui Iuju“. Pe lângă omagierea Bibliotecii, cartea este şi un Elogiu închinat Oraşului şi oamenilor săi, faptelor sale culturale deosebite (tipografii, gazete, şcoli, cărţi şi autori), unul dintre capitole numindu-se, orgolios: „Dobândirea locului în cultura naţională“. Şi totuşi, te întrebi, ce înseamnă, la centenar, Biblioteca „Stroe S. Belloescu“ din Bârlad? Şi răspundem tot cu slovele autorului: „un mod de exprimare, o permanentă deprindere, un for atotstăpânitor, o decoraţie pe veşmântul demodat al târgului, un refugiu în care mereu nasc lectura şi gustul pentru ea, un monument impozant în modestia-i, o cocardă în plus la reverul adolescenţilor mai ales“.