Definiții ale înțelepciunii
Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. II, 25.3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, p. 244
„Înțelepciunea este o știință desăvârșită a lucrurilor dumnezeiești și omenești; ea cuprinde totul; și întrucât supraveghează pe toți oamenii, înțelepciunea este o artă despre viață și ca atare este alături de noi tot timpul cât trăim, îndeplinindu-și lucrarea ei, adică să ne facă viața fericită.”
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata I, Cap. VI, 36.1.-36.2., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 30
„Bine scrie și Anaxarh evdemonistul în lucrarea lui «Despre împărăție»: Multa știință folosește mult, dar și vatămă mult pe cel care o are; folosește omului deștept, dar vatămă cu ușurință pe cel ce grăiește orice cuvânt și înaintea oricui. Trebuie să știi să măsori împrejurările; aceasta este definiția înțelepciunii. Toți cei care vorbesc fără să țină seamă de împrejurări, chiar dacă spun lucruri bune, nu sunt socotiți înțelepți, ci nebuni. Iar Hesiod: Muzele, care fac pe bărbat foarte înțelept, Minunat și cu voce tare. Hesiod numește foarte înțelept pe omul bogat în cuvinte; numește cu voce tare pe omul capabil; și minunat pe omul cu experiență și filozof pe omul care cunoaște adevărul.”
Origen, Contra lui Celsus, Cartea a III-a, Cap. LXXII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 221
„Înțelepciunea este știința lucrurilor divine și umane și a cauzelor acestora, sau, cum o definește cuvântul dumnezeiesc, suflul puterii lui Dumnezeu, atunci când este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic, încât nimic nu poate să o mânjească. Ea este strălucirea luminii celei veșnice și oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu și chipul bunătății Sale (Înțelepciunea lui Solomon 7, 25-26).”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)