Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Interviu Sfântul Andrei, părintele creştinismului românesc

Sfântul Andrei, părintele creştinismului românesc

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 29 Noiembrie 2013

Evanghelia Sfântului Ioan ne mărturiseşte că Sfântul Andrei a fost primul ucenic al Mântuitorului Iisus Hristos. El a avut o legătură specială cu teritoriul ţării noastre, fiind părintele creştinismului ro­mâ­nesc. Despre încreş­ti­na­rea noastră de către cel dintâi Apostol al Domnului şi despre dovezile pe care le avem astăzi referitoare la acest fapt minunat am vorbit cu academicianul prof. dr. Emilian Popescu.

În ţara noastră, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat la slujirea apostolică, este zi liberă pentru toţi românii, iar această hotărâre a fost luată anul trecut. Vorbiţi-ne despre izvoarele care sprijină această hotărâre.

Până acum 10, 15 ani, cu­noş­tinţele noastre despre Sfântul Apostol Andrei erau mult mai sărace decât sunt astăzi. Pre­zenţa Sfântului Andrei pe teritoriul românesc era pusă sub semnul întrebării, însă această sigu­ranţă a venit abia acum. Cercetarea istorică progresează în funcţie de documente, deci până nu de mult, nu erau prea multe documente descoperite. Acum, nu trebuie să considerăm că istoria creştinismului se face numai pe documente. Există un principiu al unui mare învăţat francez care spune: „Nu există documente, nu există istorie!“. Aşa ceva nu se poate, deoarece noi avem ca al doilea filon documentar Sfânta Tradiţie. Aceasta a înregistrat realităţi veridice, care au fost acceptate de Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi reprezintă un izvor la fel de puternic precum datele scrise. În legătură cu puterea Tradiţiei, Sfântul Vasile cel Mare a dat două exemple. Primul este despre cinstirea Sfintei Cruci. El spune, în lucrarea sa Despre Sfântul Duh: „Cine ne-a învăţat pe noi să ne întoarcem cu faţa la răsărit şi să ne facem semnul crucii? Aşa am pomenit, aşa s-a transmis din generaţie în generaţie, de la Apostoli încoace“. Al doilea e­xemplu pe care îl dă Sfântul Vasile cel Mare face referire la cântarea de la Vecernie, Lumină lină. El spune aşa: „Noi am moştenit această cântare, care este foarte veche, şi în ea spunem aşa că cinstim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu. De ce să-L nedreptăţim pe Sfântul Duh în legătură cu cinstirea care I se acordă când Tradiţia a făcut-o“? Deci în istoria creştinismului ope­rează şi Tradiţia.

Astfel, prima şi cea mai veche tradiţie care menţionează pre­zenţa Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul românesc a fost consemnată de Origen în secolul al III-lea. Origen spune că atunci când Apostolii s-au adunat şi au stabilit aria de misiune pentru fiecare, şi acest lucru s-a făcut probabil la Sinodul Apostolic din 49/50 d.Hr., potrivit Tradiţiei, lui Andrei i-a revenit Sciţia. Ce este Sciţia? În Antichitate, două mari popoare dominau spaţiul acesta: sciţii, care locuiau în sudul Rusiei şi al Ucrainei, şi tracii, care locuiau în Peninsula Balcanică şi o mare parte din Asia Mică. Sciţii aceştia s-au extins şi în Dobrogea, şi în secolul I erau nişte regate scitice în Dobrogea de Sud, pe la Man­galia, de aceea şi provincia a fost numită Sciţia Mică, identificată cu Dobrogea. Aria geografică de misiune a Sfântului Apostol Andrei este stabilită la Sinodul Apostolic din Ierusalim. Între timp s-au mai descoperit şi alte izvoare, în special provenite din Occident, care se bazează pe izvoare mai vechi. Acestea sunt alcătuite în secolul al IX-lea şi au fost publicate în ultimii 20 de ani. În acestea, predica Sfân­tului Apostol Andrei în Sciţia este atestată. Aceste izvoare occi­dentale au stat la baza Martirologiului Roman al Bise­ricii Occidentale. Dacă Biserica Occidentală are tradiţia ei şi istoria ei bazată pe aceste izvoare, de ce noi să nu le luăm în considerare ca fiind valabile şi pentru teritoriul ţării noastre? Astfel, în momentul de faţă nu mai avem dubii că documen­tarea nu ne sprijină.

Domnule academician, ce se ştie astăzi despre ucenicii Sfântului Apostol Andrei? A predicat singur cuvântul Evangheliei pe teritoriul românesc sau a fost însoţit de cineva?

Sfântul Andrei a avut fericirea să fie primul care să meargă la Mântuitorul Iisus Hristos. În martirologiile occidentale este menţionat faptul că Sfântul Apostol Filip l-a ajutat pe Sfântul Andrei la pro­povăduirea Evangheliei, şi nu este nimic nelogic în această afir­maţie. De exemplu Sfântul Apostol Petru a fost ajutat de Sfântul Apostol Andrei. Sfântul Apostol Pavel a fost ajutat de Barnaba şi de alţi Apostoli, încât colaborarea aceasta între Sfântul Filip şi Sfântul Andrei este de înţeles. Ei proveneau din acelaşi oraş, Betsaida, iar relaţiile acestea din copilărie sunt foarte puternice. Pe de altă parte citim în Noul Testament, în Evanghelia Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, cap. 1, versetele 35-44, că după ce Sfântul Andrei L-a cunoscut pe Iisus, primul la care s-a gândit să-l ducă la Mesia a fost fratele său Petru. Imediat, următorul adus la Hristos a fost Filip, deci prietenul lui. Filip a fost a treia persoană care L-a cunoscut pe Mântuitorul Iisus Hristos. Activitatea Sfântului Andrei trebuie legată şi de cea a Sfântului Filip, deoarece şi el l-a ajutat. Avem astfel doi Apostoli care au predicat la noi. Deci problema activităţii Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul românesc este astăzi justificată atât în baza izvoarelor, cât şi a tradiţiei. Având siguranţa predicii Sfântului Apostol Andrei, Biserica l-a adoptat ca sfânt ocrotitor al poporului român. Patronajul acesta al Sfântului Apostol Andrei şi l-au împropiat şi alţii, spre exemplu ruşii.

Unde a murit Sfântul Apostol Andrei şi ce s-a întâmplat cu moaştele sale?

Este o rânduială dumne­zeiască faptul că moaştele pri­mului Apostol al Mântuitorului Iisus Hristos au venit de două ori în România. Nu este fără o justificare lucrul acesta. Trebuie să ne gândim că este pronia dumnezeiască. După ce a predicat aici, pe teritoriul românesc, Sfântul Andrei s-a stabilit la Patras, unde a convertit pe foarte mulţi păgâni. Chiar soţia guvernatorului, care se numea Egeas, s-a convertit la creşti­nism. Sfântul Andrei a murit la Patras şi documentele spun că guvernatorul de atunci l-a răstignit pe un măslin, i-a legat braţele cu frânghii şi l-a răstignit în formă de X, ca să se chi­nuie mai mult. De aceea crucea Sfântului Apostol Andrei este în formă de X, după forma trupului sfântului, care a fost răstignit cu mâinile şi picioarele date în formă de cruce. Mai târziu, Împăratul Constantin cel Mare a construit o catedrală unde a vrut să aducă moaştele celor 12 Apostoli şi unde să fie înmormântat şi el. Catedrala a fost terminată de Constanţiu, în 357, care a adus cele mai apropiate moaşte în catedrală, adică cele ale Sfântului Andrei, păstrate la Patras. Populaţia s-a opus, dar în cele din urmă a cedat, mai ales că era voinţa imperială, iar moaştele au fost duse la Cons­tan­­tinopol. Singurul Apos­tol care a fost adus întreg la Ca­tedrala Sfinţilor Apostoli a fost Sfântul Andrei. Moaştele sale au rămas la Constantinopol până în secolul al IX-lea, când îm­pă­rat al Bizanţului era Vasile I Ma­cedoneanul, fondatorul di­nas­tiei macedonene. Acesta a cu­noscut la Patras o doamnă, Da­­nielis, care, venind la Cons­tan­­­tinopol, l-a înduplecat pe Vasile I Macedoneanul să îi dea capul Sfântului Andrei, pe care avea să îl ducă la Patras. Capul Sfântului Andrei a rămas acolo până astăzi. Celelalte moaşte, fără cap, au rămas la Constan­ti­nopol. În 1204 a fost în­fiinţat Imperiul Latin de Ră­sărit. Moaştele au rămas acolo până în anul 1247, când un rege fran­cez, Ludovic cel Pios (este cano­nizat, Ludovic cel Sfânt), venind la Constan­ti­nopol, a dorit să ia cât mai multe vestigii le­gate de Per­soana Mân­tui­to­rului: co­roana de spini, cuiele din Sfânta Cruce, dar şi moaş­tele Sfântului Andrei. Nu a reuşit să le ia, însă o parte din ele au ajuns în Italia şi aici s-au împărţit. Astăzi, moaştele Sfân­tului Andrei, în afară de cap, sunt împărţite în întreaga lume creştină.

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Apostol Andrei  -   moaşte