De la Apostolii Dobrogei la Catedrala Naţională

Există momente în istoria unui popor în care trecutul și prezentul se ating cu o intensitate ce depășește doar simpla cronologie. În astfel de clipe simți că, dincolo de polemici și de neînțelegeri, există o forță nevăzută ce continuă să țină vie identitatea unei națiuni. Iar pentru România, această forță vine din puterea harului dumnezeiesc şi din lumina credinței poporului român, o lumină aprinsă acum două milenii de doi dintre Apostolii Mântuitorului - Andrei și Filip - care au pășit pe țărmurile Dobrogei de astăzi. Ei nu au venit cu arme, cu putere politică sau cu ambiții lumești. Au venit cu pacea lui Hristos și cu un mesaj ce avea să schimbe lumea: Evanghelia! În fața unui astfel de mesaj atât de neobișnuit și totuși atât de dorit de sufletul omenesc, predicat de toţi Apostolii Domnului, și cei mai puternici ai timpului au fost nevoiți să rostească, mai devreme sau mai târziu, cuvintele care străbat istoria: „M-ai învins, Galileene!”. O mărturisire a unei victorii care nu strivește, ci transformă.

Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip, călători neobosiţi ai Cuvântului, au predicat lumina Evangheliei în Dobrogea de astăzi lăsând urme adânci în conştiinţe care nu au fost şterse de vreme, ci au devenit temelie. Sfântul Apostol Filip, amintit mai puţin în discursul public, a fost parte din aceeaşi misiune de vestire, împreună cu Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. În acest sens, acad. Emilian Popescu îmi spunea acum câţiva ani, în cadrul unui interviu: „În martirologiile occidentale este menţionat faptul că Sfântul Apostol Filip l-a ajutat pe Sfântul Andrei la propovăduirea Evangheliei şi nu este nimic nelogic în această afirmaţie. De exemplu, Sfântul Apostol Petru a fost ajutat de Sfântul Apostol Andrei. Sfântul Apostol Pavel a fost ajutat de Barnaba şi de alţi Apostoli, încât colaborarea aceasta între Sfântul Filip şi Sfântul Andrei este de înţeles. Ei proveneau din acelaşi oraş, Betsaida, iar relaţiile acestea din copilărie sunt foarte puternice. Pe de altă parte, citim în Noul Testament, în Evanghelia Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, cap. 1, versetele 35-44, că după ce Sfântul Andrei L-a cunoscut pe Iisus, primul la care s-a gândit să-l ducă la Mesia a fost fratele său, Petru. Imediat, următorul adus la Hristos a fost Filip, deci prietenul lui. Filip a fost a treia persoană care L-a cunoscut pe Mântuitorul Iisus Hristos” (Sfântul Andrei, părintele creştinismului românesc, în: „Ziarul Lumina”, 29 noiembrie 2013).

Astăzi, când România privește spre viitor între modernizare rapidă și recuperare identitară, evocarea celor doi Apostoli și ridicarea Catedralei Naţionale devin, împreună, exerciții de memorie și de demnitate. Catedrala nu poate fi separată de cei doi Apostoli cărora le datorăm primele semințe ale credinței. Toate acestea nu sunt doar repere religioase, ci și culturale: ne amintesc cine suntem, de unde venim și ce valori ne-au modelat ca națiune. Astăzi, Catedrala Naţională se înalță ca un ecou peste secole al acelei întâlniri dintre cer și pământ. Nu este doar o clădire emblematică, ci o expresie a continuității noastre spirituale, a unei identități care nu s-a născut ieri și nu se rupe mâine. Este semnul vizibil al unei lumi invizibile desăvârşite.