De la femeile mironosiţe învăţăm cum să primim bucuria Învierii
Treptele duhovniceşti ale Penticostarului ne conduc ca printr-o scară, duminică de duminică, la primirea şi plinirea bucuriei Învierii Domnului în noi. Prin evocările scripturale ale Evangheliilor citite acum ni se oferă modele de trăire a credinţei, şi prin aceasta, de transformare a vieţii noastre într-una care să îndepărteze din noi şi dintre noi micimile păcătoase şi pătimaşe ale răutăţilor egoiste, necredinţei, îndoielii, fugii de responsabilitate ori fricii, care lasă pietre mari pe uşa inimilor. Cine o va prăvăli? Desigur, ca şi atunci şi acolo, numai Hristos!
Dar cum să-i dăm prilejul Acestuia să o facă? Exemplul femeilor mironosiţe ne vine acum în ajutor.
După Duminica Apostolului Toma, rânduiala bisericească a lecturilor biblice propune, în cea de-a treia duminică de după Paşti, evocarea acelor minunate femei mironosiţe.
Într-o lume a culturii patriarhale prin excelenţă, cum era şi încă mai este lumea orientului, în care femeia „contează“ ceva mai puţin ca bărbatul, insistenţa, curajul, dorinţa şi voinţa datoriei împlinite atât a Maicii Domnului, cât şi a celorlalte femei care L-au urmat pe Domnul în drumurile Sale pământeşti revalorizează feminitatea şi reechilibrează o balanţă, în care şi prin care Dumnezeu cheamă la sfinţirea unora prin alţii: „bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă, după cum şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios“.
Dacă Apostolii îşi arată „curajul“ lor prin faptul că stau ascunşi de frica iudeilor, ba chiar şi atunci când află de la femeile venite de la mormânt despre Înviere, nu le dau nici o crezare, nu le iau în seamă, acele purtătoare de mir, nu numai în alabastrul mâinilor lor, ci mai ales în inima lor, sparg tiparele, alungă frica şi ies la vedere, ca să meargă şi să ungă Trupul care zace în mormânt.
Ştim că vechea tradiţie iudaică a înmormântării este una laborioasă. Ea cere timp. Tocmai de acesta n-au mai beneficiat Iosif din Arimateea şi Nicodim când L-au îngropat pe Domnul, Cel mort pe cruce, încât înhumarea s-a făcut în grabă datorită apropierii zilei de sabat. Aici intervin mironosiţele, care datorită dorinţei lor de a împlini „tipicul“ de înmormântare revin dis-de-dimineaţă la groapă pentru a desăvârşi acest ritual al îmbălsămării cu uleiurile frumos mirositoare.
Tocmai din cauza acestor virtuţi manifestate: iubire faţă de Domnul, dorinţa de a împlinii prescripţiile legii vechi şi curajul lor le-au adus întâlnirea nu numai cu îngerul, care le arată mormântul gol şi le vesteşte ceea ce s-a întâmplat, ci au privilegiul vederii minunate chiar a Domnului înviat, ca primele martore pământeşti ale Evenimentului.
Din preasfântă gura Lui primesc, apoi, poruncă de propovăduire, ca să meargă şi să vestească la Apostolii cei ascunşi, ceea ce văzuseră şi auziseră.
Astfel, chipul femeilor purtătoare de mir ne înzestrează cu trei podoabe alese, dacă le vom urma exemplul: iubirea, curajul şi împlinirea rânduielii.
Prima podoabă este iubirea faţă de Domnul Iisus. Ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, Acesta vine într-o maximă apropiere faţă de noi şi ne arată iubirea Tatălui şi a Sa prin Jertfa Golgotei, cea care ne-a scos de sub stăpânirea morţii. La iubire nu putem răspunde decât cu iubire ca să rămânem în iubire. Iubirea este cea care ne conduce la bucuria Învierii.
A doua podoabă este cea a curajului. Ea izvorăşte, are la bază tocmai iubirea. Oare nu tot de la El am primit invitaţia: „Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea!“ Prin curaj îndepărtăm barierele care ne separă şi ne îndepărtează. Tocmai de aceea se cuvine să arătăm şi noi curajul mărturisirii prin salutul pascal pe care ni-l propune Biserica, în această perioadă dintre Paşti şi Înălţare.
A treia podoabă se referă la atitudinea acelor femei care, tocmai datorită iubirii şi curajului, caută să nu lase nimic din cele ce erau de împlinit potrivit legii vechi. De la acestea învăţăm şi noi cum să ne împlinim „canonul“ nostru nu numai de la biserică, ci şi cel de acasă, precum şi de la locul de muncă: cu acrivie şi dreaptă socoteală.
Aşadar, să luăm rânduială de mironosiţă fiecare. Bucuria Învierii se pregăteşte, se împlineşte şi se permanentizează în sufletele noastre în măsura în care luăm aminte la virtuţile purtătoarelor de mir.