Tinerii, între credință și provocările lumii moderne

Tinerii își doresc să trăiască în comuniune cu ceilalți, să iubească și să fie iubiți, să-și urmeze idealurile și să dea sens vieții lor prin cunoaștere și credință. Totuși, provocările de astăzi sunt numeroase. Într-o lume dominată de tehnologie, individualism și goana după succes, adesea tinerii riscă să piardă contactul cu valorile autentice ale credinței și familiei. Presiunea socială, lipsa modelelor morale și tentațiile unei societăți materialiste pot slăbi legătura lor cu Dumnezeu, de aceea este esențial ca Biserica, familia și școala să le ofere sprijin, îndrumare și un cadru în care să-și poată descoperi vocația și sensul vieții. Despre cum pot tinerii să-L caute și să-L urmeze pe Hristos în lumea de astăzi ne-a vorbit Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Preasfinția Voastră, cum vedeți sufletul tânăr de astăzi în fața avalanșei de stimuli digitali, tentații și presiuni sociale şi cum poate fi păstrată curăția inimii într-o lume atât de fragmentată?

De sufletul tânăr toți vor să profite. Stimulii digitali și tentațiile sunt doar aparent pentru binele lui, pentru împlinirea lui; ele aduc beneficii celor care le dețin, le dezvoltă, le propagă, ademenesc cu ele. „Beneficiul” pentru tânăr, ca și pentru o persoană de orice vârstă, este unul secundar. Suntem, chiar dacă sună dur, victime. Ce ni se ia? La ce se atentează? La timpul nostru, la energia noastră, la libertatea noastră, la viața noastră, care nu mai e trăită așa cum am vrea. Sună pesimist, știu, dar sunt vremuri când se cere ca lucrurile să fie spuse tranșant, ca să fim cel puțin realiști, chiar dacă și pe mai departe vom trăi în acest mediu. Dar poate vom învăța să gestionăm mai bine tot ceea ce ne oferă o societate care nu ni-L pune pe Dumnezeu în prim-plan, nici viața veșnică nu reprezintă scopul, ci totul pentru aici şi acum.

Curăția inimii, în această lume, se păstrează cu greu, dar nu este imposibil. Efortul este mai intens decât în alte timpuri, dar cu atât mai mult bucuria, împlinirea, satisfacția că nu devii rob este mai mare. Și Dumnezeu Se bucură. Și Își face simțită prezența aducătoare de pace, căci suntem învățați de Hristos Domnul că „cei curați cu inima” vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8). Inima se curăță de zgură prin pocăință, prin rugăciune, prin lacrimi, prin adăstare în prezența oamenilor sfinți, prin primirea Dumnezeieștii Împărtășanii.

Într-un timp în care identitatea pare tot mai relativizată, ce rol are Biserica în formarea conștiinței unui tânăr creștin și în întărirea rădăcinilor sale spirituale?

Să ne aducă aminte cine suntem, de unde venim, pentru ce sunteți chemați. Biserica lim­pe­zește, aduce lumină acolo unde se creează, voit şi deliberat, amestecare şi confuzie. Propune o cale de urmat, nu soluții miraculoase, și nu for­țea­ză. Fiind „stâlp și temelie a Adevărului” (1 Timotei 3, 15), ea nu ne minte, nu ne manipulează, cum, din păcate, fac unele instituții, trusturi media, ONG-uri, influenceri etc. Biserica este spațiul de refugiu, de vindecare a rănilor spirituale și de întărire în confruntările care ne stau în față. Biserica nu este o instituție umană, ci este Trupul lui Hristos, cum ne învață Sfânta Scriptură. În ea intrând, devenim părtași șuvoiului de viață care se revarsă de la Capul ei, Hristos Domnul. Tânărul nu este un străin, un intrus, ci parte a acestui Trup, în care oamenii credincioși împreună aduc darurile lor în slujba lucrării lui Hristos prin ei.

Mulți tineri caută sens, dar se simt pierduți în fața unei vieți grăbite și nesigure. Cum poate tineretul să descopere vocația și chemarea lui autentică în Hristos?

E foarte important să caute. Tânărul să nu se mulțumească cu lucruri gata făcute, „împachetate”, „livrate” uneori (și părelnic) gratuit, să nu se oprească la cele mici, ci să tânjească spre idealuri mai mari. Să învățăm, toți, că cele pe care vrem să le primim repede și ușor tot ușor și repede se pierd. Este o cale ceva mai lungă până la a vorbi despre „vocația și chemarea autentică în Hristos”, cum frumos ați spus. Să facem mai întâi pași mai mici. Să fim onești cu noi înșine, să ne evaluăm corect, să ne alegem „job”-urile după înzestrări, nu din dorință de putere ori de îmbogăţire grabnică.

Tânărul care se formează astfel are multe șanse să crească frumos, să se împlinească și să ajute și societatea, și pe semeni. În ciuda tuturor celor care spun că doar pe „cunoștințe și relații” poți reuși în iureșul de interese și profitori, cred cu tărie că cinstea și corectitudinea, meritocrația și moderația sunt cele care vor birui. Iar pe cei care sunt chemați pentru o slujire ceva mai deosebită a lui Dumnezeu, mă rog Lui să îi ajute să o descopere cât mai de timpuriu. Cum să facă asta? Să fie atenți la „șoaptele” Duhului. Să citească semnele, să se cunoască pe ei înșiși cât mai bine, să-și măsoare puterile, să-şi întrebe mentorii, profesorii în care au încredere, pe părinții duhovnici.

Cum ar trebui să înțeleagă un tânăr echilibrul între dorința de libertate și chemarea la ascultare, mai ales în raport cu tradiția ortodoxă?

E firesc să cauți libertatea, să dorești să fii liber! Pentru libertate, nu pentru robie, de orice fel ar fi ea, am fost creați. Important este ce înțelegi prin libertate. Doar să faci ce îți dorești? Doar să nu îți pui nici o „îngrădire”? Doar să îți împlinești, fără a ține cont de nimeni și nimic, ce îți propui? Doar să nu fii responsabil de actele tale, pentru că faci ce vrei? Mi se pare puțin şi în bună parte fără noimă adâncă.

Ești liber când nu te simți constrâns de tine însuți. Când poți să spui ușor nu. Când poți să amâni, să întârzii, să te împotrivești la ceea ce vezi că nu merge, că nu îți face bine. Când iei decizii pe baza a ceea ce simți, dar și pe baza a ceea ce gândești, nu pe bază de impulsuri de moment, de trenduri conjuncturale, la presiunea grupului de prieteni, conform cu moda nouă de pe TikTok ș.a.m.d.

Ideea de „ascultare” poate să îi deruteze, dacă nu să îi înspăimânteze pe cei care nu au tangență cu viața duhovnicească. În spiritualitatea răsăriteană, ascultarea nu este o supunere oarbă, cazonă, limitatoare de drepturi și voiri, îngrăditoare de perspective etc. Ascultarea de Dumnezeu descătușează, promite libertatea duhului, te conduce pe cale, îți oferă perspectiva veșniciei. Iar ascultarea de Dumnezeu se împlinește, printre altele, prin ascultarea de părintele spiritual, într-o încre­dințare plină de sinceritate și dragoste reciprocă, terenul fertil pentru lucrarea Duhului Sfânt în această ecuație. Fără multe teoretizări, să dăm crezare lui Dumnezeu și să ne supunem cu mintea, chiar dacă ea se mai și împotrivește, celor pe care Dumnezeu, prin Biserică, prin Scripturi, prin părinții duhov­nicești, ni le pune înainte. Împlinește. Lucrează. Fă, mai întâi. Și apoi, vezi ce iese. Dumnezeu nu lasă fără răspuns inima sinceră care Îl caută cu drag, dor şi perseverență.

În încheiere, am dori să ne spuneți care este, în viziunea Preasfinției Voastre, rolul pelerinajului, al voluntariatului și al rugăciunii în modelarea unui tânăr liber, cu rădăcini vii în credință?

Rolul acestora este, printre altele, să ieșim din cercul îngust al atenției îndreptate doar înspre noi. În pelerinaj te întâlnești cu atâția oameni, cu tineri, şi nu puțini. Împărtășești experiențe de viață, iei contact cu suferința și cu bucuria celuilalt, vezi persoane mai ancorate decât tine în credință, vorbești cu tineri care se simt împliniți ori sunt încă pe cale, dar nu se lasă pradă descurajării eșecului, ci găsesc - inclusiv în pelerinaj, în voluntariat - resurse pentru a ieși la liman, pentru a o lua de la capăt.

Voluntariatul este semn al jertfelniciei de dragul celuilalt, fără pretenții de remunerare sau altceva de acest fel. Altruismul propriu voluntariatului îţi face mult bine, dincolo de ceea ce faci pentru alții. Crești tu frumos, şi nu doar prin cele pe care le explică știința. La un alt nivel discutând, gândiți-vă la toți cei care beneficiază de lucrarea de voluntar și care spun un „Mulțumesc”, sau „Dumnezeu să primească”! Mulțime de binecuvântari. De la oameni și de la Domnul, bineînțeles. Iar când învățăm să însoțim pelerinajul și voluntariatul, și toate ale noastre până la urmă, cu rugăciunea, atunci Domnul este și mai mult prezent în noi și între noi. Numai așa pot să se adâncească rădăcinile credinței.

Biserica și lumea au nevoie de oameni adânc înrădăcinați în ceea ce cred, în ceea ce simt și lucrează. De superficialitate ne-am cam săturat. E vremea abordării vieții, de aici și de dincolo, mai serios. Și tinerii, în pofida a ceea ce se mai spune despre ei, pot da dovadă de seriozitate, implicare și maturitate extraordinare. Să prețuim tinerii, să îi dăm ca exemple, să ne rugăm Domnului să îi aibă în grija Sa iubitoare!